Vârstnicii vasluieni nu se simt în siguranţă
Dimensiune font:
Bătrânii spun că ar putea deveni foarte uşor victime ale unor infractori. Preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice, Alexandru Porumb, susţine că persoanele în vârstă sunt expuse riscului, având în vedere că poliţiştii de proximitate nu se pot ocupa în mod special de această categorie de populaţie. „Recent, între Consiliul Judeţean pentru Persoane Vârstnice şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţuluia fost semnat un protocol de colaborare care are drept obiectiv colaborarea continuă a celor două părţi pentru iniţierea unor activităţi preventive care să reducă riscul victimal al bătrânilor”, a declarat preşedintele CJ al Persoanelor Vârstnice Vaslui, Aleandru Porumb. El a precizat că aşteaptă din partea IPJ organizarea de întâlniri în vederea stabilirii unor strategii privind apărarea dreptulrilor persoanelor vârstnice. Totodată, poliţiştii ar trebui să informeze şi să responsabilizeze persoanele în vârstă în legătură cu măsurile de autoprotecţie dar şi să desfăşoare acţiuni specifice pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în parcuri,în zona blocurilor şi alte locuri frecventate cu precădere de vârstnici. „Am pus la punct o acţiune prin care urmează să fie identificate persoanele în vârstă care locuiesc singure, în case izolate şi care reprezintă potenţiale victime ale infractorilor. Sunt mulţi bătrâni care au copiii plecaţi şi care locuiesc singuri. Sperăm ca aceste acţiuni comune să dea roade şi să avem cât mai puţine cazuri de infracţiuni comise asupra vârstnicilor”, a mai spus Alexandru Porumb.
Citeşte şi: Ajutor de peste 68.000 de euro pentru copiii stranierilor
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau