Tehnocraţia bahluiană

default

Dimensiune font:

| 01-02-2016 09:30

Ideea de tehnocraţie capătă contur şi în inima Moldovei, unde membrii grupului de acţiune locală Pentru Iaşi se pregătesc să intre în alegerile locale din acest an. Fără a fi obişnuiţi cu metehnele şi capcanele vieţii politice, IT-işii şi-au desemnat totuşi candidatul pentru Primărie şi primii cinci consilieri locali, mizând pe aceştia că vor schimba faţa administraţiei publice. Pe lista ideilor promovate se numără transparentizarea actului de guvernare locală, creşterea numărului de activităţi culturale care să introducă Iaşul pe harta turistică şi stimularea mediului de afaceri 

Sfârşitul de săptămână a fost marcat în inima Moldovei de lansarea primelor candidaturi pentru localele din 5 iunie ale grupului Pentru Iaşi, ce urmează să intre în rândul partidelor politice româneşti. Transpunând ideea de tehnocraţie de la centru în teritoriu, activiştii grupului propun locuitorilor urbei o nouă formă de administraţie locală, mai transparentă şi deschisă la ideile comunităţii. „Pentru Iaşi există deoarece mulţi ani PSD şi PNL au făcut ce au vrut cu oraşul acesta, s-au aliat şi au împărţit administraţia, în timp ce au ignorat problemele municipalităţii. Avem o economie slabă, ieşenii trăiesc în sărăcie, tinerii ne pleacă să îşi facă un viitor în altă parte, în timp ce noi rămânem aici într-un oraş amorţit. La 26 de ani de la Revoluţie, culmea viziunii pe care o propune actuala administraţie sunt 10 autobuze noi. Iaşul merită mai mult de atât!”, a declarat Andrei Postolache, desemnat să intre în cursa alegerilor locale din acest an pentru funcţia de primar al municipiului, din partea formaţiunii Pentru Iaşi.
Pe lista candidaţilor se regăsesc şi avocatul Mihai Lupu, economista Sînziana Bălţătescu, specialistul în marketing Claudiu Florea şi economistul Dan Zaharia, aceştia râvnind la un loc în plenul Consiliului Local Iaşi. Dacă vorbim despre hazardul celor de la Pentru Iaşi, trebuie precizat că aceştia vor să câştige primăria şi 10-12 locuri de consilieri, însă nici liberalii, care au o notorietate mult mai mare decât tinerii IT-işti, nu sunt siguri că pot râvni la un număr atât de mare de reprezentanţi în Executiv.
Pe lista primilor nominalizaţi pentru locale s-a aflat şi George Ţăranu, cadru didactic al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, care vrea să aibă un cuvânt de spus în cadrul Consiliului Local Bârnova.

Citeşte şi Bucureştiul vrea să ne fure Unirea EXCLUSIV


Despre urbe şi durerile ai
Având în vedere că râvneşte la scaunul de primar al Iaşului, Andrei Postolache a vorbit despre primele măsuri pe care le-ar impune în Palatul Roznovanu dacă alegătorii i-ar da votul de încredere. „În primul rând, aş lăsa oamenii din Primărie să îşi facă treaba. Cred că avem foarte mulţi oameni competenţi acolo care nu beneficiază de managementul necesar activităţii lor. Este necesar ca Primăria să devină o instituţie care să aducă actorii oraşului la masa dialogului. Să putem discuta cu lectorii, cu cei din mediul de afaceri problemele oraşului, lucru care nu s-a întâmplat până acum”, explică Postolache, precizând totodată că şi-ar face o echipă de oameni mult mai deştepţi ca el, de la care să poată extrage ideile bune pentru comunitate.
Nominalizatul Pentru Iaşi la Primăria municipiului a vorbit şi despre viziunea sa în ceea ce priveşte dezvoltarea culturală a Iaşului, precizând că oraşul duce lipsă de evenimente. „Existenţa pietonalului Ştefan cel Mare este o idee bună, pentru că orice oraş modern are astfel de zone centrale, însă implementarea lasă de dorit.(...) Ne dorim să extindem conceptul prin a face o zonă vie, deoarece nu e de ajuns să nu meargă maşini pe acolo, ci trebuie să ai evenimente... trebuie extins conceptul”, a declarat Postolache, fiind de părere că şi Sărbătoarea Sfintei Parascheva trebuie să capete o altă faţă. „Aş separa sărbătoarea religioasă de evenimentul laic. Sărbătoarea religioasă de Sfânta Parascheva intră în responsabilitatea Mitropoliei pentru organizare, iar aceştia se descurcă foarte bine. Evenimentele laice ar fi realizate cu concerte pe stadion, mai multă artă contemporană, de avangardă în cartiere. E nevoie de mai multe manifestări pe stradă şi în pieţe”, a conchis Andrei Postolache, precizând că în Iaşi lipseşte ideea de „piaţă publică” unde locuitorii să să întâlnească şi să discute.
Chiar dacă au trecut la creionarea unor candidaturi, grupul de acţiune locală Pentru Iaşi nu şi-a făcut încă un plan de atac al alegerilor din 5 iunie. În ceea ce priveşte finanţarea partidului, activiştii nu sunt dispuşi să facă niciun compromis, punându-şi încrederea în voluntari şi donaţii publice. 

* * *

Citeşte şi „Ateii lui Cioloş” au condamnat Moldova

În oraşul nostru se dezvoltă industria auto, industria aeronautică, industria de design tehnic... Din punctul nostru de vedere sunt foarte multe industrii cu valoare adăugată pe care trebuie să le aducem. E nevoie să atragem şi partea de investiţii în zona industrială, lucru la care Iaşul mai are mult de lucru”- Dan Zaharia, candidat CL Iaşi
* * *
Candidaţii Pentru Iaşi: Andrei Postolache- manager IT, Mihai Lupu- avocat, Sînziana Bălţătescu-economist, Claudiu Florea- specialist în marketing, Dan Zaharia- economist, George Ţăranu- cadru didactic

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren intravilan in suprafata de 35 mp, situat in orasul Negresti, Str. Decebal nr. 5, ce apartine domeniului public al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara Nr. 73695 Negresti, Nr. Cadastral 73695, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 49/28.05.2024 si temeiul legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii in vederea desfasurarii de activitati conexe serviciilor medicale referitoare la sanatatea umana. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic, din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 12.06.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 20.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, Orasul Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.06.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 29.05.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei