Emblema tradiţiilor din Moldova -Ursul de la Dărmăneşti FOTO EXCLUSIV

Tradiţiile de altă dată şi portul popular îşi găsesc locul în fiecare an, pe data de 31 decembrie, la Dărmăneşti, judeţul Bacău * aici, ajunul Anului Nou este serbat prin jocul pieilor de urs şi al irozilor, obiceiuri ce sunt păstrate la poalele Munţilor Nemira de secole

La poalele Munţilor Nemira, în fiecare an, pe data de 31 decembrie, ursul de la Dărmăneşti prinde viaţă. Veche de secole, tradiţia jucatului pieilor de urs în cântecul vibrant al tobelor învigorează populaţia de pe Valea Trotuşului, dar şi spectatorii care vin din diferite părţi ale ţării pentru a lua parte la Festivalul naţional de obiceiuri şi tradiţii Ursul de la Dărmăneşti.

Iaşi: Vin alaiurile cu măşti la Festivalul „Datini şi obiceiuri de iarnă”!

„Este momentul culminant de peste an, care îi mobilizează pe toţi locuitorii urbei noastre cu mic cu mare”, povesteşte cu mândrie viceprimarul oraşului Dărmăneşti, Gheorghe Pădurariu. Pregătirile pentru jucatul ursului în ajunul Anului Nou încep cu două luni de zile înaintea sărbătorilor şi sunt supravegheate de un singur om: şeful cetei. „Fiecare cartier din Dărmăneşti formează câte o ceată. Oamenii sunt mânaţi în acest ritual de dorinţa de a duce mai departe tradiţia. Se adună în acest joc păgân atât copii, cât şi oameni maturi”, explică Gheorghe Pădurariu.

Ritual păgân la zi de sărbătoare
Deşi nu îi sunt cunoscute cu exactitate originile, jocul ursului şi-a găsit o semnificaţie în rândul locuitorilor de pe Valea Trotuşului. „De mic copil, bunicul îmi vorbea despre ţiganii care veneau pe meleagurile noastre cu puii de urs pe care îi puneau să joace pe spinarea celor care sufereau de dureri de şale. Aceştia erau numiţi ursari şi colindau lumea de la un capăt la altul”, povesteşte Gheorghe Cojocea, şeful cetei de urşi din cartierul Boiştea, localitatea Dărmăneşti.

Potrivit acestuia, deşi timpul a îngropat numeroase generaţii, tradiţia şi semnificaţiile jocului pieii de urs au rămas aceleaşi. „Ursul este însoţit de ursar, care se apără de furia fiarei cu o ghioagă”, explică şi viceprimarul. Jocul ursului are regulile sale stricte, peste care niciun flăcău din ceată nu trece. Pe data de 31 decembrie, când se joacă ursul în centrul oraşului, fiecare ştie cu exactitate ce are de făcut. „Tradiţia se transformă în această zi într-un spectacol atât pentru locuitorii Dărmăneştiului, cât şi pentru curioşi. Pe scenă urcă mai întâi măscăturile, care prin pocniturile şi jocul lor vor alunga spiritele rele de peste an. Urmează urşii, al căror joc este condus de ursar. De când eram copil, textul de la urs a rămas acelaşi, iar ritmul tobelor ne este în sânge”, povesteşte Gheorghe Cojocea.

Puterea fiarei nu piere niciodată
Tot de la Gheorghe Cojocea, şeful cetei din cartierul Boiştea, aflăm că jucatul ursului nu este chiar atât de simplu pe cât pare. „Noi, la Dărmăneşti, avem în ceată oameni mari, dar şi copii. Pieile de urs sunt adevărate şi pot ajunge la o greutate de peste 50 de kilograme, dacă animalul a ajuns la maturitate. Cu toate acestea, nimeni nu se plânge că a obosit. În momentul în care intri în blana de urs parcă absorbi puterea fiarei şi o poţi juca fără să te opreşti”, povesteşte ghidul nostru despre tradiţia păstrată cu sfinţenie an de an la poalele Nemirei.

Pieile de urs, păstrate peste an în locuri ferite de umiditate şi îngrijite de cei care în Ajunul Anului Nou le vor îmbrăca sunt împodobite cu doi canafi roşii, „ca să nu se deoache fiara” când joacă.
La Dărmăneşti şi ursarii au o ţinută parcă ruptă dintr-o lume de altă dată. „Bărbaţii sunt îmbrăcaţi cu iţari, cămeşă, sunt încinşi la mijloc cu un brâu ţesut pe vremea bunicilor, iar pe deasupra îşi poartă cu mândrie minteanul. În mână, un ursar adevărat va ţine ghioaga, o bucată de lemn sculptată şi împodobită de asemenea cu canafi, care îl va ajuta pe acesta să controleze ursul”, explică şeful cetei, arătându-ne un costum popular. Acelaşi port îi întâlnim şi la toboşari.

Aplauzele şi voia bună sunt răsplata ursului
Jucatul ursului pe toată Valea Trotuşului nu este o afacere, ci o bucurie pentru cei care reuşesc să ducă mai departe, an de an, tradiţiile. Particularitatea acestui ritual este dată de faptul că pieile de urs care atrag sute de privitori sunt naturale, achiziţionarea acestora şi întreţinerea lor fiind foarte costisitoare. „O piele de urs este în medie 1.000 de euro. Cu cât este mai frumoasă, cu atât preţul ei creşte, însă este o mândrie ca pe 31 decembrie să o îmbraci. Îţi creşte inima când vezi că părinţii îşi aduc copiii să o atingă”, povesteşte Vasilica Cojocea, arătând reporterilor cele două piei cumpărate în acest an, care aşteaptă, agăţate la grinda casei, să fie jucate pe 31 decembrie. „Să mergi cu ursul nu e o afacere. Totul vine din plăcere. Te naşti cu asta în sânge! De când m-am măritat şi am venit la Dărmăneşti, acum 20 de ani, soţul meu a făcut în fiecare an parte din ceata de urşi, după care a intrat şi băiatul meu”, povesteşte Vasilica. Deşi mai toată lumea primeşte ursul să le „joace în bătătură” pentru a aduce bogăţie în anul care urmează să înceapă, ceata nu se întoarce cu bani mulţi acasă. „Nimeni nu merge cu ursul pentru bani. Bucuria mare este atunci când întreaga curte a omului care ne primeşte se umple cu urşi, iar după ce jucăm, acesta ne cinsteşte cu drag”, explică şeful cetei cu încântare reporterilor. Ursarii din Dărmăneşti joacă la fiecare casă, iar bucuria acestora creşte atunci când în urma lor se formează un convoi de curioşi fascinaţi de ritualul acestora.

Măşti vândute în toată lumea
Deoarece respectarea tradiţiei este o treabă costisitoare, familia Cojocea a găsit o modalitate plăcută de a obţine venituri. „M-am apucat să confecţionez măşti tradiţionale, în primul rând pentru a evita ca mascaţii de la Dărmăneşti să mai poarte pe 31 decembrie măşti din comerţ. După ce am făcut câteva, le-am fotografiat şi le-am postat pe o reţea de socializare”, explică Vasilica.
Drumul spre inimile iubitorilor de tradiţii nu a fost foarte lung, iar familia Cojocea a început să fie contactată de cumpărători din toată lumea pentru a intra în posesia măştilor făcute manual, din Dărmăneşti. Preţul uneia nu depăşeşte 100 de euro şi este mic luând în calcul materialele folosite, cât şi migala de care dă dovadă Vasilica, atunci când le confecţionează. Banii făcuţi din vânzarea acestor măşti sunt reinvestiţi în costume populare, deoarece întreaga familie vrea ca la sfârşitul anului ceata din Boiştea să fie cea mai frumoasă. „Anul acesta am mai cumpărat două costume populare. Le spăl, le apretez şi le calc pentru cei care le vor îmbrăca pe 31”, explică Vasilica Cojocea, mândrindu-se cu portul popular pe care îl păstrează peste an cu atâta grijă, doar pentru a fi îmbrăcat la jucatul ursului.
 

Dansul irozilor
Ajunul Anului Nou este marcat şi de dansul irozilor, la Dărmăneşti. „Şi acest obicei ne este cunoscut de la bunici. Dansul irozilor are o conotaţie religioasă, fiind legat de Naşterea lui Iisus”, explică viceprimarul Gheorghe Pădurariu. În ceata de irozi din Dărmăneşti vei putea vedea atât fete, cât şi băieţi, îmbrăcaţi în straie populare şi ţinând în mâini săbii de lemn. „Săbiile cu care jucăm noi amintesc de cei 14.000 de prunci care au fost ucişi la porunca lui Irod, ce conducea regatul evreu”, povesteşte Andreea, una dintre fetele din ceata irozilor, plimbându-ne prin cuvântul Scripturii.

Ursul de la Dărmăneşti inclus în patrimoniul cultural mondial
Deoarece toţi locuitorii de pe Valea Trotuşului îşi doresc ca tradiţia jucatului pieilor de urs să nu apună, autorităţile au făcut, încă din anul 2011, demersuri pentru introducerea acestui obicei în patrimoniul cultural UNESCO. „Au fost comisii de la Bucureşti care ne-au vizitat, însă răspunsul acestora nu a fost îmbucurător pentru noi. Din cauza faptului că la Dărmăneşti, Comăneşti şi Asău sunt jucate piei naturale de urs; acum se încearcă îngrădirea acestor obiceiuri pe principiul că dansul ursului stimulează braconajul”, a declarat Gheorghe Pădurariu, viceprimarul oraşului Dărmăneşti.

Potrivit acestuia, singura posibilitate prin care dansul ursului de la Dărmăneşti poate intra în patrimoniul cultural UNESCO este ca fiecare proprietar al unei piei de urs să aibă acte de provenienţă pentru aceasta. Problema apare în cazul pieilor care sunt lăsate moştenire de bunici, dat fiind că o astfel de piele poate rezista şi 20 de ani, în cazul în care este păstrată în condiţii propice.
Chiar dacă nu face parte din patrimoniul UNESCO, dansul ursului de la Dărmăneşti este cunoscut în toastă ţara, datorită numărului mare de concursuri la care au fost prezente cetele de pe Valea Trotuşului. Anca BURNICHE

„Oamenii sunt mânaţi în acest ritual de dorinţa de a duce mai departe tradiţia. Se adună în acest joc păgân atât copii, cât şi oameni maturi”- Gheorghe Pădurariu, viceprimarul oraşului Dărmăneşti

 

„În momentul în care intri în blana de urs parcă absorbi puterea fiarei şi o poţi juca fără să te opreşti” - Gheorghe Cojocea