La pas prin Timişoara FOTO

Ce-ai face dacă ai primi în dar 24 de ore într-un alt oraş, şi nu oricare, ci Timişoara? Ai pregăti lista cu zeci de puncte, ai încercui obiective pe hartă sau ai lăsa călătoria să te surprindă... grea decizie când secundarul nu se opreşte!

 E 6.30, într-o zi de vineri gri. În Aeroportul din Iaşi e plin de costume şi laptopuri. Două curse aeriene pornesc spre destinaţii diferite, Bucureşti şi Timişoara, la câteva minute distanţă. În jur, oamenii zici că-s scoşi la imprimantă: haine office, discuţii despre proiecte IT sau campanii de marketing online, toate printre picături de black coffee şi o romgleză ce te trimite pe holuri de corporaţie.

Avionul spre Timişoara decolează după cel ce-şi ia zborul spre Capitală, dar este la fel de plin cu oameni ce includ în programul de lucru şi timpul petrecut în aer. Cei mai mulţi pasageri îşi deschid laptopurile imediat ce şi-au găsit locul. Încep să pregătească prezentările PowerPoint cu rapoarte de vânzări sau campanii pentru noul Black Friday.

Pentru mine este Black Friday doar la vacanţă... Timişoara era singurul mare oraş al ţării pe care nu-l luasem la pas. Încă nu-i venise timpul. Stătea de ani buni pe lista de viitoare călătorii, dar nu am găsit niciodată 14 ore pentru un drum cu trenul până în inima Banatului. După ce a fost anunţată Capitala Europeană a Culturii în 2021 a devenit un punct fierbinte din agendă. Am vrut să văd cum se prezintă la start „primul oraş liber de comunism“, ce peste cinci ani va fi în agenda culturală şi turistică a Europei.

Sus, deasupra norilor, razele soarelui lovesc în foaia lucioasă a revistei cu prezentarea turistică a Timişoarei. Sunt ani marcaţi cu roşu, mulţi ani...

1760- Primul oraş românesc cu străzile iluminate cu lămpi;

1884- Primul oraş din Europa continentală cu iluminat electric;

1989- Primul oraş liber din România;

2016- Primul oraş din ţară cu 5 mijloace de transport în comun: tramvai, troleibuz, autobuz, bicicletă şi hidrobuz pe Bega.

E 8.04. După o călătorie de 50 de minute ajungem la „destinaţia noastră, Timişoara“. La sol este la fel ca acasă: frig şi fără soare. Aproape toate costumele coboară, doar câteva rămân pentru a zbura mai departe la Cluj-Napoca. Pornesc spre oraş într-un autobuz cald.

Lumină şi întuneric

Am citit toate cele patru dosare ale oraşelor din finala pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021- Baia Mare, Cluj-Napoca, Bucureşti şi Timişoara. După ce m-am uitat şi în cel din urmă am pus un pariu că Timişoara va fi oraşul câştigător şi asta pentru că îmi plăcuse povestea propusă despre lumină şi întuneric. Cei care au lucrat la dosar au lansat: „o călătorie prin spaţii luminoase şi întunecate“ şi asta m-a captivat. „Uneori, marile schimbări încep la colţ de stradă. În 1989, scânteile Revoluţiei împotriva regimului Ceauşescu s-au aprins pe străzile Timişoarei. În 2021, dorim să fim Capitala Europeană a Culturii pentru a putea împărtăşi aspiraţiile noastre cu restul Europei“, era răspunsul la întrebarea de ce se vrea Timişoara CEaC în 2021.

Şi tot de la colţ de stradă a pornit şi incursiunea în oraşul de pe Bega. Fără ţinte clare, am recunoscut clădirile din imaginile ce umplu internetul atunci când cauţi Timişoara. Merg din Piaţa Unirii, străjuită de Domul Romano-Catolic şi Muzeul de Artă, spre Piaţa Libertăţii, cea mai veche piaţă din Timişoara, iar mai apoi în Piaţa Victoriei, unde pendulez între clădirea Operei şi Catedrala Mitropolitană. În imaginile de pe internet nu se văd panseluţele primăvăratece înfipte, la tot pasul, în pământul rece al toamnei.

Prima oprire a fost la centrul de informare turistică de unde am plecat cu harta oraşului, câteva informaţii generale, şi cu un pliant alb-negru despre Muzeul Consumatorului Comunist.

Praful comunist şi picturi de Ilfoveanu

Deja plouă. E şi mai frig. Picăturile de apă se preling pe placa neagră în care stau înfipte pentru eternitate numele eroilor de la Revoluţie. Un bătrân împarte mâncare porumbeilor ce-şi au casă lângă Crucificarea din faţa Catedralei cu acoperiş în culori de toamnă. În clădirea de 83 de metri, construită printr-o „fericită îmbinare a stilului bizantin şi moldovenesc“, e cald şi lumină.

După o rugă pentru bine, pornesc în căutarea timpului trecut. Trec Bega, iar printre străduţe strâmte, colorate de frunze ude, găsesc Muzeul Consumatorului Comunist. La subsolul unei case amenajate sub forma unui apartament stau prăfuite jocuri, păpuşi, bibelouri şi patine asemeni celor din copilăria mea de dinainte de 89. O miniatură ce aduce mirosul, textura şi emoţia primilor ani din viaţă. Urmează un ceai fierbinte în curtea ce vinde nostalgie şi poveşti din copilăria de şoim al patriei.

Mă întorc spre miezul oraşului cu alţi ochi, deşi ascunşi sub umbrelă. Descopăr bulevarde largi străjuite de clădiri în culori şi stiluri arhitecturale nemaivăzute în România. Găsesc inimi din oţel ce ies din pietonal ori statuete moderne ce mă fac să le iau ca amintire în telefon. În fiecare loc în care mă adăpostesc de ploaie şi frig deschid o carte şi intru într-o altă poveste. În jur, oameni calmi şi calzi îmi transmit prin zâmbet şi bucuria din ochi cât de aşezaţi şi de conştienţi sunt de puterea lor. De puterea de cărămidă a cetăţii, fără a face din aceasta o armă sau o demonstraţie ostentativă în faţa altora.

E deja seară. Ajung dintr-o întâmplare fericită în Muzeul de Artă Timişoara. E forfotă mare, se pregăteşte şampania şi încă nu ştiu de ce. Intru într-o încăpere brodată. În faţa a zeci de oameni stă un bărbat cu o barbă albă de bunic. Aflu că e Sorin Ilfoveanu şi că am nimerit la vernisajul expoziţiei sale.

„Nu întâmplător, desenele şi pictura lui Ilfoveanu indică o reluare a interogaţiilor despre om şi circumstanţelor lui. O invitaţie la reflecţia despre bine şi rău, despre dezechilibrele între frumos şi urât, despre aspiraţiile şi erorile moştenite ori parte a unui prezent continuu“, spune Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timişoara, despre opera lui Ilfoveanu. Sălile muzeului luminate a sărbătoare te cheamă să vezi creaţia artistului ce a fost elev al lui Corneliu Baba.

Bucurie din călătorie

Şi afară s-au aprins felinarele serii. Pentru că la Teatrul Naţional din Timişoara nu era programat niciun spectacol într-o vineri, surpriza a venit de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” . Am găsit bilete pentru una dintre cele mai recente piese ale instituţiei de cultură- „Fraţi de cruce“, în regia lui Liviu Lucaci. „«Fraţi de cruce» este jucat în premieră absolută în limba maghiară. E ca şi cum ai avea un copil care din naştere vorbeşte o limbă străină. Înveţi de la el în aceeaşi măsură în care învaţă şi el de la tine. Textul vorbeşte despre dragostea care se luptă să răzbească în încleştarea cu povara istoriei. O poveste cu fantome şi multă iubire, desfăşurată într-o mansardă a unei case vechi din Bucureşti”, explica Liviu Lucaci la premiera spectacolului, din iunie 2016.

O experienţă de dublare a piesei jucate în faţa ta într-o altă limbă se cere continuată cu un pahar de vin şi nu de oricare, ci din cramele Banatului. Găsesc cu greu un loc cald şi liniştit. E noapte deja, secundarul ăsta chiar nu se opreşte. Şi e bine aşa...

O nouă zi, aceeaşi ploaie. Pornesc spre aeroport cu un autobuz venit ceas şi mă întorc la Iaşi într-un avion la fel de plin, dar cu feţe şi haine de weekend. E sâmbătă, iar sus, deasupra norilor, e acelaşi soare ce loveşte în paginile albe ale cărţii. Jos e acelaşi gri de toamnă grăbită. Abia aştept să reiau la pas Timişoara în 2021, sigur mai sunt atâtea de văzut şi povestit!

 

 

 „Pentru noi, Capitala Europeană a Culturii este un proces, nu un eveniment. Programul nostru Cultural TM2021 este construit în jurul oamenilor, al locurilor unde locuiesc şi se întâlnesc şi al modului în care formează conexiuni unii cu ceilalţi, cu împrejurimile lor şi continentul pe care se află“- dosarul de candidatură al Timişoarei, proiect câştigător pentru CEaC 2021.

 

„Ne imaginăm o Călătorie extraordinară de la singurătate la apartenenţă, de la lumină prin întuneric şi înapoi, parcurgând trei Teritorii ce abordează provocările cu care se confruntă Europa astăzi: Oameni, Locuri şi Conexiuni“- dosarul de candidatură al Timişoarei, proiect câştigător pentru CEaC 2021.