Vizite de studiu
Dimensiune font:
În contextul în care săptămâna a fost dedicată Programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, în cadrul căruia elevii participă la activităţi cu caracter non-formal, Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Suceava a organizat vizite de studiu la care au participat 10 elevi cu merite deosebite, din cadrul Şcolii Gimnaziale cu clasele I-VIII „Miron Costin” Suceava. Mihai Moraru, directorul executiv al OJFIR informează că acţiunea cu caracter educativ a inclus vizite la trei obiective de investiţii sprijinite prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013. „Această acţiune face parte din iniţiativa de promovare a activităţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a oportunităţilor de finanţare oferite de Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, declară Mihai Moraru, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Suceava.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau