Un tricolor de 100 de metri a legat malurile Prutului
Dimensiune font:
România şi Republica Moldova au fost unite de un drapel ce a trecut de pe un mal pe celălalt al Prutului * intrarea în Anul Centenar al Marii Uniri din 1918 a fost astfel marcată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012 în dreptul localităţii Fălciu
Alianţa pentru Centenar a organizat duminică, în colaborare cu Primăria comunei Fălciu, primul eveniment din seria de acţiuni prin care se va sărbători împlinirea unui secol de la Unire. Tricolorul românesc a fost întins peste râul Prut, pe podul feroviar dezafectat care odinioară făcea legătura între localitatea vasluiană Fălciu şi oraşul Cantemir din Republica Moldova. „Desfăşurarea tricolorului peste Prut va fi urmată de alte evenimente prin care vom atrage atenţia asupra necesităţii reîntregirii ţării prin unirea României cu Republica Moldova. Solicităm autorităţilor centrale şi judeţene refacerea podului de la Fălciu atât de necesar economiei locale. Vrem să trecem Prutul şi ca să ne plângem ostaşii căzuţi la Ţiganca”, a declarat George Simion, preşedintele Acţiunii 2012, organizaţie membră a Alianţei pentru Centenar. Manifestanţii au sărbătorit Revelionul 2018 la Casa de Cultură din Fălciu cu recitaluri folclorice şi o masă tradiţională.
În timpul bătăliei de la Ţiganca, peste 10.000 de soldaţi români au murit sau au fost daţi dispăruţi, această luptă fiind considerată de istorici una dintre cele mai sângeroase bătălii date de români pentru reîntregirea ţării. După ce milioane de români din Bucovina şi Basarabia au fost deportaţi în lagărele din Siberia, nemulţumirea compatrioţilor a dus la apariţia unui conflict armat între soldaţii români şi cei sovietici.
Dezamăgire la Vaslui
Vasluienii care au sărbătorit Revelionul în Piaţa Civică a municipiului Vaslui nu au putut decât să rămână dezamăgiţi, cu toată străduinţa organizatorilor de a organiza un mare şi frumos foc de artificii la momentul trecerii într-un nou an. Iar asta nu doar pentru că de pe scenă au lipsit artiştii consacraţi, municipalitatea vasluiană hotărând să facă economii şi să nu invite vedete costisitoare. Cu doar câteva minute înainte de ora 24.00, panoul electric care indica minutele rămase până la intrarea în noul an s-a defectat, iar vasluienii din piaţă nu au avut parte nici de obişnuita numărătoare inversă. Astfel, intrarea în noul an s-a petrecut pe nesimţite şi într-un haos general, sonorizarea slabă făcând ca artiştii locali de pe scenă să nu poată fi asculaţi în toată piaţa. Panoul încremenit la minutul 4.45 înainte de intrarea în noul an şi-a revenit abia după câteva minute de la intrarea în 2018, când pe ecran a rulat un mesaj de felicitare din partea PSD Vaslui. Deşi prezenţi pe scena din piaţă cei doi viceprimari nu au luat cuvântul, în schimb moderatorul transmiţând un mesaj din partea primarului Vasile Pavăl.
Chef mare la Suceava
În schimb, la Suceava a fost o petrecere pe cinste. Aproximativ 10.000 de suceveni şi turişti au petrecut ore întregi, au dansat şi au cântat împreună cu artiştii care au urcat pe scenă. Maestru de ceremonii a fost chiar primarul Sucevei, Ion Lungu. Ca în fiecare an, înainte de miezul nopţii, acesta a urcat pe scenă şi a numărat împreună cu miile de suceveni ultimele secunde din vechiul an. La intrarea în noul an, edilul a ciocnit o cupă de şampanie cu interpreta Margareta Clipa şi le-a urat celor prezenţi La mulţi ani. Oamenii au dansat tot spectacolul şi s-au prins în hore. La primele ore ale lui 2018 ei au avut parte de un extraordinar foc de artificii oferit de municipalitate. După intrarea în noul an, un tânăr din Ipoteşti a ţinut să urce pe scenă şi să îşi ceară în căsătorie iubita, de faţă cu miile de petrecăreţi. Anda Adam, Alexandra Ungureanu, Margareta Clipa dar şi alţi artişti locali, precum Nicolae Vieru sau George Finiş, au încins atmosfera, petrecerea ţinând până târziu în noapte.
Ovidiu IANCU, Alina IOSIF
„Vrem să trecem Prutul şi ca să ne plângem ostaşii căzuţi la Ţiganca”, George Simion, preşedintele Acţiunii 2012
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau