Învinşii libertăţii sau cum să resetezi GPS-ul personal

Excluderea Iaşului de pe lista oraşelor revoluţionare mi-a adus în atenţie un alt subiect important, cel al libertăţii câştigate după momentele din decembrie 1989. De mai bine de treizeci de ani avem voie să facem orice, iar atitudinea noastră nu va fi sancţionată atât timp cât nu contravine legilor statului. Din supuşi mioritici şi victime ale unui regim comunist ne-am trezit deodată trăitori într-o democraţie mai ceva decât a americanilor, pe care, din păcate, am înţeles-o tare prost.
Am gustat din huzur imediat ce ne-am putut cumpăra blugi din bazarurile turceşti, ojă poloneză şi ţigări greceşti şi ni s-a părut că suntem afacerişti după primii bani încasaţi ca patroni ai chioşcurilor de cartier. Ne-am lăudat cu priceperea noastră în toate şi ne-am aruncat în viaţă la timpul refluxului, fără a ne păsa că nu avem nici un o strategie de viitor şi nici ambiţia de cuceritor. Am îngrăşat conturile străinilor care ne-au umplut magazinele cu mărfuri la care am salivat ani în şir, ne-am crezut antreprenori de mare clasă şi am vândut toate fabricile fără a ne gândi nici măcar o secundă că nu avem ce pune în loc. Nota de plată a venit la scurt timp, sub forma unui fenomen nemaiîntâlnit în România – şomajul, despre care eventual auzisem în filmele străine difuzate înainte de 1990. Adică, în ţara în care te-ai născut, ai învăţat gratis, ai primit casă şi butelie n-ai de lucru şi mori de foame!
Zecile de fabrici închise cu nemiluita sau privatizate pe un leu au trimis miile de muncitori înapoi în satele din care au plecat ca să câştige o pâine. Din păcate, oamenii nu s-au întors victorioşi, ci cu capul plecat şi cu o experienţă din care n-au învăţat nimic. Au priceput doar că pot să-şi dea tot ajutorul de şomaj la cârciumă şi că sunt liberi să înjure Guvernul pe care l-au votat. Cei care au rămas la oraş s-au simţit boieri avuţi când şi-au luat frigidere pe credit, când şi-au vândut sufletul pe un concediu plătit cu bani împrumutaţi de la bancă ori şi-au pus termopane în blocurile pe care le-au luat văruit cât mai pestriţ ca să scape de griul comunist.
Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, a apărut din nou criza (generată de COVID, de scumpirile la energie, de războiul din Ucraina și de cine mai știe cine), acea cucoană dificilă, pretenţioasă şi neîndurătoare când vine vorba despre oamenii slabi, pentru care lamentările au rămas singura libertate pe care şi-o mai pot permite. Entuziasmul a fost înlocuit, treptat, de frică, un sentiment a cărui exacerbare a atras depresia. Cutia Pandorei deschisă în decembrie 1989 deja s-a golit pentru români, iar ultimele „daruri” ale libertăţii prost înţelese au fost neîncrederea şi spaima unui viitor incert. La o primă vedere am fi tentaţi să căutăm vinovaţi în jurul nostru însă nu am face decât să ne amăgim. Fiecare este responsabil de traiul şi de viaţa sa, iar dacă drumul pe care şi l-a ales e plin de gropi ori de cotituri probabil că ar trebui să-şi reseteze GPS-ul personal. Libertatea este doar cea pe care ne-o putem oferi singuri şi pe care ne-o putem asuma. Suntem liberi doar atunci când suntem pregătiţi să plătim pentru greşelile noastre, să avem explicaţii pentru vorbele şi acţiunile noastre şi, mai ales, atunci când suntem convinşi că o putem lua de la capăt. Suntem liberi când nu ne mai temem de ziua de mâine, nici de părerile celor din jur, ci doar de judecata proprie. Iar dacă martiri ai evenimentelor din decembrie 1989 nu putem fi, Iaşul nefiind un oraş al revoluţiei, măcar eroi ai propriei răscoale.
Maura ANGHEL