* „În momentul de faţă sunt două discuţii: ori o ducem in Palatul Poştei, de pe strada Cuza Vodă, dacă reuşim să il preluăm prin inchiriere, comodat sau in proprietate de la Compania Naţională Poşta Romană, sau există această solicitare făcută de CJ Iaşi către Ministerul Transporturilor pentru a prelua Gara Internaţională Nicolina”, sustine presedintele CJ Iasi Preşedintele Consiliului Judeţean vrea să transforme o clădire de la marginea Iaşiului in mall cultural. El condideră că pentru această instituţie de cultură este nevoie şi de un sediu ...
Doar 24% dintre firmele de Private Equity (PE) din Romania mai anticipează o crestere economică in acest an, fată de 73% in 2024, potrivit celui mai recent studiu Roland Berger. Desi perceptia economică s-a deteriorat, peste 50% dintre fonduri se asteaptă la un număr mai mare de fuziuni si achizitii (M&A) in 2025 comparativ cu anul trecut. De asemenea, peste 40% cred că oportunitătile de investitii vor fi mai atractive decat in 2024. În 2024, fondurile PE au realizat 9 achizitii si 11 exituri in Romania. Cu achizitiile add-on incluse, Romania a fost a doua cea mai activă p ...
Agentia Spatială Europeană (ESA) a reusit marti lansarea unui satelit avansat destinat studierii pădurilor Terrei. Satelitul, denumit Biomass, a fost transportat in spatiu cu ajutorul unei rachete Vega C, lansată de la baza spatială Kourou, din Guyana Franceză. Separarea satelitului de rachetă a avut loc cu succes, la 57 de minute după decolare. Cantărind 1.300 kg, Biomass va orbita planeta la o altitudine de 666 km, concentrandu-se in special asupra pădurilor tropicale. Scopul principal al misiunii este de a furniza date precise privind cantitatea de carbon stocată in vegetatia fo ...
Autostrada A8 inaintează cu incă un lot: autoritătile romane au semnat ieri contractul pentru constructia tronsonului montan Pipirig-Vanători Neamt (Leghin), o portiune strategică in lungime de 19,3 kilometri. Lucrările vor fi realizate de asocierea formată din SA&PE Construct, Spedition UMB, Tehnostrade si Euro-Asfalt (Bosnia-Hertegovina), lider fiind constructorul roman Dorinel Umbrărescu. Contractul are o valoare de 2,69 miliarde de lei fără TVA si este finantat din fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027. Durata de implementare a proiectului este de 48 de ...
Top 3 tipuri de mobilă pentru living Dacă vă mutati la casă nouă si vă doriti să o amenajati cat mai modern, atunci aflati că acest articol vă este dedicat. În randurile ce urmează vrem să vă sărim in ajutor prin a vă enumera top 3 tipuri de mobilă pentru living. Este vorba despre ansamblul de corpuri cu scop de depozitare sau redecorare, potrivite pentru sufrageria dumneavoastră. Veti afla din ce culori si materiale puteti alege, precum si ce modele vă stau la dispozitie, astfel incat, la final, locuinta să fie mai fabuloasă decat v-ati imaginat. Tot ce vă mai răma ...
Agentia Municipală pentru Ocuparea Fortei de Muncă Bucuresti anunta, la finalul lunii martie 2025, că rata somajului a fost de 0,63% in Municipiul Bucuresti, conform unui comunicat transmis marti, 29 aprilie. Din totalul de 7.924 persoane inregistrate in evidentele AMOFM Bucuresti, 1.531 erau beneficiari de indemnizatie de somaj, iar 6.393 erau someri neindemnizati. Cei mai multi someri făceau parte din grupele de varstă 30-39 de ani (2.063 persoane) si 40-49 de ani (1.865 persoane). Somerii cu studii liceale aveau ponderea cea mai mare in totalul somerilor inregistrati i ...
O executare silită este una dintre cele mai temute proceduri pentru persoanele care au datorii neachitate, iar cat timp durează este o intrebare frecventă pe care si-o pun. Aceasta este o procedură reglementată de Codul de procedură civilă, unde debitorul care nu a indeplinit la timp obligatiile sale fată de creditor este obligat să isi achite datoriile si eventualele penalităti. Cat timp durează o executare silită? Durata procedurii poate să varieze in functie de intinderea creantei, de atitudinea debitorului, dar si de numărul de creante pentru care debitorul este executat ...
Recalcularea pensiilor se face după o nouă formulă incepand cu 1 septembrie 2024. Potrivit Casei Nationale de Pensii, două milioane de pensii au crescut cu sume intre 1 leu si 500 de lei, iar alte două milioane cu peste 500 de lei. Pensionarii care au lucrat in grupele de muncă pot beneficia de o majorare a punctajului pensiei in urma recalculării care va fi finalizată in scurt timp si care tine cont de perioadele lucrate in conditii speciale sau deosebite. Noua lege a pensiilor, intrată in vigoare in septembrie 2024, prevede majorarea punctajelor pentru perioadele luc ...
Sursa foto: pexels.com Într-o lume in continuă schimbare tehnologică, telefoanele inteligente reusesc mereu să fie in centrul atentiei prin inovatiile lor spectaculoase. Fiecare nouă generatie aduce cu ea functionalităti avansate si design-uri revolutionare care iti pot transforma complet experienta de utilizare. Acest articol iti va dezvălui cele mai recente noutăti din domeniul dispozitivelor mobile, punand accent pe aspectele care fac aceste telefoane să iasă in evidentă. De la camere foto extraordinare si ecrane fluid curgătoare, pană la inteligenta artificială i ...
Fotografie de RDNE Stock project pe Pexels.com Creditul online devine solutia ideală pentru multe persoane care au nevoie rapidă de finantare. Dacă te-ai intrebat vreodată cum functionează procesul de obtinere a unui credit online si cat de simplu poate fi acesta, ai ajuns in locul potrivit. Acest ghid iti va arăta pas cu pas cum poti să obtii un credit online rapid si usor. Vei descoperi informatii despre criteriile de eligibilitate, documentele necesare si pasii de urmat pentru a te asigura că procesul este cat mai eficient. Lecturand in continuare, vei afla cum să eviti eve ...
Pe 30 iunie este data limită la care expiră plafonarea preturilor la RCA, energie si unele alimente. Marcel Ciolacu a lăsat să se inteleagă că se pot găsi resurse doar pentru subventia facturilor la energie. Ce se intamplă, din iunie, cu asigurările auto si alimentele de bază? Pană pe 30 iunie, preturile la energie electrică răman plafonate. Guvernul a anuntat deja că nu va mai prelungi măsura. Vor fi sprijiniti, totusi, cetătenii vulnerabili. Un mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili va fi stabilit, pentru perioada de după 1 iulie, de către Ministerul Energiei ...
Un politist din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Actiuni Speciale, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani, 5 luni si 10 zile de inchisoare cu suspendare pentru comiterea a două infractiuni de trafic de influentă. Decizia este definitivă. Prins in flagrant Bărbatul a fost găsit vinovat că, in cursul lunii ianuarie 2023, in calitate de agent de politie in cadrul Sectiei 5 Politie Craiova, a pretins unui martor denuntător suma de 4.000 de euro, din care a primit, in mai multe transe, suma de 3.700 de euro, in intervalul ianuarie-august 2023. Scopul mitei era să intervină pe langă ...
Elena Udrea, fost ministru al Turismului si una dintre cele mai controversate figuri ale politicii romanesti recente, asteaptă cu sufletul la gură decizia Tribunalului Prahova privind cererea sa de reducere a pedepsei. Această hotărare ar putea deschide calea pentru eliberarea sa conditionată, după aproape trei ani de detentie. Elena Udrea asteaptă reducerea pedepsei si eliberarea conditionată Tribunalul Prahova a amanat pronuntarea verdictului pentru data de 29 aprilie. Solicitarea Elenei Udrea vizează scăderea pedepsei cu inchisoare pe care o execută, invocand perioadele de dete ...
Piata bancară din Romania oferă optiuni limitate de creditare pensionarilor, care sunt nevoiti să apeleze la institutii financiare nebancare (IFN) pentru a se finanta. Aceasta pentru că majoritatea băncilor stabileste o limită maximă de varstă pană la care se poate rambursa creditul, de regulă intre 70 si 75 de ani. Dacă durata creditului depăseste această limită, băncile nu aprobă imprumutul sau iau in calcul doar o parte din venitul inainte de pensionare. Institutiile bancare sunt restrictive din cauza limitărilor legate de varstă, venituri fixe si limitate, riscuri mai ma ...
După 44 de ani, „Hardughia”, piesa interzisă in 1981, revine pe scena Teatrului National din Iasi intr-o nouă montare semnată de regizorul Ovidiu Lazăr. Premiera este programată pentru sambătă, 3 mai, la ora 18:00, la Sala Studio „Teofil Valcu”, intr-un spectacol ce promite să readucă in fata publicului o poveste incomodă si extrem de actuală. Din distributie fac parte Daniel Busuioc, Robert Agape, Radu Ghilas, Radu Homiceanu, Doina Deleanu, Doru Aftanasiu, Emil Coseru, Georgeta Burdujan, Răzvan Contu, Ionut Cozma, Marian Stavarachi si Iustin Căuneac, iar ...
Într-un colt tihnit al Moldovei, acolo unde amintirile curg odată cu vinul si dealurile isi poartă in tăcere istoria, Muzeul Viei si Vinului din Harlău găzduieste o poveste cu parfum de lemn sculptat si cas păstrat cu grijă. Expozitia temporară „Tipare si păpusare de cas din colectia Muzeului Etnografic al Moldovei” este mai mult decat o incursiune intr-un obicei al păstoritului – este o redescoperire a sufletului creator al poporului roman. Cioplite din paltin, carpen, tei sau cires, tiparele si păpusarele de cas nu sunt doar simple unelte de conservare. Su ...
Medicii care il au pe constiintă pe tanărul Andrei, mort la 16 ani pe holurile spitalului din Targu Jiu, si-au aflat acum pedeapsa Copilul a murit de peritonită pentru că medicii au refuzat să-l opereze in conditiile in care pediatrul de serviciu era in concediu. Astfel, chirurgul, un medic de urgentă si seful UPU au primit sanctiuni disciplinare, conform unui comunicat oficial de presă din partea conducerii spitalului. Ce pedepse au primit medicii responsabili de moartea lui Andrei Chirurgul este cel care a refuzat categoric să-l opereze pe copil pe motiv că nu ar avea competente ...
Ilie Bolojan s-a arătat impresionat de performantele grădinarilor de la Palatul Cotroceni, despre care spune că fac naveta in fiecare zi si muncesc pe un salariu destul de mic. FANATIK a aflat cat castigă cei 13 grădinari de la Palatul Cotroceni. Ilie Bolojan a tinut să-i cunoască pe cei 13 grădinari de la Cotroceni: ”Totul arată impecabil” Presedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, si-a propus să schimbe perceptia oamenilor despre institutia pe care o conduce. Încă din primele zile ale mandatului, el a anuntat că va dormi la Palatul Cotroceni, pentru a n ...