Voluntariatul sporeşte vechimea în muncă
Dimensiune font:
Numărul persoanelor care îşi oferă serviciile benevol este în creştere la Vaslui * majoritatea sunt elevi şi studenţi, dar nu puţini sunt şi specialiştii în diferite domenii * unii o fac pentru că voluntariatul este considerat vechime, alţii fiindcă vor să slujească unele cauze
Activitatea de voluntariat în instituţiile de ocrotire socială din judeţul Vaslui cunoaşte o dezvoltare în ultimii ani, după cum susţine şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Ionel Armeanu Ştefănică. El a afirmat că, pe lângă studenţi şi elevi, sunt şi mulţi specialişti care îşi oferă serviciile ca voluntari. Este vorba despre asistenţi sociali, kinetoterapeuţi, medici balneologi sau tehnicieni maseuri. „În baza legii, acest voluntariat este considerat vechime, dar mulţi aleg să facă o astfel de muncă şi din dorinţa apropierii de semeni şi a ajutorării lor. Evident, când în instituţiile noastre avem un post vacant, ei reprezintă prima opţiune la angajare, având în vedere că sunt familiarizaţi cu sistemul, cu tot ceea ce înseamnă activitatea într-o instituţie socială”, a declarat Ionel Armeanu Ştefănică.
Activitate practică
Şeful DGASPC spune că mulţi dintre voluntarii din centrele sociale sunt studenţi care sunt foarte pasionaţi de munca lor. „Nu se rezumă totul la acele ore de care au nevoie la facultate ca activitate practică. Ei chiar ajung să fie foarte apropiaţi de copii, lucrează cu ei, se joacă, desfăşoară tot felul de activităţi educaţionale, evident sub supravegherea specialiştilor noştri. Ei lucrează efectiv în condiţiile în care vor lucra şi după ce vor termina facultatea”, a mai precizat Armeanu. Directorul DGASPC spune că este foarte mulţumit de voluntari, pe care îi consideră un adevărat exemplu în societate. Elevi din clasele terminale ale celor mai bune licee din judeţ desfăşoară o dată sau de două ori pe săptămână activităţi de voluntariat. „Aceşti copii vin din proprie iniţiativă şi sunt foarte serioşi. Eu ţin să le mulţumesc pentru că ne ajută, pentru că dau un exemplu în societate. Poate mulţi dintre ei se vor îndrepta spre o facultate cu profil social, iar în acest domeniu, după cum bine se ştie, salariile nu sunt dintre cele mai mari. Astfel, aceşti copii sunt dovada vie a faptului că nu se gândesc doar la bani, ci şi că sunt capabili să pună pasiune în ceea ce fac”, a adăugat directorul.
Citeşte şi: A fost dezlegat misterul degetului din punga cu carne tocată
Tudor IFRIM
„Cei care lucrează în aceste domenii sunt mânaţi, în primul rând, de pasiune şi de grija pentru oameni, altfel ar fi plecat demult din sistem. Iată că din urmă vin tineri care continuă să pună mai presus de toate, grija pentru semeni”, Ionel Armeanu Ştefănică, director DGAPSC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau