Fondurile de investiții din România anticipează stagnare economică în 2025, dar un an bun pentru achiziții și fuziuni

Doar 24% dintre firmele de Private Equity (PE) din Romania mai anticipează o crestere economică in acest an, fată de 73% in 2024, potrivit celui mai recent studiu Roland Berger. Desi perceptia economică s-a deteriorat, peste 50% dintre fonduri se asteaptă la un număr mai mare de fuziuni si achizitii (M&A) in 2025 comparativ cu anul trecut. De asemenea, peste 40% cred că oportunitătile de investitii vor fi mai atractive decat in 2024. În 2024, fondurile PE au realizat 9 achizitii si 11 exituri in Romania. Cu achizitiile add-on incluse, Romania a fost a doua cea mai activă p ...

Europa a lansat pe orbită un satelit revoluționar care „cântărește” pădurile lumii și pătrunde adânc sub coroanele copacilor
29/04/2025 14:45

Agentia Spatială Europeană (ESA) a reusit marti lansarea unui satelit avansat destinat studierii pădurilor Terrei. Satelitul, denumit Biomass, a fost transportat in spatiu cu ajutorul unei rachete Vega C, lansată de la baza spatială Kourou, din Guyana Franceză. Separarea satelitului de rachetă a avut loc cu succes, la 57 de minute după decolare. Cantărind 1.300 kg, Biomass va orbita planeta la o altitudine de 666 km, concentrandu-se in special asupra pădurilor tropicale. Scopul principal al misiunii este de a furniza date precise privind cantitatea de carbon stocată in vegetatia fo ...

Încă un pas pe autostrada A8. Lotul montan Pipirig-Vânători Neamț intră în șantier
29/04/2025 14:42

Autostrada A8 inaintează cu incă un lot: autoritătile romane au semnat ieri contractul pentru constructia tronsonului montan Pipirig-Vanători Neamt (Leghin), o portiune strategică in lungime de 19,3 kilometri. Lucrările vor fi realizate de asocierea formată din SA&PE Construct, Spedition UMB, Tehnostrade si Euro-Asfalt (Bosnia-Hertegovina), lider fiind constructorul roman Dorinel Umbrărescu. Contractul are o valoare de 2,69 miliarde de lei fără TVA si este finantat din fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027. Durata de implementare a proiectului este de 48 de ...

Top 3 tipuri de mobilă pentru living
29/04/2025 14:42

Top 3 tipuri de mobilă pentru living Dacă vă mutati la casă nouă si vă doriti să o amenajati cat mai modern, atunci aflati că acest articol vă este dedicat. În randurile ce urmează vrem să vă sărim in ajutor prin a vă enumera top 3 tipuri de mobilă pentru living. Este vorba despre ansamblul de corpuri cu scop de depozitare sau redecorare, potrivite pentru sufrageria dumneavoastră. Veti afla din ce culori si materiale puteti alege, precum si ce modele vă stau la dispozitie, astfel incat, la final, locuinta să fie mai fabuloasă decat v-ati imaginat. Tot ce vă mai răma ...

Capitala, aproape fără șomeri. Cum arată piața muncii pe județe
29/04/2025 14:39

 Agentia Municipală pentru Ocuparea Fortei de Muncă Bucuresti anunta, la finalul lunii martie 2025, că rata somajului a fost de 0,63% in Municipiul Bucuresti, conform unui comunicat transmis marti, 29 aprilie. Din totalul de 7.924 persoane inregistrate in evidentele AMOFM Bucuresti, 1.531 erau beneficiari de indemnizatie de somaj, iar 6.393 erau someri neindemnizati.   Cei mai multi someri făceau parte din grupele de varstă 30-39 de ani (2.063 persoane) si 40-49 de ani (1.865 persoane). Somerii cu studii liceale aveau ponderea cea mai mare in totalul somerilor inregistrati i ...

Cât timp durează o executare silită? Iată tot ce trebuie să știi despre această procedură
29/04/2025 14:14

O executare silită este una dintre cele mai temute proceduri pentru persoanele care au datorii neachitate, iar cat timp durează este o intrebare frecventă pe care si-o pun. Aceasta este o procedură reglementată de Codul de procedură civilă, unde debitorul care nu a indeplinit la timp obligatiile sale fată de creditor este obligat să isi achite datoriile si eventualele penalităti. Cat timp durează o executare silită? Durata procedurii poate să varieze in functie de intinderea creantei, de atitudinea debitorului, dar si de numărul de creante pentru care debitorul este executat ...

Câți bani primesc în plus pensionarii care au lucrat în grupe de muncă. Noua formulă de calcul
29/04/2025 13:52

 Recalcularea pensiilor se face după o nouă formulă incepand cu 1 septembrie 2024. Potrivit Casei Nationale de Pensii, două milioane de pensii au crescut cu sume intre 1 leu si 500 de lei, iar alte două milioane cu peste 500 de lei. Pensionarii care au lucrat in grupele de muncă pot beneficia de o majorare a punctajului pensiei in urma recalculării care va fi finalizată in scurt timp si care tine cont de perioadele lucrate in conditii speciale sau deosebite.   Noua lege a pensiilor, intrată in vigoare in septembrie 2024, prevede majorarea punctajelor pentru perioadele luc ...

ULTIMA ORA
FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Noutăți impresionante din lumea telefoanelor inteligente pe care trebuie să le cunoști
29/04/2025 12:33

Sursa foto: pexels.com   Într-o lume in continuă schimbare tehnologică, telefoanele inteligente reusesc mereu să fie in centrul atentiei prin inovatiile lor spectaculoase. Fiecare nouă generatie aduce cu ea functionalităti avansate si design-uri revolutionare care iti pot transforma complet experienta de utilizare. Acest articol iti va dezvălui cele mai recente noutăti din domeniul dispozitivelor mobile, punand accent pe aspectele care fac aceste telefoane să iasă in evidentă. De la camere foto extraordinare si ecrane fluid curgătoare, pană la inteligenta artificială i ...

Ghid pas cu pas pentru obținerea unui credit online rapid și ușor
29/04/2025 12:26

Fotografie de RDNE Stock project pe Pexels.com   Creditul online devine solutia ideală pentru multe persoane care au nevoie rapidă de finantare. Dacă te-ai intrebat vreodată cum functionează procesul de obtinere a unui credit online si cat de simplu poate fi acesta, ai ajuns in locul potrivit. Acest ghid iti va arăta pas cu pas cum poti să obtii un credit online rapid si usor. Vei descoperi informatii despre criteriile de eligibilitate, documentele necesare si pasii de urmat pentru a te asigura că procesul este cat mai eficient. Lecturand in continuare, vei afla cum să eviti eve ...

Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
29/04/2025 11:50

Pe 30 iunie este data limită la care expiră plafonarea preturilor la RCA, energie si unele alimente. Marcel Ciolacu a lăsat să se inteleagă că se pot găsi resurse doar pentru subventia facturilor la energie. Ce se intamplă, din iunie, cu asigurările auto si alimentele de bază? Pană pe 30 iunie, preturile la energie electrică răman plafonate. Guvernul a anuntat deja că nu va mai prelungi măsura. Vor fi sprijiniti, totusi, cetătenii vulnerabili. Un mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili va fi stabilit, pentru perioada de după 1 iulie, de către Ministerul Energiei ...

Poliţist prins în flagrant când primea 4.000 euro mită, condamnat la închisoare
29/04/2025 11:48

Un politist din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Actiuni Speciale, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani, 5 luni si 10 zile de inchisoare cu suspendare pentru comiterea a două infractiuni de trafic de influentă. Decizia este definitivă. Prins in flagrant Bărbatul a fost găsit vinovat că, in cursul lunii ianuarie 2023, in calitate de agent de politie in cadrul Sectiei 5 Politie Craiova, a pretins unui martor denuntător suma de 4.000 de euro, din care a primit, in mai multe transe, suma de 3.700 de euro, in intervalul ianuarie-august 2023. Scopul mitei era să intervină pe langă ...

Elena Udrea, la un pas de libertate. Tribunalul decide pe 29 aprilie soarta fostei ministre
29/04/2025 11:47

Elena Udrea, fost ministru al Turismului si una dintre cele mai controversate figuri ale politicii romanesti recente, asteaptă cu sufletul la gură decizia Tribunalului Prahova privind cererea sa de reducere a pedepsei. Această hotărare ar putea deschide calea pentru eliberarea sa conditionată, după aproape trei ani de detentie. Elena Udrea asteaptă reducerea pedepsei si eliberarea conditionată Tribunalul Prahova a amanat pronuntarea verdictului pentru data de 29 aprilie. Solicitarea Elenei Udrea vizează scăderea pedepsei cu inchisoare pe care o execută, invocand perioadele de dete ...

Topul băncilor din România care oferă credite pentru pensionari. Cum se calculează suma maximă și perioada de rambursare
29/04/2025 11:46

Piata bancară din Romania oferă optiuni limitate de creditare pensionarilor, care sunt nevoiti să apeleze la institutii financiare nebancare (IFN) pentru a se finanta. Aceasta pentru că majoritatea băncilor stabileste o limită maximă de varstă pană la care se poate rambursa creditul, de regulă intre 70 si 75 de ani. Dacă durata creditului depăseste această limită, băncile nu aprobă imprumutul sau iau in calcul doar o parte din venitul inainte de pensionare. Institutiile bancare sunt restrictive din cauza limitărilor legate de varstă, venituri fixe si limitate, riscuri mai ma ...

„Hardughia” revine pe scena Naționalului ieșean. O piesă interzisă care încă incomodează
29/04/2025 11:45

După 44 de ani, „Hardughia”, piesa interzisă in 1981, revine pe scena Teatrului National din Iasi intr-o nouă montare semnată de regizorul Ovidiu Lazăr. Premiera este programată pentru sambătă, 3 mai, la ora 18:00, la Sala Studio „Teofil Valcu”, intr-un spectacol ce promite să readucă in fata publicului o poveste incomodă si extrem de actuală. Din distributie fac parte Daniel Busuioc, Robert Agape, Radu Ghilas, Radu Homiceanu, Doina Deleanu, Doru Aftanasiu, Emil Coseru, Georgeta Burdujan, Răzvan Contu, Ionut Cozma, Marian Stavarachi si Iustin Căuneac, iar ...

Păstoritul sculptat în lemn. O poveste plină de viață la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău
29/04/2025 11:45

Într-un colt tihnit al Moldovei, acolo unde amintirile curg odată cu vinul si dealurile isi poartă in tăcere istoria, Muzeul Viei si Vinului din Harlău găzduieste o poveste cu parfum de lemn sculptat si cas păstrat cu grijă. Expozitia temporară „Tipare si păpusare de cas din colectia Muzeului Etnografic al Moldovei” este mai mult decat o incursiune intr-un obicei al păstoritului – este o redescoperire a sufletului creator al poporului roman. Cioplite din paltin, carpen, tei sau cires, tiparele si păpusarele de cas nu sunt doar simple unelte de conservare. Su ...

Ce pedepse au primit medicii responsabili de moartea lui Andrei. Băiatul s-a stins după ce i s-a refuzat operația
29/04/2025 11:44

Medicii care il au pe constiintă pe tanărul Andrei, mort la 16 ani pe holurile spitalului din Targu Jiu, si-au aflat acum pedeapsa Copilul a murit de peritonită pentru că medicii au refuzat să-l opereze in conditiile in care pediatrul de serviciu era in concediu. Astfel, chirurgul, un medic de urgentă si seful UPU au primit sanctiuni disciplinare, conform unui comunicat oficial de presă din partea conducerii spitalului. Ce pedepse au primit medicii responsabili de moartea lui Andrei Chirurgul este cel care a refuzat categoric să-l opereze pe copil pe motiv că nu ar avea competente ...

Cât câștigă grădinarii de Palatul Cotroceni, despre care Ilie Bolojan a spus că ”fac naveta pe un salariu mic”. Lista sporurilor oferite de Administrația Prezidențială
29/04/2025 11:43

Ilie Bolojan s-a arătat impresionat de performantele grădinarilor de la Palatul Cotroceni, despre care spune că fac naveta in fiecare zi si muncesc pe un salariu destul de mic. FANATIK a aflat cat castigă cei 13 grădinari de la Palatul Cotroceni. Ilie Bolojan a tinut să-i cunoască pe cei 13 grădinari de la Cotroceni: ”Totul arată impecabil” Presedintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, si-a propus să schimbe perceptia oamenilor despre institutia pe care o conduce. Încă din primele zile ale mandatului, el a anuntat că va dormi la Palatul Cotroceni, pentru a n ...

Reacțiile Ucrainei și Statelor Unite după ce Putin a anunţat încetarea focului între 8 şi 10 mai
29/04/2025 11:42

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni o incetare a focului de trei zile in războiul cu Ucraina, pentru a marca 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi in cel de-al Doilea Război Mondial. Anunţul a fost intampinat cu scepticism la Kiev şi cu uşoară iritare la Washington, care doreşte o incetare a focului permanentă, nu temporară. Kremlinul a declarat că incetarea focului de 72 de ore va fi in vigoare pe 8 mai, 9 mai – cand Putin va găzdui lideri internaţionali, inclusiv pe preşedintele chinez Xi Jinping, pentru sărbători fastuoase care comem ...

Ce este „încărcătura mentală a mamelor”. Se vorbește prea puțin despre ea
29/04/2025 11:40

In ultimii ani, s-a discutat mult despre „incărcătura mentală a mamelor”. Desi tot mai multi oameni constientizează această problemă, multe familii incă se luptă cu impărtirea echitabilă a responsabilitătilor. Ce este incărcătura mentală a mamelor si de ce se vorbeste atat de putin despre ea. Incărcătura mentală se referă la munca invizibilă necesară pentru a gestiona o casă si o familie. Pe langă sarcinile evidente, cum ar fi cumpărăturile, spălatul vaselor, pregătirea mancării, dusul gunoiului, impăturirea hainelor si transportul copiilor căte grădinită sa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei