Un colecţionar de infracţiuni solicită eliberarea pe motiv de... neconstituţionalitate

1tractorist

Dimensiune font:

| 13-01-2020 23:45

  Costică Asultanei, din satul Vîlcele, comuna Vlădeni, stă închis în Penitenciarul Iaşi din septembrie 2016, iar pedeapsa i se încheie la toamnă. A scăpat ieftin, având în vedere colecţia de infracţiuni comise în doar câteva ore: „furt, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „refuz de la prelevarea de mostre biologice”, „ultraj” şi „lovire şi alte violenţe”. În plus, mai este cercetat în alte câteva dosare penale, pentru „lovire şi alte violenţe”, „furt”, „braconaj” şi „distrugere prin incendiere”. Deşi în ziua cu pricina se lăuda că nu-i pasă dacă va face puşcărie, ajuns după gratii şi-a schimbat total optica. A făcut petiţii, contestaţii, apel, cereri de revizuire, căutând cu orice chip să scape din Penitenciar. Toate solicitările i-au fost însă respinse de justiţie. Ultima, care a rămas definitivă, a fost pronunţată săptămâna trecută. Va executa pedeapsa până la capăt.

Pentru început, a furat tractorul fratelui şi a fugit cu vehiculul peste imaş

Toată dimineaţa zilei de 12 decembrie 2015, Costică îl ajutase pe frate-su, Nicu, la diverse treburi gospodăreşti. Pauze multe, hidratare cu vin şi rachiu din belşug. La prânz era deja pulbere. S-a luat la harţă cu gazda, au schimbat câteva palme, după care au stat să se împace „la un pahar”. Nicu a adormit, iar Costică i-a furat tractorul din bătătură, i-a urcat şi pe cei doi băieţi ai săi în cabină, pornind voiniceşte cu vehiculul peste imaş. Prima infracţiune - furtul.

Între timp, pe la ora 15.00, Nicu s-a trezit, a văzut că tractorul nu mai e şi a sunat la 112, reclamând furtul şi indicându-l pe Costică drept principal suspect. De serviciu pe zonă era agentul Andrei Vatră. Acesta s-a urcat în maşina de serviciu şi a pornit în căutarea lui Costică. L-a găsit aproape de gardul gospodăriei lui Dumitru B., care avea să fie martorul-cheie în toată povestea. Poliţistul i-a făcut semn tractoristului de ocazie să oprească, folosindu-se de sirenă şi girofaruri. Costică s-a conformat. Dar, când să prezinte actele, a spus că nu le are la el. Cum duhnea foarte tare a alcool, Vatră l-a invitat la postul de poliţie din Vlădeni, ca să lămurească situaţia.

Iniţial, Costică s-a comportat paşnic. Şi-a luat copiii şi s-a urcat împreună cu ei pe bancheta din spate a maşinii de poliţie.

Ca să nu aibă surprize mai târziu, poliţistul l-a chemat pe Dumitru la maşină, ca să fie martor. Dar acesta o mai luase de câteva ori pe coajă de la Costică, aşa încât s-a oprit la oarece distanţă de dubă.   Vatră s-a dat jos de la volan şi s-a apropiat de Dumitru, ca să-l convingă să vină la maşină. Profitând  de asta, Costică a coborât şi a dat să fugă spre tractor. Poliţistul l-a ajuns rapid şi a început bătaia. Schimb de pumni, piedici, tăvăleală pe jos. A doua infracţiune - ultrajul.

La un moment dat, apărătorul legii a reuşit să ajungă deasupra tractoristului de ocazie, dar n-a izbutit să-i pună şi cătuşele. Aşa că, a cerut ajutor prin staţie.

Poliţistul a abandonat maşina şi a scăpat cu fuga!

Apelul l-a înfuriat teribil pe Costică Asultanei, care s-a încordat cât a putut, reuşind să scape din strânsoare. S-a dus la tractor, a luat de acolo o rangă şi a început să-l fugărească pe poliţist în jurul dubei, strigându-i: „Te omor, nu-mi pasă că fac cinci ani de puşcărie!”. Au făcut aşa vreo cinci ture în jurul autoutilitarei. Nervos că nu-l poate prinde şi căpăci pe poliţist, Costică s-a întors la tractor, a luat de acolo nişte chei şi s-a apucat să arunce cu ele în Vatră. Acesta a abandonat maşina de serviciu şi a luat-o la fugă pe câmp, către postul de poliţie.

Mult mai gras, mai lent şi beat pe deasupra, Asultanei a renunţat rapid la urmărire. Şi-a luat copiii, s-a suit la volanul tractorului şi a pornit spre casă. De data asta pe drum public. Încă trei infracţiuni dintr-un foc: „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea sub influenţa alcoolului”.

Nu i-a păsat. A parcat vehiculul la soacră-sa, a intrat în casă şi a povestit bătrânei toată tărăşenia. Nu ştia că frate-su, Nicu, era cel care îi adusese poliţia pe cap. Căldura din casă l-a toropit şi a adormit lemn în timp ce vorbea cu gazda. Aşa l-au găsit mascaţii chemaţi de Vatră în ajutor. L-au încătuşat fără nicio dificultate, apoi l-au dus la Rutieră, că să-i ia alcoolemia. A refuzat să sufle în etilotest şi nici n-a vrut să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice. Încă o infracţiune. Pentru toate astea, a fost băgat în arestul preventiv.

Situaţia lui Asultanei avea să se agraveze şi mai mult în zilele ce au urmat. Agentul Vatră suferise de o fractură la antebraţ şi a obţinut un certificat medico-legale în care se scria că are nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Şi-a schimbat de trei ori declaraţiile

Audiat de procuror, Asultanei a livrat versiunea sa. Nu s-a considerat vinovat şi n-a recunoscut niciuna dintre infracţiunile de care a fost acuzat. A admis că a luat tractorul de la fratele său, dar a afirmat că l-a condus numai pe imaş, nu pe drumurile publice. Apoi, în ce priveşte bătăia cu poliţistul, a spus că acesta i-a dat cu şutul între picioare de mai multe ori, a căzut jos şi abia atunci a strigat la fiu-su să meargă la tractor şi să-i aducă ranga. Însă zice că nu a apucat să dea, pentru că agentul a luat-o la fugă. A mai povestit că, în timp ce se tăvăleau pe jos, poliţistul i-a cerut 200 lei drept şpagă.

Referitor la etilotest şi la refuzul prelevării probelor biologice, el consideră că poliţistul Vatră trebuia să fie primul care să sufle în aparat şi să meargă apoi la luat de sânge. Cum agentul n-a făcut-o, nici el nu se simte obligat să respecte procedura.

Altă balivernă, zice că ar poseda, de circa 20 de ani, un carnet de conducere tractor agricol şi nu ştia că n-are voie să meargă pe drumurile publice, că şi alţi consăteni sunt în aceeaşi situaţie şi n-au probleme. Iar până la audierea finală de la Judecătorie, şi-a mai schimbat de vreo trei ori declaraţiile. Nici un pretext n-a ţinut. A fost condamnat, iar din contopirea pedepselor pentru toate infracţiunile făptuite, a rezultat o sentinţă de patru ani şi două luni.

Nu s-a împăcat defel cu ideea unei şederi atât de îndelungată în clădirea din str.Dr.Vicol nr.10. În 2018, a făcut apel. Respins, ca nefondat. Anul trecut, înainte de Crăciun, i-a mai venit o găselniţă în minte. A solicitat revizuirea, deoarece Curtea Constituţională ar fi declarat neconstituţională infracţiunea de conducere a unui tractor neînmatriculat pe drumurile publice. Curtea de Apel Iaşi nu i-a dat câştig de cauză, a păstrat sentinţa iniţială, iar decizia de săptămâna trecută nu poate fi atacată în niciun fel. Costică Asultanei rămâne după zăbrele. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Centru de audiologie și vestibulogie unic în țară, deschis la Iași
20/05/2024 09:27

În cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iasi va fi infiintat un centru de audiofonologie si vestibulogie unic in Romania, destinat implementării programelor de screening in domeniul fonoaudiologiei ...

Amendă de peste 10.000 de lei pentru un sucevean pe care polițiștii nu l-au putut opri decât cu armele!
20/05/2024 09:20

Sambătă dimineata, politistii din judetul Suceava au constatat că un autoturism de teren circulă fără număr de inmatriculare pe drumul public si i-au făcut semne să oprească. A fost momentul in care s ...

  „Mafia motorinei” din Suceava, destructurată
20/05/2024 09:19

Politistii suceveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice au desfăsurat, in weekend, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Suceava, o acţiune ...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Pașcani și Iași
20/05/2024 09:14

  Agentia Judeteană pentru Ocuparea Fortei de Muncă Iasi a organizat, in data de 17 mai 2024 Bursa Generală a Locurilor de Muncă in municipiul Iasi, la Casa de Cultură a Studentilor si in municipiul ...

Cei mai buni electricieni din Moldova, premiați la Iași
20/05/2024 09:12

La sfarsitul săptămanii trecute, Iasul a găzduit faza regională a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, competitie care a reunit la start pe cei mai buni 27 de specialisti electrici ...

Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt,  restaurată
20/05/2024 09:11

Statuia ecvestră a Domnitorului Stefan cel Mare si Sfant din Piata Palatului Culturii va fi consolidată si restaurată in cadrul unui proiect de reabilitare a monumentelor, care urmează să fie supus spre ap ...

Ciolacu a răsturnat tolba cu promisiuni la Bacău
20/05/2024 08:45

Seful social-democratilor din Romania, prim-ministrul Marcel Ciolacu, s-a aflat, sambătă, in judeţul Bacău, pentru a vizita santierele Consiliului Judetean, Athletic Park, pavilionul Municipal al Spitalului ...

Scrisoare Papei Francisc, de la tinerii din Iași
20/05/2024 08:45

Peste 2.000 de persoane au venit la Iaşi să-l intalnească pe Secretarul de Stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, care a participat la Ziua Tineretului. Evenimentul a fost organizat sambătă, cu ...

Iașul schimbă modalitatea de repartizare a locuințelor ANL!
20/05/2024 08:30

Criteriile de repartizare a locuintelor pentru tineri construite prin ANL vor fi modificate, ordinea de prioritate in solutionarea cererilor urmand să fie stabilită prin intermediul unui punctaj care tine con ...

O nouă minune a medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie
20/05/2024 08:28

O ieşeancă a fost salvată de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală de 5 cm. Tumora era situată intr-o zonă dificilă a creierului, dar operaţia a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei