Ziua Armatei Române la Bacău FOTO
Dimensiune font:
Ziua Armatei Române este sărbătorită în Bacău printr-o suită variată şi complexă de evenimente. De la spectacole, defilări, demonstraţii şi competiţii sportive, evenimentele dedicate Zilei Armatei Române se desfăşoară în Bacău, în cadrul „EXPO MILITAR 2015”.
Timp de 3 zile, 23-25 octombrie, Bacăul este „câmpul” de desfăşurare a „operaţiunilor” organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Situații de Urgențe Bacău și Serviciul Român de Informații, precum și prezentări ale tehnicii militare deținute de Unitățile Militare din Garnizoana Bacău, cu ocazia Zilei Armatei Române.
Manifestările se derulează în cadrul “EXPO MILITAR 2015”, găzduită începând de vineri, de la ora 11.00 până la ora 18.00, până duminică, de la ora 10.00 până la ora 16.00, fiind găzduite în mare parte de Centrul de Afaceri şi Expoziţii (CAEX) Bacău.
„EXPO-MILITAR 2015”
„EXPO-MILITAR 2015” s-a deschis vineri 23 octombrie, ora 11:00. În cadrul expoziţiei pot fi văzute elicopter IAR 330 SOCAT, trasportator ambibiu blindat, autovehicul HUMVEE, tunuri cal.57 mm, 2x30 mm, complex radiotehnic de tragere, instalaţia CA 94 şI lunetă TZK, autostaţii PANTHER, robot intervenţie pirotehnică şi multe altele.
În paralel cu deschiderea expoziţiei propriu-zise, în cadrul “EXPO-MILITAR 2015” se va desfăşura, la Cercul Militar Bacău, Simpozionul dedicat Zilei Armatei Române, organizat de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”.
La ora 12.30 va începe Concertul de promenadă al Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău, pentru ca la ora 13.30 să aibă loc deschiderea oficială a “EXPO MILITAR 2015” la CAEX Bacău. ~n cadrul festivităţii oficiale are loc şi premierea participantţilor la competiţiile sportive “Cupa 25 octombrie”.
Prima zi de manifestări se va încheia cu spectacolul dedicat “Zilei Armatei Române” organizat de la ora 18.30, la Teatrul de Vară “Radu Beligan” din Bacău.
Sâmbătă, 24 octombrie 2015, vor avea loc demonstrații organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Situații de Urgențe Bacău și Serviciul Român de Informații, precum și prezentări ale tehnicii militare deținute de Unitățile Militare din Garnizoana Bacău, potrivit comandantului Garnizoanei Bacău, comandor dr. Valerică Vrăjescu.
Program:
-Muzică militară- Garnizoana Bacău;
-Grupul folk “Senin”;
-Ansamblul folkloric “Plaiuri băcăuane” de pe lângă Cercul Militar;
-Formaţia “Armony Brass”;
-Asociaţia de tradiţii militare ”Regimentul 3 Artilerie”;
-Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”;
-Interpreţi de muzică populară şi uşoară;
- Momente vesele.
EXPO-MILITAR Bacău 2015 se va încheia duminică, 25 octombrie, când va avea loc şi defilarea detaşamentului de onoare.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau