Veste bună pentru un contrabandist de ţigări
Dimensiune font:
Un contrabandist de tutun va petrece sărbătorile acasă. Adrian Mihalciuc, Constantin Lumaicu, Constantin Bălteanu, Petru, Irinel şi Vasile Tăbăranu, Constantin Matei, Cătălin Alin Enache, Andrei Ştefan Răileanu şi Vasilică Baciu fac parte dintr-o reţea luată în vizor de DIICOT. „În perioada documentării activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră au descoperit şi reţinut în vederea confiscării peste 31.000 pachete cu ţigări diferite mărci provenite din contrabandă, în valoare de peste 275.030 lei”, au precizat procurorii. Reţeaua a acţionat în perioada aprilie 2014 - octombrie 2015, fiind condusă de basarabeanul Alexandru Isacov.
„Nivelul doi al grupului era constituit din şase persoane care au acţionat sub coordonarea şi îndrumarea liderilor şi erau beneficiarii cantităţilor de ţigări, pe care le achiziţionau de la Alexandru Isacov, în urma înţelegerii prealabile cu acesta, şi care le distribuiau mai departe pe piaţa neagră din municipiul Iaşi. Nivelul al treilea era constituit de 10 cetăţeni români care domiciliază în zona de frontieră a României cu Republica Moldova şi care relaţionau direct cu liderul grupului pentru organizarea şi comiterea actelor de contrabandă”, au mai spus anchetatorii.
Acum, judecătorii Tribunalului Iaşi au înlocuit, pentru Baciu, arestul preventiv cu arestul la domiciliu.
Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau