Un nou parteneriat româno-moldovean
Dimensiune font:
Şefii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi vor semna, la sfârşitul acestei săptămâni, parteneriatul strategic între judeţul Iaşi şi Raionul Hînceşti din Republica Moldova. De altfel, aceasta ar fi prima hotărâre luată de administraţia judeţului pe anul 2016. Acordul presupune paliere de colaborare pentru dezvoltarea locală, economie, cultură, tineret, sport, educaţie, turism, social, accesarea de fonduri europene, protecţia mediului înconjurător, transport şi protecţia medico-socială. „Cooperarea între părţi va putea fi realizată prin schimburi de experienţă între autorităţile judeţene şi structurile de specialitate subordonate acestora, inclusiv asociaţiile patronale ale oamenilor de afaceri cu organizarea periodică de expoziţii, târguri cu produse industriale, agroalimentare, bunuri de larg consum ale agenţilor economici, derularea unor proiecte de dezvoltare economică şi socială care să fie în beneficiul comunităţilor locale pe care le reprezintă şi efectuarea de stagii de pregătire profesională şi schimburi interinstituţionale în diferite domenii de interes reciproc”, se arată în proiectul de hotărâre. Prin această colaborare, părţile vor stabili, în fiecare an, un plan de activităţi, care să definească acţiunile comune care urmează să fie efectuate şi pot invita autorităţi ale administraţiei publice locale din România şi din Republica Moldova să coopereze la realizarea unui proiect sau să participe la acţiuni comune. Proiectul va fi semnat joi, 21 ianuarie, de către preşedintele interimar al CJ Iaşi, Victorel Lupu, şi preşedintele raionului Hînceşti, Ghenadie Buza.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau