Virusologul Streinu Cercel ţine prelegeri la Primăria Iaşi
Dimensiune font:
Primăria Iaşi, în parteneriat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucureşti şi Asociaţia Medicală „Mihai Ciucă” organizează, în Sala Mare a Palatului Roznovanu, o întâlnire în cadrul Programului Naţional de educaţie şi prevenţie „Moldova fără hepatită”. Dezbaterile vor avea loc astăzi, în Sala Mare a Primărie Iaşi, începând cu ora 10.30. Acestea vor fi conduse de prof. dr. Streinu Cercel, prof. dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, şi primarul Gheorghe Nichita. „După conferinţa de presă, începând cu ora 10.00, va începe sesiunea de discuţii şi dezbateri, la care au fost invitaţi să participe, alături de cadre medicale şi specialişti în domeniu, atât primari din judeţul Iaşi, cât şi primari de oraşe şi municipii din Regiunea de Nord-Est”, a detaliat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau