VIDEO: Petardele le-au “explodat” buzunarele
Dimensiune font:
În numai o zi, poliţiştii ieşeni au făcut 6 controale la persoane fizice autorizate sau în curs de autorizare pentru verificarea legalităţii efectuării operaţiunilor cu articole pirotehnice. Au fost confiscate 214 articole pirotehnice. Pe 8 decembrie,poliţiştii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Iaşi, în cadrul planului “Foc de artificii 2015-2016” pentru verificarea legalităţii efectuării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele juridice autorizate sau în curs de autorizare.
Astfel, au fost făcute 6 controale la persoane juridice autorizate sau în curs de autorizare care efectuează operaţiuni cu articole pirotehnice. În urma controalelor au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 4.000 de lei şi s-a dispus confiscarea unui număr de 214 articole pirotehnice din clasa I. De asemenea, au fost făcute controale pe această linie la trei centre comerciale din Iaşi, iar în urma deficienţelor constatate s-a dispus respingerea autorizării acestor persoane juridice pentru deţinere si comercializare de articole pirotehnice din clasa I. De exemplu, au fost sancţionaţi reprezentanţii unei societăţi comerciale, cu amendă pentru comercializarea de articole pirotehnice fără a fi autorizaţi în acest sens.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau