Un deceniu de transport second-hand la Iaşi
Dimensiune font:
Zilele acestea s-au împlinit zece ani de când MAZ-urile fabricate în Belarus au fost aduse la Iaşi. Exceptând microbuzele Iveco (aduse în 2003), aceasta a fost singura achiziţie de mijloace de transport noi din ultimimii 15 ani. Lucrurile tind însă să se schimbe, pentru 2016 fiind anunţată cumpărarea a 10 autobuze noi
Poate părea greu de crezut, ţinând cont că vorbim de al doilea oraş al ţării ca mărime, însă Iaşul nu a mai văzut mijloace de transport noi pe străzi de exact zece ani. În vara lui 2005 a fost organizată singura licitaţie pentru achiziţia de autobuze noi, aceasta finalizându-se în luna noiembrie, când, la Iaşi, au ajuns 10 autobuze MAZ 103 (dintr-un lot de 50) fabricate la Minsky Avtomobilny Zavod (Belarus). Între timp, MAZ-urile au ajuns nişte epave, însă lucrul cel mai important îl constituie faptul că niciun autobuz nu a fost retras, majoritatea fiind funcţionale, chiar şi cele 15 bucăţi aflate în reparaţii sau în aşteptarea unor piese noi.
Ieşenii, încântaţi de autobuze înainte de a se plimba cu ele
Pe data de 9 noiembrie 2005 au sosit la Iaşi primele 10 MAZ-uri, care au fost puse în circulaţie pe 7 decembrie, pe traseul 41. Fiind vorba de o achiziţie de autobuze noi, interesul cetăţenilor pentru aceste mijloace de transport a fost unul legitim. Sute de ieşeni au urcat în MAZ-uri expuse în faţa Palatului Culturii, a Casei de Cultură a Sindicatelor şi în Nicolina, primind informaţii despre dotările autobuzului. Au aflat, astfel, că şoferul are posibilitatea de a lăsa podeaua şi trapa destinată persoanelor cu dizabilităţi şi cărucioarelor cu copii. Tot atunci, au fost oferite primele informaţii despre modul cum sunt compostate biletele, întrucât MAZ-urile au venit echipate cu sistem de ticketing, pe bilete apărând numărul cursei, ziua şi ora. „E super! Bine că avem şi noi mijloace de transport noi şi mari, că ne-am săturat să mergem înghesuiţi în maxi-taxi”; „De fiecare dată când urc în tramvai sau maxi-taxi trebuie să rog pe cineva să mă ajute. Dar de acum, va fi altfel. N-am mai întâlnit aşa ceva” – sunt câteva dintre afirmaţiile de atunci ale ieşenilor, menţionate în ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”.
Primele incidente
Inevitabil, MAZ-urile au fost angrenate şi în coliziuni, incidente rutiere greu de evitat într-un oraş supraaglomerat aşa cum este Iaşul. Primul incident al unui MAZ a avut loc în luna decembrie 2005, când un autoturism a intrat în spatele unui autobuz MAZ, însă, datorită barelor, vehiculul RATP n-a suferit nici o zgârietură. Câteva zile mai târziu, în intersecţia din Podu Roş, şoferul unui autoturism Peugeot n-a apreciat bine distanţa şi a acroşat autobuzul cu numărul de parc 08, care a fost zgâriat.
Tun de 6 milioane euro?
Independent de faptul că maşinile de comportă bine la stradă, achiziţia MAZ-urilor a însemnat şi primul scandal pentru administraţia Nichita. De la organizarea licitaţiei şi până la stabilirea preţului, au existat voci care au acuzat diverse ilegalităţi în desfăşurarea tranzactiei. Cele mai multe discuţii au fost cele referitoare la valoarea mijloacelor de transport, costul de 230.000 de euro/bucată fiind considerat exagerat, în condiţiile în care un oraş din Rusia şi altul din Ungaria au cumpărat aceleaşi autovehicule la jumătate de preţ. „Preţul a fost exagerat, ca să nu zic că a fost dublu. Achiziţia s-a făcut într-un regim preferenţial şi s-a dorit, din diferite interese, achiziţionarea acestor autobuze la preţuri mai mari”, susţinea în 2007 Radu Botez, consilier local PNL.
Şi-au demonstrat fiabilitatea
Odată cu trecerea anilor, afacerea MAZ-urilor din Belarus a fost dată uitării. Pentru ieşeni nu a mai contat preţul, ci doar faptul că maşinile s-au dovedit extrem de rezistente şi de fiabile, lucru oarecum normal pentru un produs fabricat în spaţiul ex-sovietic. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că 35 dintre maşini circulă încă pe străzile din oraş, în vreme ce alte 15, funcţionale şi acestea, se află în garaj pentru reparaţii sau înlocuirea unor piese. „Autobuzele au funcţionat ireproşabil, acesta este un lucru cert. De altfel, le folosim în continuare şi vom continua să le exploatăm la fel de bine, dacă vor corespunde din punct de vedere tehnic tuturor prevederilor legale în domeniu”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.
În 2016 vin 10 autobuze noi!
Cel mai probabil, MAZ-urile vor dispărea de pe străzi în momentul în care Primăria Iaşi va achiziţiona 100 de autobuze, menite a înlocui complet actualul parc auto al regiei. Cifra zece pare a fi una fatidică, întrucât, din câte se pare, municipalitatea ieşeană intenţionează să cumpere, în locul a 15 maşini second-hand, 10 autobuze noi şi nu doar 4-5, aşa cum se spunea iniţial. O va face anul viitor, 2016 putând reprezenta începutul schimbării în transportul public ieşean. Tudor DAMASCHIN
* * *
Actuala conducere a regiei, asigurată de Maricel Ghercă şi Cristi Stoica, a fost numită tot la sfârşitul anului 2005, prin decizia Primarului nr. 4066.
* * *
„Autobuzele au funcţionat ireproşabil, acesta este un lucru cert. De altfel, le folosim în continuare şi vom continua să le exploatăm la fel de bine dacă vor corespunde din punct de vedere tehnic tuturor prevedederilor legale în domeniu” - Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau