Despre iubire, cu dragoste

În urmă cu mulţi ani, când am văzut că românii au început să importe, pe lângă Coca-Cola şi margarină, inclusiv tradiţii şi sărbători m-am înfuriat grozav. Îmi suna ca şi cum ne-ar fi ruşine cu ceea ce avem, că nu avem destul şi că în calendar ar trebui trecuţi toţi sfinţii de pe planetă şi toate obiceiurile. Încet, încet, şi-au făcut loc Halloweenul şi Ziua Sfântului Valentin, dar şi alte sărbători pe care le-am ignorat degeaba fiindcă tot s-au impus, inclusiv în lumea afacerilor. Deja s-au înstăpânit chefurile de Sfântul Valentin, ceea ce a dus la explozia comerţului cu inimioare, cercei rozalii, prăjituri în forme ciudate şi alte lucruri prin care oamenii vor sau măcar încearcă să-şi arate iubirea. Nu-i rău, dacă intenţia este curată şi uite că le-am mai şters din păcate fiindcă, până la urmă, demersul lor este dedicat celui mai frumos sentiment – dragostea.

V-aţi întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea iubirea? Probabil că am trăi într-o lume a roboţilor, a oamenilor care doar fac lucruri, dar nu le apreciază. Nu-mi pot imagina  o viață din care acest sentiment să fie exclus. Dacă uneori faci anumite lucruri pentru că trebuie, nu acelaşi lucru când vine vorba despre sentimente. Iubeşti un om pentru calităţile sale, pentru stabilitatea pe care ţi-o oferă sau pur şi simplu pentru că îl iubeşti. Dragostea necondiţionată este o noţiune promovată de toate religiile şi de toţi liderii spirituali, dar puţin înţeleasă. De multe ori condiţionăm acest sentiment de unele beneficii şi putem vedea acest lucru încă din copilărie. „Dacă nu eşti primul nu te mai iubesc” sau  „Dacă mănânci tot înseamnă că ţii la mine”. Copilul va creşte mereu în sistemul de recompensă şi poate îi va fi greu ca adult să înţeleagă că poate fi iubit şi apreciat pentru ceea ce este nu neapărat pentru ceea ce face şi, la rândul său, poate că va vedea lumea prin lentilele datoriei.

Dragostea necondiţionată este un sentiment pe care, recunosc, nici eu nu îl am plenar. Judec de multe ori, analizez prea mult, anticipez unele acţiuni, poate scriu scenarii cu final previzibil doar pentru mine. La fel văd că procedează majoritatea oamenilor, deşi ar vrea să fie descătuşaţi de multe frici sau nehotărâri. Uite aşa am ajuns să preţuiesc şi sărbătorile străine dedicate dragostei fiindcă pentru iubirea necondiţionată niciodată nimic nu este prea mult. Că o fi americană, hindusă, papuaşă sau de unde o mai veni, orice manifestare dedicată dragostei este binevenită fiindcă doar prin iubire putem creşte mereu.

Atunci când ţii la cel de lângă tine ca la tine însuţi nu-ţi mai vine să pui impozite aiurea, nu mai distrugi mediul în care trăieşti (vă amintiți de teii Iaşului doborâți de securi?) şi citeşti de două ori contractele de import pentru alimentele despre care ştii că ar fi trebuit demult să ajungă îngrăşământ natural. Nu te mai prefaci că-ţi pasă de bolnavi doar ca să-ţi vinzi medicamentele şi nu faci seri caritabile fiindcă dau bine. În acel moment, grija pentru tot ce este în jur este firească, face parte din tine, nu-i doar un demers ecologist sau social regizat.