Rusia cere să deschidă secții de votare în Moldova, la prezidențialele din martie

16

Dimensiune font:

| 16-01-2024 10:04

Guvernul R. Moldova spune că a fost solicitat de Federația Rusă în legătură cu ținerea pe teritoriul moldovean a alegerilor prezidențiale ruse din 15-17 martie, dar deocamdată nu i-a răspuns, relatează stiripesurse.md

„Solicitarea este în prezent în proces de examinare, iar un răspuns va fi furnizat într-un interval de timp rezonabil”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, răspunzând în scris unei întrebări a Europei Libere.

Alegerile la care președintele rus Vladimir Putin are toate șansele să obțină un nou mandat pe șase ani ar fi primul scrutin rusesc ținut și pe teritoriul R. Moldova după invadarea de către Rusia a Ucrainei vecine, în februarie 2022.

Autoritățile electorale ruse au recunoscut, după anunțarea datei alegerilor prezidențiale, că de data aceasta votarea în străinătate ar putea fi mai greu de organizat, mai ales în așa-numitele „țări ostile”, adică statele democratice care critică politica rusă în diferite domenii, condamnând mai ales invadarea Ucrainei.

Un alt impediment semnalat de Moscova este că un număr mare de diplomați ruși, care ar trebui să se implice în organizarea alegerilor rusești peste hotare, au fost expulzați din anumite țări.

Pe de altă parte, la 11 decembrie Moscova a anunțat că la alegerile prezidențiale vor putea vota și alegătorii din teritoriile ucrainene ocupate, chiar și cele pe care forțele ruse le controlează doar parțial.

Nu este limpede dacă Rusia are de gând să deschidă secții de votare și în Transnistria, așa cum a făcut în trecut.

La alegerile parlamentare rusești din 2021, dinaintea invaziei rusești în Ucraina și a sancțiunilor diplomatice amplificate împotriva Rusiei, în Transnistria s-au deschis 27 de secții de votare, cu șase mai multe decât la alegerile precedente.

Rusia a ținut deja alegeri în teritorii ucrainene anexate sau ocupate ilegal, în ciuda protestelor Kievului și ale lumii democratice, care nu au recunoscut acele scrutine.

Ucraina a spus deja că nu va recunoaște votarea pentru „prezidențialele” rusești în regiunile Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson, după cum nici în Crimeea, cerând comunității internaționale să facă la fel și să-i sancționeze pe cei care se vor implica în organizarea lor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:21

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Imagini difuzate de Kremlin: Putin aterizează în Coreea de Nord și este primit regește de Kim Jong-Un
18/06/2024 23:18

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit miercuri in Phenian, capitala Coreei de Nord, pentru o vizită excepţională in cadrul căreia ar putea fi semnat un acord de parteneriat strategic intre Moscova şi re ...

Mark Rutte are cale liberă spre șefia NATO / Jens Stoltenberg, după anunțul lui Viktor Orban: 'Este evident că ne aflăm foarte aproape de o concluzie'
18/06/2024 23:06

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a declarat marţi sprijinul faţă de candidatura premierului interimar olandez Mark Rutte pentru acest post şi a estimat că Alianţa este foarte aproape de a ...

Scandalul diplomelor false ajunge în Parlament: 'Plagiatorii să dea banii înapoi'
18/06/2024 22:39

USR a depus, la iniţiativa deputatei Oana Ţoiu, un proiect de lege prin care angajaţii care au obţinut diferite beneficii de pe urma unor diplome sau certificate false să trebuiască să returneze foloasel ...

UDMR așteaptă o decizie rapidă din partea coaliției cu privire la data prezidențialelor: 'Trebuie să strângem semnături / O să avem și noi candidat'
18/06/2024 22:05

Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, marţi, că este foarte important cand se vor organiza prezidenţialele pentru că data, modul in care se vor comasa sau nu se vor comasa alegerile va fi hotărator şi ...

Răsturnare de situație: Viktor Orban și-a primit 'tainul' și acum îl susține pe Mark Rutte la șefia NATO
18/06/2024 17:25

Ungaria este pregătită să susţină candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a anunţat marţi premierul ungar Viktor Orban intr-o postare pe reţeaua de socializ ...

Clotilde Armand a rămas blocată în acuzațiile nedovedite de fraudă - Ironie după meciul României cu Ucraina
18/06/2024 11:30

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care acuză fraude majore la alegerile din 9 iunie, candidatul PSD-PNL George Tuţă proclamandu-şi victoria, are marţi o postare ironică pe Facebook la adresa preşedi ...

A boicotat Klaus Iohannis conferința de pace din Elveția? Explicații posibile pentru absența președintelui
18/06/2024 11:22

Cei mai influenti diplomati ai lumii au pregătit summitul din Elvetia vreme de multe luni. Desi China a boicotat reuniunea, iar Vladimir Putin a ironizat-o intr-un lung discurs, 15-16 iunie inseamnă primul ef ...

Mihai Tudose vorbește despre situația halucinantă de la alegeri: Legea nu este bună! Trebuie să umblăm la ea
17/06/2024 20:59

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Mihai Tudose, sustine că actuala lege electorală are probleme foarte mari si trebuie modificată, Romania fiind singura tară din Europa care nu a validat scorul aleg ...

Rusia amenință Ucraina, după summitul de pace din Elveția: 'Următoarele noastre propuneri o să fie mai dificile și mai dure!'
17/06/2024 20:12

Următoarele conditii pentru incheierea unui acord de pace pentru Ucraina, dacă vor refuza propunerea inaintată de presedintele rus Vladimir Putin, o să fie „mai complexe si mai dure”, amenintă intr-un ...

Iulian Bulai dă de pământ cu Forța Dreptei și PMP: ADU a fost o decizie greșită
17/06/2024 18:21

Deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai a declarat că Alianţa Dreapta Unită a fost o decizie greşită din mai multe motive, printre care din cauza faptului că, din perspectiva pragului electoral, s-a ridicat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei