Un nou pachet de străzi programate pentru asfaltare
Dimensiune font:
Primăria Iaşi a semnat un contract de proiectare pentru străzile Viticultori din Copou, Aleea Tudor Neculai şi strada Gloria din cartierul Nicolina, strada, aleea şi fundacul Strugurilor, strada Poienilor şi şos. Iaşi-Voineşti din zona Galata, străzile Semănătorului şi Alba Iulia din cartierul Crucea Roşie, precum şi străzile Podoleanu şi Timpul, din cartierul Moara de Vânt. „Iaşul este unul dintre puţinele oraşe din lume care are două străzi cu acelaşi nume, fiind vorba de strada Timpul, respectiv strada care face legătura cu A. Panu şi cea din Moara de Vânt, dar vom reglementa acest lucru”, a precizat primarul Mihai Chirica. Acest pachet de străzi municipale va fi realizat de către compania Simpa Consult, pe o durată de 3 luni, cu o valoare de 134.310 lei, fără TVA. Cu această ocazie, edilul a făcut un apel către firmele de utilităţi să profite de aceste lucrări şi să-şi îngroape reţelele din timp. „Vor primi din partea noastră o atenţie deosebită pentru a-şi scoate autorizaţiile de construire, astfel încât atunci când vom ajunge la modernizare să nu fie probleme de relocare de reţele”, a dat asigurări edilul. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau