Omul de afaceri Teofil Bălteanu, şef peste PNL Iaşi

default

Dimensiune font:

| 20-09-2016 05:25

Teofil Bălteanu a primit girul Biroului Politic Naţional al PNL pentru a prelua frâiele organizaţiei din Podu Roş. Fost secretar general de partid, el este caracterizat de liberali ca fiind „un om echilibrat şi disciplinat”

Trimis la Iaşi de co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, deputatul Dan Montreanu s-a decis asupra liberalului care trebuie să preia frâiele Organizaţiei Judeţene, în locul demisionarului Marius Bodea. „Am avut discuţii cu primarii, cu parlamentarii şi cu activul de partid şi toţi şi-au arătat susţinerea pentru domnul Teofil Bălteanu. Acesta este un om echilibrat şi a dovedit că are capacitatea de a organiza oamenii şi de a-i coagula în jurul său, iar organizaţia de la Iaşi fix de aceste lucruri are nevoie, pentru a se pregăti cum se cuvine de alegerile parlamentare care bat la uşă”, a declarat Motreanu pentru cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”.
Nominalizarea făcută de acesta pentru şefia liberalilor ieşeni este văzută cu ochi buni şi de ştabii de la centru, motiv pentru care Teofil Bălteanu a fost validat şi de Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL, care s-a reunit ieri, 19 septembrie, în şedinţă.

Citeşte şi Câte accidente trebuie să se producă astfel încât cei de la Drumuri să-şi facă treaba?


Bălteanu nu se vrea parlamentar
Potrivit vicepreşedintelui regional Dan Motreanu, în afara susţinerii pe care primarii liberali au manifestat-o pentru Teofil Bălteanu, a jucat un rol importat şi faptul că el nu râvneşte la nicio funcţie în noul Parlament al României. „Am preferat să propun la conducerea filialei un liberal care să nu-şi dorească să intre în cursa pentru parlamentare, pentru a nu apărea discuţii mai târziu, că îşi face campanie sau că apare într-un loc fruntaş pe liste... Am considerat că prioritatea noului preşedinte interimar trebuie să fie coagularea echipei şi întărirea filialelor PNL de la Iaşi”, a punctat Motreanu.
Teofil Bălteanu pare a fi susţinut de cea mai mare parte a liberalilor din Podu Roş, care se declară încrezători în puterea lui de muncă. „Mă bucură numirea făcută de domnul Motreanu deoarece fostul secretar al partidului (Teofil Bălteanu-n.r.) a dovedit că ştie să lucreze organizat, să impună o anumită disciplină în echipă, iar nouă asta ne trebuie în organizaţie, puţină disciplină!”, a declarat deputatul liberal Anton Doboş.
Şi fostul co-preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL, Costel Alexe, consideră că această numire va restabiliza filiala, după ce liberalii au trecut prin mai multe schimbări de conducere, ce i-a debusolat. „Numirea domnului Bălteanu ca preşedinte interimar al organizaţiei este un pas important spre stabilitate şi recâştigarea încrederii ieşenilor. Acesta este om integru, un antreprenor de succes, care şi-a servit ţara cu loialitate. Sper să adune în jurul său oamenii de ispravă din PNL şi să pună capăt conflictelor de tot felul. Cred că are capacitatea de a face bine şi de a face ordine. Procesul electoral este foarte aproape, are experienţa localelor din 2016 şi a alegerilor prezidenţiale. După cum îl ştiu, va reuşi să dea încredere primarilor noştri pentru ca şi în judeţ să facem o figură bună. El ştie deja, pe mine mă are ca partener!”, a declarat Alexe.
Dat fiind că alegerile parlamentare bat la uşă, vicepreşedintele regional Dan Motreanu a adus în atenţie şi o hotărâre de la centru, care va schimba radical percepţia despre listele pentru viitorul tur de alegeri. „Vor fi o serie de criterii care trebuie îndeplinite de liberalii ce-şi doresc să se regăsească pe listele pentru alegeri, însă vor juca un rol important sondajele de opinie, pentru a vedea care este credibilitatea viitorilor candidaţi. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, la nivel central, s-a decis ca toate organizaţiile care au obţinut un scor sub cel al partidului, la alegerile locale, să aibă listele validate de Bucureşti”, a conchis Motreanu.
Înfrângeri ca la Iaşi au mai fost suferite în aproximativ 20 de organizaţii de la nivelul întregii ţări, acolo unde un cuvânt decisiv asupra listelor în vor avea şefii de la centru. Anca BURNICHE
* * *
Teofil Bălteanu este un om de afaceri născut în comuna ieşeană Leţcani. Acesta este cunoscut ca administrator al lanţului de farmacii Longavit şi al grădiniţei cu acelaşi nume.
* * *
După demisia lui Marius Bodea din fruntea Filialei Judeţene a PNL Iaşi, conducerea centrală l-a mandatat pe deputatul Dan Motreanu să se ocupe de stabilirea unui nou şef al liberalilor ieşeni. Înainte de Motreanu, responsabilitatea i-a revenit suceveanului Ioan Bălan, dar acesta a fost contestat vehement de liberalii din Podu Roş. În urma discuţiilor cu activul de partid, delegatul de la centru a hotărât că Teofil Bălteanu este cel mai în măsură să preia organizaţia.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei