EXCLUSIV Povestea ieşenilor care au deschis o grădiniţă în deşert FOTO

De şase ani adună bani şi ajutoare pentru copiii din deşertul Chalbi, una dintre cele mai aride zone din lume * Matilda şi Ştefan Andrici au înfiinţat şi o asociaţie umanitară prin care se pot face adopţii la distanţă, o formulă de sprijin pentru micuţii din Kenya * împreună cu cei doi copii ai lor, au organizat în această vară un campus pentru 300 de copii

O slujbă de duminică dedicată copiilor la biserica din Butea (judeţul Iaşi) i-a determinat pe Matilda şi Ştefan Andrici să ofere o parte din inima şi timpul lor copiilor din deşertul Chalbi, una dintre cele mai aride zone din Kenya. I-a impresionat povestea preotului Isidor Mârţ, care, ca misionar în ţara fierbinte, depăna amintiri despre oamenii pe care i-a ajutat în deşert. „Părintele a povestit cum i-a oferit unui copil o caramea. Micuţul a luat-o şi a fugit cu ea acasă, unde mai avea şase fraţi. Voia să împartă cu ei bomboana. Atât de tare ne-a impresionat gestul copilului că ne-am dorit să facem şi noi ceva pentru ei”, a spus Matilda Andrici. Povestea, ce poate fi oricând o pildă de umanitate pentru toţi dintre noi, a avut o continuare la care puţini s-ar fi aşteptat. „Îmi doream nu numai să-i ajut, ci şi să înfiem un copil din Kenya. Nu vă spun câte drumuri am făcut, la câte uşi am bătut, însă nu am reuşit din cauza birocraţiei şi a lacunelor legislative inclusiv din ţara africană”, a completat Matilda. Între timp, adoptaseră la distanţă o fetiţă, pe Hilo. Un astfel de demers este mult mai uşor şi oricine îşi doreşte poate face acest lucru. Practic, părinţii adoptivi îşi iau angajamentul ca lunar să susţină financiar un copil dintr-o altă ţară şi sunt mulţi ieşeni care fac acest lucru.

3.000 de CD-uri pentru un rezervor de apă
Pe măsură ce aflau veşti despre micuţii din deşertul Chalbi, dorinţa Matildei şi a soţului ei de a-i ajuta creştea tot mai mult. „Inclusiv copiii noştri, Maria Luisa şi Thomas, voiau să participe. Nouă ne-a plăcut mereu să cântăm şi ne-am gândit să imprimăm un CD şi să-l vindem, urmând ca banii să-i donăm copiilor”, a continuat Matilda povestea care i-a adus Kenya şi mai aproape de suflet. De Paşte, în 2009, Maria Luisa şi Francesca, verişoara ei, au imprimat un CD, intitulat „Să dăruim iubire”, care a fost proiectul lor de suflet. „Iniţial am spus că vom face vreo 300 de exemplare, dar am ajuns la 3.000. Le-am vândut şi am strâns în jur de 14.000 de euro. Eram foarte bucuroşi, deja aveam planuri despre ce vom face cu banii”, a zâmbit Ştefan Andrici. Matilda deja luase decizia – va pleca în Kenya, să-i cunoască pe copii şi să le cumpere lucrurile de care aveau nevoie, inclusiv să ajute la instalarea unui rezervor de apă. „Multă lume a încercat să mă determine să renunţ. Îmi spuneau că e prea periculos, că sunt scorpioni şi şerpi, că e un mod de viaţă pe care nu-l voi înţelege. N-au reuşit să mă întoarcă din drum. Dintre copii am plecat doar cu Maria Luisa, m-am gândit că Thomas este prea mic pentru o călătorie. Mai aveam momente când câte un gând hoinar încerca să-mi schimbe planurile, dar totul a fost bine. Mă gândeam uneori că e mare curaj să plec singură cu fiica mea, iar când am ajuns acolo mă trezeam noaptea şi căutam scorpionii în pat cu lanterna. Nu era nimic, doar spaimele mele”, a rememorat Matilda prima călătorie în Kenya, făcută în 2009 alături de Monica şi Ştefan Giurgilă şi fiica lor, Francesca.

700 de kilometri şi o valiză de pastile prin deşert
Atât este distanţa până la Maikona, centrul misionar unde a ajuns Matilda Andrici. Luase cu ea o valiză de medicamente şi multă bucurie la gândul că avea să-i întâlnească pe cei mici. „Ştiam de acasă că aveau mare nevoie să li se construiască un rezervor de apă. Inutil să spun că lipsa apei este cea mai mare problemă sau una dintre cele mai mari. Până la Nairobi am călătorit bine, cu avionul, dar de acolo la Maikona am mers două zile cu maşina pe drumuri de piatră. Nu vezi decât nisip şi piatră, sunt drumuri groaznice, se ajunge foarte greu”, am mai aflat de la ieşeanca inimoasă.
Oamenii din Chalbi sunt nomazi, ei bat deşertul (pe locul căruia în urmă cu milioane de ani a fost un ocean) format din rocă vulcanică în lung şi în lat în căutarea unui loc unde să poată sta o vreme. Dacă primesc ajutor îşi încheagă comunităţi mici şi încep să locuiască împreună. De obicei îi uneşte o grădiniţă pentru copii fiindcă ştiu că primesc sprijin. Viaţa în deşert este foarte grea, oamenii sunt săraci şi de multe ori singura lor masă este un bol cu terci din porumb alb şi un pahar cu apă. Nu ai cum să le ceri taxe pentru cursurile copiilor, dar totuşi educaţia nu este gratis. Fiecare vine cu ce are – un băţ pentru foc (a cărui valoare este imensă), un gând bun. „Acolo funcţionează foarte bine trocul. Banii nu au valoare sau, mă rog, nu ca la noi. Animalele sunt pentru ei o adevărată bogăţie. Cine are o capră e înstărit, cine are mai multe deja e bogat, iar dacă ai o cămilă deja eşti de rang înalt”, a descris Ştefan o parte a economiei locale.

 

De Crăciun a nins cu lăcuste
După trei săptămâni petrecute în deşert misiunea Matildei s-a încheiat cu dorinţa de a reveni, fapt petrecut doi ani mai târziu, când şi-a adus toată familia în Kenya. Era de Crăciun, pe care l-au petrecut la Toricha, un sat unde este şi şcoală, nu doar grădiniţă. „Am văzut cum poate să ningă şi cu lăcuste”, a spus râzând Maria Luisa, iar Thomas ne-a explicat „fenomenul”: „După slujba de la biserică, părintele a lăsat aprins un neon care a atras mii de lăcuste din zonă. Dimineaţă totul era plin de insecte pe care oamenii le cărau cu roabele”. La fiecare călătorie ieşenii au donat sume de bani adunate de pe urma vânzării CD-urilor imprimate cu vocile copiilor. La realizarea unuia dintre ele au lucrat cu 3T, nepoţii lui Mickael Jackson, pe care i-au întâlnit în Italia. Au imprimat CD-ul, l-au vândut, şi au amenajat, la Dibba Okotu, o grădiniţă care poartă numele starului. „Au fost patru concerte în patru oraşe, toate foarte bine primite”, a spus Maria Luisa, iar gândul i-a zburat către Francesca alături de care a derulat acest proiect plin de iubire.

 

Kungu Fu Panda şi povestea lui Pinocchio
Cea mai recentă călătorie a avut loc în luna august, când cei patru temerari s-au întors în deşertul Chalbi. De această dată ei le-au dăruit o plasmă cumpărată în urma unui eveniment umanitar derulat la Iaşi cu sprijinul micului artist David Alexandru (care şi-a scos la licitaţie o parte din tablouri), iar Maria Luisa şi Thomas au organizat şi un campus de o săptămână pentru copii, tema fiind Kung Fu Panda. „Au participat 300 de copii, cu care am făcut jocuri, am cântat, am dansat, i-am învăţat şi câteva cuvinte în româneşte. Cel mai mult le plăcea să se uite la desene animate şi la Pinocchio. Într-o zi cred că am văzut filmul de vreo trei ori, atât de mult îşi doreau să-l revadă”, a râs Thomas, care nu doar că ştie pe de rost replicile celebrei poveşti, dar mima foarte bine şi expresia corporală a personajului principal. „Ne-am dorit să le oferim tot ce nu aveau ei şi, în primul rând, mâncare. Pentru cei norocoşi, meniul este foarte simplu – orez cu fasole, când este, iar festinul este capră cu mămăligă. Nu vă spun ce încântaţi au fost că au putut mânca pe săturate şi să bea suc după pofta inimii”, am mai aflat de la Matilda, în timp ce căuta cu ochii cele mai sugestive fotografii din timpul taberei.

Pentru cei mai mulţi oameni din deşertul Chalbi sufletul şi pânza care le acoperă trupul sunt singura avere, pe care o împart cu cei mici. Familiile sunt numeroase şi ştiu să împartă multă iubire. „Părinţii locuiesc împreună cu copiii. Nu am văzut copii părăsiţi sau abandonaţi. E o armonie perfectă între ei. Au un mod de viaţă foarte liniştit. Cred că mi-ar plăcea să trăiesc mai mult timp alături de ei”, a răspuns Ştefan Andrici unei întrebări nerostite de noi.
În deşertul Chalbi viaţa este grea, dar localnicii se bucură de ce au, dacă au. Într-un teritoriu dominat de piatră şi încins de temperaturi aproape ucigaşe, oamenii de abanos privesc viaţa ca pe un dar şi o celebrează în fiecare secundă.

Citeşte şi: Tinerii care fac TROC dăruiesc haine sau o masă caldă în schimbul unui zâmbet

Maura ANGHEL

„Simt că am o misiune acolo, în deşert. Mă cheamă pământul, mă cheamă copiii, le aud şoaptele aduse vânt” – Matilda Andrici

 

Matilda şi Ştefan Andrici au înfiinţat o asociaţie umanitară, Sharing Love, care oferă ajutor pentru copiii din deşertul Chalbi, prin intermediul părinţilor adoptivi care au ales să sprijine la distanţă micuţii. În schimbul a doar 10 euro pe lună, ei aduc bucurie în familiile sărmane care îi răsplătesc cu dansuri şi chiote de bucurie ori de câte ori îi văd. Pentru ei, pe 24 octombrie va avea loc la Iaşi un eveniment caritabil la care sunt aşteptaţi peste o sută de părinţi adoptivi din toată ţara, inclusiv preotul misionar din Chalbi, părintele Eugen Blaj.

Ieşenii au sprijinit construirea a cinci grădiniţe la Toricha, Katamura, Kubi Qoti, Dibba Okotu şi la Ali Boru