Drumul florilor din Ţara Haţegului FOTO

Peste 2.000 de kilometri, o listă lungă de locuri văzute şi simţite, întoarceri în timp şi proiecţii pentru un alt mâine * acest periplu a izvorât din dorinţa de a poposi în leagănul creştinătăţii din România, la peştera Sfântului Andrei, aflată în apropierea localităţii Ion Corvin din Dobrogea * de la acest sâmbure a crescut una dintre cele mai colorate călătorii cu bulz rumen pe Transalpina, reculegere la Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca, răgaz în umbra Coloanei fără de Sfârşit de la Târgu Jiu ori supă cu urzici culese din grădina Palatul Brukenthal, de la Avrig

Fiecare vară are povestea ei... dar cine s-ar fi gândit că în aceeaşi călătorie pot intra pe fundal Munţii Măcinului, Făgăraşului ori Retezat, porţile Deltei Dunării şi comunitatea lipovenilor de la Jurilovca, broderiile Mănăstirii Curtea de Argeş, albul imaculat al Culelor din Oltenia, muşcatele în lumina apusului de la Prislop, mesajul lăsat de Radu Beligan pe o farfurie în casa unui renumit olar din Horezu, o incursiune printre vestigiile de la Ulpia Traiana Sarmizegetuza, o cină pe străduţele ascunse din Sibiu şi o reîntoarcere în oraşul natal de la poalele Tâmpei. Călătorului îi şade bine cu drumul, cel puţin aşa spun bătrânii, iar al nostru a fost primenit la tot pasul cu poveşti.

Pescarii de pe Dunăre
Drumuri de piatră ori bucăţi frânte de autostradă ne-au dus în multe din fostele provincii istorice ale ţării. Primul popas a fost printre lipoveni şi ţânţari, la Jurilovca, un loc încă marcat de tradiţii şi obiceiuri ruseşti. Localitatea este situată în partea de sud a judeţului Tulcea, pe malul lacului Razelm, iar unele gospodării încă mai poartă mândre acoperişurile din stuf şi curatele faţade în alb şi albastru. În prezent, la Jurilovca există cea mai mare comunitate de pescari din Deltă, dar localitatea este cunoscută şi pentru că facilitează accesul spre Gura Portiţei, o fâşie de nisip între Marea Neagră şi Lacul Goloviţa. Cei pasionaţi de istorie pot descoperi la 7 kilometri de Jurilovca, pe un drum din pământ, Cetatea Argamun (Orgame)- cetate antică, grecească, una din cele mai vechi din Dobrogea.
 

Tot în dogoritoarea Dobroge, dar în partea opusă, un alt punct de interes îşi aşteaptă an de an vizitatorii: Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei“ . Legendele locului spun că în munţii măcinaţi ai zonei a poposit cel dintâi chemat apostol, Andrei fiind cel care a adus învăţătura lui Iisus în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre până în Crimeea.

Cei care ajung la Mănăstirea aflată la aproximativ 60 de kilometri de Constanţa se pot închina atât în peştera afumată de oieri de-a lungul timpului, cât şi în noua biserică. Cel mai adesea credincioşii îşi lasă în crăpăturile peşterii dorinţele înşirate pe fâşii de hârtie, iar înainte de plecare poposesc pe bucata de piatră unde se crede că dormea apostolul.

Cocoşul de Hurez
După o zi de mers pe fragmentele de autostradă din sudul ţării, desprinse parcă dintr-un desen abstract, am poposit într-un alt loc de poveste: în patria ceramicii de Horezu, nu înainte de a trece pragul Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitorie a lui Neagoe Basarab, una dintre minunile arhitecturale ale ţării. 
La Horezu am păşit în atelierul de ceramică al lui Ion Paloşi, unde am încercat lutul din care ies minunatele oale ce ajung în toată lumea.

„Am dus ceramica de Horezu peste tot în lume, iar în atelierul nostru au păşit oameni importanţi“, a spus ceramistul care ne-a invitat să ne probăm abilităţile de olari şi ne-a vorbit despre semnificaţia simbolurilor de pe oalele de la Horezu: cocoşul, şarpele şi pomul vieţii. Mărturie că nume importante au trecut pragul atelierului Paloşi stau oalele semnate de prinţul Charles, Radu Beligan sau Tudor Gheorghe.

La îndemnul ceramistului de la Horezu, am ajuns la Cula Greceanu de la Măldăreşti. Aşa am învăţat că o culă este un tip de casă boierească înaltă, cu bază dreptunghiulară, construită asemenea unor turnuri de apărare, dar având înfăţişarea şi confortul unui mic castel provincial.

Am aflat că bătrâna culă de un alb imaculat, situată între brazi şi castani, a fost platou de filmare pentru numeroase filme istorice, acolo fiind surprins şi finalul peliculei Aferim!, a lui Radu Jude, care anul trecut a câştigat, la Berlin, Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor.

Patria lui Brâncuşi
Pentru că o vizită în Oltenia nu avea cum să ocolească meleagurile lui Brâncuşi, o după-amiază a fost dedicată ansamblului de sculpturi de la Târgu Jiu. „Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”, spunea Constantin Brâncuşi. Şi asta am simţit când am poposit în umbra Coloanei fără Sfârşit, când am trecut pe sub Poarta Sărutului, am parcurs Aleea Scaunelor şi ne-am învârtit în jurul Mesei Tăcerii. Doar în preajma acestor capodopere aliniate pe o axă dictată de geniul sculptorului ai putea înţelege poate simplitatea spiritului popular. Ansamblul de la Târgu Jiu a fost gândit ca un omagiu adus eroilor gorjeni căzuţi pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial.

Până a ajunge în Oltenia nu am ştiut despre varietatea de lăcaşuri de cult din zonă. Deşi sunt nenumărate biserici şi mănăstiri pe toată Valea Oltului, pe noi paşii ne-au dus la Mănăstirea Dintr-un Lemn, aflată la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, în comuna Frânceşti. Legenda locului spune că bisericuţa din lemn ar fi ridicată în secolul XVI cu materialul dintr-un singur stejar. Ea a fost construită în cinstea unei Icoane a Maicii Domnului, ce se păstrează în biserica de piatră a mănăstirii. Un sâmbure de adevăr ar avea această legendă, dacă luăm în considerare stejarii seculari care străjuiesc lăcaşul de cult.

În acelaşi judeţ, puteţi vizita şi o ctitorie a boierilor Craioveşti, Mănăstirea Bistriţa. În acest lăcaş se află moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul aduse de la Constantinopol de marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei. Cei pasionaţi de pictură pot admira şi interiorul realizat de Gheorghe Tattarescu, în anul 1850, care oferă o altă perspectivă asupra picturii bisericeşti. Imediat după ieşirea din curtea mănăstirii puteţi porni prin Cheile Bistriţei, un loc care îşi lega numele de Regina Maria, iar cei pasionaţi de speologie pot vizita Peştera Liliecilor şi Peştera Urşilor.

De pe vârful rutier al României spre Ţara Haţegului
Ca să trecem din Oltenia spre Transilvania am pornit pe „Drumul Regelui“. Un fost drum al transhumanţei, Transalpina ne-a oferit unele dintre cele mai spectaculoase peisaje de pe acoperişul rutier al României. Altitudinea maximă la care urcă şoseaua este de 2.145 de metri în Pasul Urdele, iar din popasurile înjghebate la marginea drumului poţi lua o gustare sau un suvenir. În coşul nostru am strâns siropuri, caş şi pălincă, dar am servit şi un bulz rumen care a mai domolit din răcoarea de pe vârful rutier al ţării.

Părăsind „Drumul Regelui“ am pornit spre Haţeg, cu gândul de-a ajunge la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, însă drumul ne-a dus în inima Ţării Haţegului, la Prislop.

Măicuţele de la Prislop spun că ajungi la mormântul Părintelui Arsenie Boca în momentul în care eşti pregătit. Noi am poposit în Haţeg într-o după-amiază de joi, când şirul de oameni de la mormânt nu era foarte mare. Spre Silvaşu de Sus drumul puţin practicabil şerpuieşte printre dealurile depresiunii Haţegului. La tot pasul găseşti de cumpărat ghivece cu flori, iar pelerinii şi-au făcut un obicei din a duce minunatele flori la Prislop, acolo unde măicuţele au grijă de darul lor.

Oameni din toate colţurile ţării iau calea Prislopului pentru reculegere la mormântului celui supranumit Sfântul Ardealului. Unii vin să-şi plângă suferinţele, alţii doar să mulţumească pentru minunile săvârşite în viaţa lor. Cuvintele sunt puţine pentru a descrie starea de la Prislop, dar un lucru este cert: nimeni nu pleacă nemişcat din inima Haţegului.

Popasuri între Sibiu şi Braşov
După alte popasuri scurte în Munţii Haţegului, la barajul Gura Apelor, şi la Castelul Corvinilor din Hunedoara, am pornit spre Sibiu şi Braşov. Între cele două mari oraşe ale Ardealului, o altă destinaţie a adus spre noi numele părintelui Arsenie Boca: Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, un loc minunat scăldat în lumină şi flori. Tot între Sibiu şi Braşov puteţi să poposiţi în grădinile Palatului Brukenthal de la Avrig, acolo unde preparatele culinare pregătite cu ingrediente locale sunt la mare căutare.

Fiecare din aceste locuri oferă o poveste în sine, însă adunate au făcut parte dintr-un pelerinaj propriu care a avut o consistenţă nemaiîntâlnită până acum. Cred că fiecare loc prin care trecem lasă o amprentă asupra fiinţei noastre, chiar dacă avem impresia că sunt simple popasuri într-o altă călătorie.