Zeci de apartamente ANL in zona Grădinari, pentru medicii rezidenţi
Dimensiune font:
Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a inclus în programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, unul dintre cele trei amplasamente propuse de către municipalitatea ieşeană. Este vorba de un amplasament din zona Grădinari, acolo unde se vor construi două tronsoane cu 32 de apartamente, destinate închirierii către specialiştii care lucrează în domeniul sănătăţii, în special medici rezidenţi. Pentru punerea în aplicare a acestui proiect, în cursul zilei de mâine, 11 octombrie, va fi organizată o şedinţă extraordinară de Consiliu Local pentru aprobarea transmiterii în folosinţă gratuită a unui teren de 2.400 mp din zona Grădinari – Metalurgie către ANL. De asemenea, Primăria va elabora documentaţiile de urbanism şi va suporta cheltuiele legate de acestea, asigurând şi toate utilitățile necesare (apă, canalizare, energie termică şi electrică, gaz, telefonie, căi de acces, alei, etc.). Luna trecută, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a semnat contractele de lucrări pentru încă două amplasamente de construcţii, în strada Smârdan nr. 8 – 18 şi pe str. Fântânilor nr. 35 – 51. Astfel, vor fi construite 151 de apartamente, dintre care 72 pe Smârdan şi 79 pe Fântânilor, fiind locuinţe destinate tinerilor în sistem ipotecar. În prezent, există 4.479 cereri de locuinţe ANL, dintre care 213 solicitări îndeplinesc condiţiile privind atribuirea unor astfel de apartamente. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau