Veste reflectorizante pentru biciclişti şi căruţaşi
Dimensiune font:
Poliţiştii rutieri au împărţit 25 de veste reflectorizante bicicliştilor şi căruţaşilor pe raza oraşului Târgu Neamţ
Activitatea de prevenire se încadrează în Programul Naţional „Alege Viaţa ! ”, derulat de Serviciul Rutier Neamţ printr-o campanie de prevenire a accidentelor rutiere în rândul bicicliştilor şi conducătorilor de atelaje hipo. Scopul campaniei vizează reducerea numărului accidentelor rutiere în care sunt implicaţi bicicliştii şi căruţaşii, precum şi conştientizarea acestora asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere. „În sprijinul campaniei, o societate comercială a achiziţionat 500 de veste reflectorizante, care au fost inscripţionate cu mesajul Alege Viaţa !. Vestele vor fi distribuite bicicliştilor şi conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală, atât în trafic, cât şi în târgurile săptămânale organizate în mediul rural”, a precizat Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Ingrid CIOFOAIA
În perioada 1 ianuarie- 1 decembrie, în judeţul Neamţ, au avut loc 220 de accidente grave, soldate cu 50 de persoane decedate, 210 rănite grav şi 90 rănite uşor. Bicicliştii au fost implicaţi în 21 de accidente grave soldate cu doi morţi, 19 răniţi grav, doi răniţi uşor, iar în rândul căruţaşilor s-au produs 12 accidente grave, soldate cu 4 persoane decedate, 8 rănite grav şi una rănită uşor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau