Viceprimar pentru o zi
Dimensiune font:
La o zi după ce a fost desemnat adjunct al administraţiei locale, consilierul local Constantin Teodorescu (PNL) a anunţat că renunţă la funcţie * motivul este legat de proiectele din mediul privat * Teodorescu a declarat că luni, 4 mai, va depune la Primărie refuzul pentru postul de viceprimar
La Piatra Neamţ continuă problemele din administraţia locală. Viceprimarul Constantin Teodorescu a decis ieri să renunţe la post, la doar o zi după ce a fost ales. Conform legii, el are la dispoziţie 15 zile să accepte funcţia. El le-a mulţumit tuturor celor care au avut încredere în el şi l-au susţinut. „Nominalizarea mea pentru funcţia de viceprimar mă onorează şi am acceptat-o cu un scop bine definit, acela de a ajuta PNL şi echipa de a arăta PSD care este locul lui pe scena politică nemţeană. Mulţumesc celor care m-au susţinut şi votat, consilierilor care au inima şi sufletul curat. Voi susţine în continuare proiectele şi iniţiativele liberale ce vor fi fundamentul unei noi viziuni asupra modului de administrare a oraşului nostru”, a declarat Constantin Teodorescu. În opinia sa, noua conducere PNL va fi cea care va aduce la normalitate modul de rezolvare a problemelor oraşului, fără interese de grup şi cu transparenţă decizională.
PNL conduce la Piatra Neamţ
Referitor la decizia consilierului PNL, Dragoş Chitic, primarul interimar al municipiului, a spus că varianta a fost discutată încă de la nominalizare. „Mi-ar fi plăcut că domnul Teodorescu să facă parte din echipa de conducere a primăriei. E o persoană pe care o apreciez. Îi respect decizia şi i-o înţeleg. Săptămâna viitoare, vom nominaliza o altă persoană din PNL pentru funcţia de viceprimar”, a declarat Dragoş Chitic.
Reamintim că social-democraţii au încercat, în şedinţa de joi, 30 aprilie, să-l schimbe din funcţie pe Chitic, însă planul a eşuat. PSD nu numai că nu a câştigat funcţia de primar interimar, ci a pierdut şi scaunul de viceprimar, Aurelia Simionică (PSD) fiind înlocuită cu Constantin Teodorescu. Referitor la cele întâmplate, Dragoş Chitic a declarat că e o victorie cu un gust amar pentru el, din cauza trădărilor din echipa de independenţi. „Nu pot face echipă cu oamenii care mă trădează şi nu-i mai pot ţine lângă mine. Cine trădează o dată va trăda şi a doua oară. Eu am vrut să duc lupta până la capăt, convins fiind că adevărul triumfă şi că eu pot să fac o echipă la primărie. A fost o luptă inegală ca forţă, nu mă bucur de războiul care a fost”, a spus Chitic. El a adăugat că deşi nu are adeziune, este în PNL, alături de o nouă echipă în care crede.
Ingrid CIOFOAIA
„Sunt angrenat în multe proiecte personale în mediul privat şi partenerii mei contractuali au fost şi vor fi pe primul loc în viaţa mea. În mediul privat, mă bucur de o echipă de elită pe care nu o voi părăsi. Colegii mei îmi sunt atât prieteni, cât şi profesori sau elevi. Lucrez în acest colectiv de 15 ani şi nu pot lăsa familia de suflet” - Constantin Teodorescu, viceprimar pentru o zi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau