Vizite neanunţate pe şantierele din Botoşani
Dimensiune font:
Doi dintre şefii Consiliului Judeţean au plecat în teren să verifice stadiul investiţilor publice pe care le derulează. Președintele Consiliului Județean Gheorghe Sorescu însoțit de administratorul Județul Radu Judele au efectuat în ultimele două zile vizite de lucru neanunțate prin județ. Miercuri 7 octombrie, cei doi oficiali au inspectat stadiul lucrărilor de la drumul județean 291, unde se efectuează frezări și plombări ale carosabilului pe porțiunea cuprinsă între DN 29B și km 3. Tot miercuri delegația s-a deplasat la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat" din Dorohoi, unde s-au verificat măsurile și pregătirile luate pentru sezonul rece. Joi 08 octombrie s-au monitorizat lucrările de pe șantierul deschis la podul situat pe raza comunei Orășeni pe drumul județean 208C (km 5+300). Discuțiile avute cu constructorul, la fața locului, au privit stadiul evoluției lucrărilor în comparație cu ultima vizită, cât și despre ce mai trebuie efectuat, insistându-se pe respectarea termenelor de finalizare. „Pentru evitarea unor incidente rutiere nedorite, pe timpul desfășurării lucrărilor, s-a adus în vedere constructorului completarea marcajului rutier”, a declarat Gheorghe Sorescu. Seria vizitelor de lucru pentru monitorizarea lucrărilor vor continua până la finalizarea lucrărilor.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau