Biserica din Borzeşti, între istorie şi smerenie FOTO

La răscruce de timpuri, desprinsă parcă dintr-o pagină de poveste, Biserica din Borzeşti este mărturia luptelor pe care poporul român le-a dus împotriva asupritorilor lăcaşul de cult, ctitorit de voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, îşi deschide uşile şi oferă o oază de linişte şi pace tuturor călătorilor care-i trec pragul. În răcoarea bisericii, printre zidurile groase, turiştii descifrează adevărul din spatele legendei Stejarul din Borzeşti, înţelegând şi retrăind crâncenele bătălii dintre moldoveni şi tătari

În inima Moldovei, departe de tumultul societăţii mult prea grăbite, localitatea Borzeşti păstrează şi astăzi vie o frântură din istoria românilor. Dăinuind de-a lungul timpului, ca o mărturie a sângeroaselor bătălii dintre moldoveni şi tătari, Bisericuţa din Borzeşti închide între zidurile-i înnegrite, legenda voievodului Ştefan cel Mare.

Născută din ţesătura istoriei şi a smerenia
Situat pe un mic deal al localităţii Borzeşti, lăcaşul de cult face parte din buchetul de ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Făurită cu multă smerenie şi modestie, biserica nu-i surprinde pe călătorii care poposesc adesea aici prin opulenţă, ci prin legenda sa, transmisă de-a lungul anilor prin viu grai.

„Ctitoria acestei biserici este strâns legată de copilăria voievodului Ştefan cel Mare, care timp de 10 ani a stat printre plăieşi, pe moşia tatălui său”, îşi începe cu voce duioasă povestea Ana Solomon, ghidul nostru prin istoria Moldovei. „Ştefănuţă (Ştefan cel Mare- n.r.) a fost singurul băiat din cei cinci copii ai familiei şi bineînţeles viitorul domnitor. Copilăria i-a fost fericită la Borzeşti, alături ce ceilalţi fii de ţărani, dar anii petrecuţi aici au fost o lecţie de viaţă pentru cel ce avea să devină o emblemă a istoriei noastre. Legenda lui Ştefan începe chiar aici, pe dealul Borzeştiului, unde exista un stejar uriaş, vechi de sute de ani, în jurul căruia copiii obişnuiau să se joace de-a tătarii şi moldovenii, deoarece micuţa noastră ţară era călcată adesea de cotropitori care pârjoleau satele şi omorau oamenii! Ei bine, într-una din zile, când cei mici se jucau de-a războiul sub stejar, legându-l în copac pe fiul unui plăieş, pe nume Mitruţ, ceasul rău i-a adus cu adevărat pe tătari în inima Moldovei. Deşi stejarul era înalt şi Mitruţ a apucat să vadă că localitatea era din nou cotropită, strigând cu putere «Vin tătarii, vin tătarii!», voia bună şi bucuria jocului au fost umbrite de cruzimea adevăraţilor cotropitori, care i-au curmat viaţa micuţului. După ce au mistuit totul în cale, tătarii au părăsit Borzeştiul, însă, cu ochii în lacrimi, tânărul Ştefăniţă a jurat că va răzbuna moartea prietenului său!”, explică ghidul.

 

Deşi anii au trecut, iar viaţa lui Ştefăniţă este azi doar o poveste, Ana o retrăieşte de fiecare dată când un călător ajunge la Biserica din Borzeşti şi vrea să cunoască legenda locului. „Primind de mic educaţia specifică unui viitor voievod şi învăţând că trebuie să respecte poporul şi neamul, Ştefăniţă ajunge la 21 de ani conducător al patriei. Mai mult, după 30 de ani de la uciderea lui Mitruţ, acesta face dreptate, prinzându-l la Dunăre pe fiul hanului tătar şi omorându-l, răzbunând astfel moartea fiul de plăieş. După ce a tăiat stejarul, Ştefan se hotărăşte să ridice pe locul acestuia o biserică, pentru ca Dumnezeu să-l ierte de păcate, lăcaşul de cult urmând să fie şi cetate de apărare”, îşi sfârşeşte ghidul nostru povestea.

Borzeşti - frescă şi istorie
Construită sub forma unei cetăţi de apărare, biserica are 10 metri lăţime, 11 înălţime şi 22 lungime, iar zidurile acesteia măsoare 1,5 metri grosime, fiind realizaţi din „bolovani de pe râul Trotuş”. Scheletul bisericii este de stejar, pilonii de la interior, ce dau nobleţe construcţiei, fiind din piatră de Slănic. Ferestrele şi uşile lăcaşului de cult au fost sculptate de meşteri saşi în stil gotic, construcţia fiind realizată în stil moldovenesc, având formă de navă. „Picturi exterioare nu au fost, însă biserica are ornamente tipic ştefaniene, precum arcada de cărămidă, butoni smălţaţi şi acoperişul cu şindrilă. În anii 2003-2004, biserica a fost pictată în frescă, dat fiind că pereţii erau înnegriţi, locaşul de cult fiind cunoscut pentru o bună perioadă de timp sub denumirea de Biserica Neagră a Borzeştiului”, ne explică ghidul.

O trăsătură aparte a acestui lăcaş de cult, care-i fascinează pe cei mici şi cei mari deopotrivă, este dată de înălţimea uşii dintre Pronaos şi Naos, ce nu depăşeşte 1,65 de metri. Potrivit cronicilor vremii, acesta este chiar înălţimea domnitorului cu tot cu coroană pe cap. Nu degeaba cărţile de istorie îl prezintă pe Ştefan ce Mare ca fiind „mic de stat, mare la sfat şi viteaz cu n-a mai stat”!
Interiorul locaşului de cult păstrează pictură de secol XV, la trecerea dintre Pronaos şi Naos, iar pe Catapeteasmă există pictură de secol XVIII. Cupolele sunt realizate în stil bizantin, fresca de aici fiind „micşorată pe arcuri moldoveneşti”. În fiecare colţ al bisericii sunt vase de rezonanţă, zidite în interior, iar în bătaia vântului, lăcaşul de cult este învăluit într-un „şuier fin”, pe care Ana Solomon îl aseamănă cu „buciumul lui Ştefan care-i cheamă astăzi pe localnici la rugăciune”.

Asemenea multor lăcaşuri sfinte, Bisericuţa din Borzeşti a fost profanată de turci în secolul al XVIII- lea. Anul 1951 a fost marcant pentru acest aşezământ, deoarece a fost realizată o mare restaurare, când au fost adăugate mai multe icoane de lemn, iar acoperişul, spart cu regularitate de ciocănitori, a fost înlocuit integral. Deşi perioada interbelică şi cea comunistă au adus mici intervale în care nu s-a slujit, biserica este o emblemă a lăcaşurilor de cult moldoveneşti, acesta având hramul „Adormirii Maicii Domnului”.

Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare
Decizia canonizării Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost luată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe în anul 1992, un an mai târziu împlinindu-se şi 500 de ani de la ctitorirea Bisericii din Borzeşti. Prin canonizarea lui Ştefan cel Mare al Moldovei se pecetluieşte sinodal cultul pe care de veacuri, poporul român i-l aduce domnitorului. „Trecerea voievodului în rândul celor sfinţi reprezintă un simbol al mulţumirii pe care poporul i-o poartă. Curajul de care a dat dovadă, avântându-se în numeroasele bătălii pentru apărarea ţării trebui să-i fie răsplătit, prin rugăciune, în sfintele biserici ridicate de el”, ne vorbeşte cu mândrie şi patriotism Mihai Avădanei, locuitor al Borzeştiului.

Călătorii care ajung pe aceste meleaguri pot vizita şi Muzeul din curtea bisericii, care reuneşte obiecte din secolele XVIII - XIX, colectate de-a lungul a zece ani, de pe toată Valea Trotuşului. „Avem carte veche, în chirilică, slavonă şi română, până la 1960. Turiştii pot vedea Cazania lui Varlaam, Biblia de Blaj, trei Evanghelii cu ferecătură şi o catapeteasmă, în mărime naturală, din lemn, sculptată în stil baroc- moldovenesc, ce are 200 de ani vechime”, ne prezintă Ana Solomon o parte din exponatele ce aşteaptă să fie descoperite de turişti.

Lăcaşul de cult este deschis tuturor celor care vor să se închine, însă în cinstea marelui voievod aici sunt serbate şi Zilele Betleemului Ştefanian, în zilele de1-2 iunie, când se face Vecernie şi Sfânta Liturghie. Astfel, dacă vă aflaţi în trecere prin judeţul Bacău şi doriţi să cunoaşteţi un colţ de Rai, trăind pe viu emoţia unei file de istorie a românilor, nu ezitaţi să treceţi pragul Bisericii din Borzeşti!
Anca BURNICHE

„Patru sute de ani trecut-au peste ţară întovărăşiţi de voi şi de nevoi, dacă şi astăzi când merg călătorii să viziteze biserica cea neagră din Borzeşti, simt o tainică strângere de inimă, aducându-şi aminte că pe acele lespezi de piatră a călcat odinioară Ştefan, care a fost sufletul de viaţă, cheagul neamului românesc şi astăzi încă ochii lor parcă văd în întunecimea bolţilor marea lui umbră, care de acum va pluti peste noi în adânca viitorime ca un spirit proteguitor”- Eusebiu Camilar