Violatorul din lift a fost trimis în judecată
Dimensiune font:
Ieri, violatorul din lift a fost dat pe mâna judecătorilor. Reamintim că, pe 16 ianuarie, Gabriel Scrija a intrat după o femeie în liftul unui bloc de pe strada Vasile Lupu. El a blocat liftul între etaje şi i-a spus lui A.R.M. că are chef de dragoste, apoi a început să o pipăie şi a încercat să-i scoată pantalonii.
Mai mult, Scrija a ameninţat-o că o loveşte şi, când femeia a încercat să iasă din lift, s-a împins în uşă, prinzând mâna dreaptă a femeii. Până la urmă, ieşeanca a reuşit să deblocheze uşa. „Persoana vătămată l-a împins pe inculpat, iar în momentul în care liftul a oprit, a ieşit din interiorul acestuia. Scrija Gabriel a ieşit din lift şi a strigat după persoana vătămată că doreşte să întreţină raporturi sexuale cu aceasta şi că îi oferă bani şi telefonul mobil”, au spus anchetatorii.
Scrija a fost prins după imaginile filmate de camera video din lift. El mai fusese condamnat pentru tâlhărie şi liberat condiţionat în noiembrie 2014. Acum, el a fost trimis în judecată pentru tentativă de viol. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau