Un microbuz cu 10 persoane s-a răsturnat în Şerbăuţi
Dimensiune font:
Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, au intervenit, luni dimineaţă, cu 7 autospeciale, respectiv 5 ambulanţe şi două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, la un accident rutier, produs pe DJ 209 D, pe raza comunei Şerbăuţi. La faţa locului sa constatat că un microbuz care transporta persoane, a ieşit în afara carosabilului, a lovit un mal de pământ şi s-a răsturnat. Din fericire, deşi autovehiculul era destul de avariat, evenimentul nu a fost atât de grav precum părea în primă fază. În microbuz se aflau 10 persoane, care au suferit diferite leziuni, cea mai gravă fiind suferită de un bărbat în vârstă de 53 de ani, cu o fractură de bazin. Echipajele salvatorilor au luat măsurile specifice de siguranţă, au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de lichide combustibile şi au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. Concomitent, răniţilor li s-a acordat primul ajutor medical de către pompierii paramedici SMURD şi lucrătorii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. După triere, toate victimele, 8 bărbaţi şi două femei, conştiente şi cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean Suceava pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau