Locuri din Iaşi care trezesc coşmaruri - FOTO

Într-un oraş păzit ca orice capitală de regiune, unde blocurile moştenite din epoca de aur sunt făcute de ruşine de multe vile cochete, spaţii luxoase de birouri şi mall-uri aglomerate, ieşenii ar trebui să se simtă în siguranţă. Totuşi, sunt oameni care, pe stradă sau între patru pereţi, au trecut prin adevărate momente de groază. Cum arată Iaşul horror?

Anumite zone ale Iaşului au devenit celebre în toată ţara prin amănunte sângeroase ce ar face chiar şi Hollywood-ul de ruşine. În chiar centrul oraşului, la Cub, catacombele ascund sute de ani de istorie paşnică, dar ultimul deceniu şi-a pus amprenta neagră asupra lor. În secolul al XVIII-lea, potrivit arhitecţilor, aici era o casă boierească, apoi locul a fost magazin, depozit, cârciumă.... Înconjurate acum de blocuri, un bar şi un dispecerat al Poliţiei Locale, catacombele au devenit, în 2004, scena unei crime cumplite.

Atât de aproape de viaţa tumultoasă a punctului zero al Iaşului, şi totuşi atât de departe de orice ochi indiscret, în măruntaiele pământului, un tânăr şi-a violat cu sălbăticie şi ucis sora. Asasinul a fost pedepsit, dar momentele de groază ale acelei zile n-au fost nici acum pe deplin desluşite. Nu-i de mirare că, pentru mulţi ieşeni, locul pare blestemat. „Înainte de grozăvia asta, zona mi se părea fascinantă, mi-ar fi plăcut s-o văd toată, aşa, ca un arheolog. Dar, după ce am citit în ziare ce a făcut animalul acela, am avut coşmaruri o săptămână! Mi-a trecut până la urmă, dar anul trecut, după ce fusesem cu prietenii la pub, aproape am putut jura că aud ţipetele bietei fete. Dar băusem nişte cocteiluri, aşa că prefer să mă gândesc că doar mi s-a părut”, ne-a mărturisit Mihaela Zară.

Moarte şi... ciuperci
Trecerile peste calea ferată au văzut şi ele destule tragedii. La doi paşi de blocuri, cruci şi coroane străjuiesc liniile, dovezi ale vieţilor pierdute din neatenţie sau din disperare. Pe lângă astfel de amintiri sinistre trec ieşenii, unii poate fără să le arunce o privire, în drumul lor spre casă, şcoală ori magazin. Iar lângă Piaţa Alexandru cel Bun, cele două cruci nu-i împiedică pe negustorii de ocazie să-şi întindă marfa între linii. În zilele ploioase de octombrie, locul devine un adevărat rai al vânzătorilor de ciuperci culese din pădure, unii veniţi şi cu ţâncii după ei.

Umbra morţii nu-i atinge pe cei care speră la un ban rapid. “Ce-mi pasă mie de asta? Eu am muncit, am adunat ciuperci şi le-am adus aici. Dacă mă duc în piaţă, plătesc tot felul de taxe. Si pentru oameni e mai bine să cumpere de la noi, că le dăm mai ieftin. Sunt foarte bune, şi eu mănânc din ele”, ne-a spus una dintre vânzătoare. „Aşa-i, sunt gustoase şi sănătoase! Fac din ele şi zacuscă, şi mâncărică. Soţului tare-i place”, a aprobat-o o femeie care tocmai îşi umpluse plasa. Sunt însă şi ieşeni mai sperioşi, care nu se opresc la cumpărături. „Am luat odată de la un individ care vindea tot pe-aici, şi toată noaptea m-am chinuit! M-am balonat tare şi am visat urât, numai morţi. Acum, nu ştiu dacă erau ciupercile rele sau locul e de vină, dar am zis că nu mai cumpăr din zona asta, fie ce-o fi”, ne-a mărturisit Elena Cumpănă.

Blocurile sinucigaşilor
Ieşenii mai slabi de înger au parte de fiori chiar şi în spatele uşilor închise. Unele dintre blocurile Iaşului sunt parcă adevăraţi magneţi pentru sinucigaşi, care îşi iau viaţa cu un ultim plonjon sau într-un mod mai „blând”. Unii aleg propria locuinţă pentru astfel de gesturi, alţii îşi caută sfârşitul la câteva blocuri depărtare. Oricum ar fi, vecinii sunt şocaţi. „La vara mea în bloc, la Zimbru, a venit o femeie să se omoare din cauza datoriilor la întreţinere. Stătea ceva mai încolo... A sărit de la etajul zece şi a ajuns pe şarpantă. S-a întâmplat într-o seară, chiar când veneam eu la ea. Mai să fac infarct, când am dat peste scena aia de groază! Apăruse şi Poliţia, şi de la Ambulanţă, da ce să-i mai facă? Era dusă... Vecinii au aprins o lumânare la scară, dar cred c-o fi stins-o vântul sau cineva. După aceea, de câte ori intram în bloc, parcă simţeam aşa, un fior, o greutate, mi se făcea pielea ca de găină. Eu, să fi stat acolo, aş fi chemat preotul, să facă o slujbă de sfinţire, dar nimeni nu s-a gândit la asta. Doar s-au luat bani de la oameni să repare şarpanta... Până la urmă, n-am mai simţit greutatea aia pe piept, dar tot nu-mi place să trec pe aici”, ni s-a plâns Alina S.

În astfel de cazuri, ieşenii îşi aduc aminte de superstiţiile populare. „Am învăţat-o pe vara mea ce să facă, deşi pe femeia aia, săraca, n-o ştia şi nici n-a ajuns în casa ei. Dar mai bine să fii păzit, nu? I-am spus să acopere oglinzile, să nu rămână sufletul mortului prins în ele, să nu dea cu mătura trei zile şi nici să nu deschidă fereastra până nu iau trupul”, a adăugat pensionara.

Cimitirul, provocarea supremă
O excursie prin Iaşul groazei n-ar fi completă fără decorul clasic al unui film negru - cimitirul. Cel mai „şic” dintre locurile de odihnă veşnică ale momentului, înnobilat de numele unor oameni importanţi ai oraşului celor şapte coline, este cimitirul Eternitatea. Ce zic vecinii cimitirului despre istoria şi energia locului? Cei mai tineri ridică din umeri. „Păi, nu-i aşa rău, că toţi ajungem la groapă! Eu stau cu chirie acolo de doi ani, şi cu viii am ce am, nu cu răposaţii. Mortul n-o să iasă din sicriu ca să-ţi ia telefonul”, ne-a spus studentul Mihai Petcu. Totuşi, nu toţi sunt aşa curajoşi. „Pe mine, mai ales iarna, mă mai strânge-n spate. Nu neapărat că mă tem de fantome, deşi nici nu exclud existenţa lor, dar simt aşa, un fel de energie întunecată. Vine, cred, mai ales de la morţii care nu mai au pe nimeni să le aprindă o lumânare”, ne-a mărturisit inginerul Vasile A.

Iar cine intră pe aleile Eternităţii chiar are de ce să cadă pe gânduri. Ochiul atent descoperă repede tot felul de amănunte potrivite pentru o felicitare de Halloween. Îngerii cu aripile şi feţele zdrelite de ploi şi de trecerea timpului fac casă bună cu plăcile de marmură ce lasă să se vadă întunericul subpământean, parcă date la o parte, noaptea, de o fantomă nerăbdătoare să iasă la plimbare. Dintr-o astfel de placă, Isus şi-a scos capul, într-o imagine coşmarească, parcă răspunzând la lătratul unui câine pripăşit prin cimitir. Piesele de rezistenţă sunt însă construcţiile monumentale, părăsite acum.

Într-o astfel de ruină, fără acoperiş, dar păstrându-şi arcele de castel medieval şi, mai ales, „fagurele” năpădit de buruieni şi muşchi care găzduia odată sicrie, simţi imediat că timpul curge altfel. Ne-a confirmat-o şi un tânăr fotograf amator, Cristian C.: „Pe mine totdeauna m-au interesat chestiile astea ciudate, aşa că, după o vizită în cimitir, m-am întors aici, pentru nişte instantanee mai sinistre. Am coborât scările şi, încercând să găsesc unghiul potrivit, m-am lipit de într-unul dintre spaţiile acestea. Imediat, am simţit un fel de răceală ciudată că se insinuează din piatră în mine şi, deşi nu era nimeni acolo, aveam senzaţia că mă privea cineva, foarte supărat. A început capul să mă doară şi, sincer, m-am cam speriat. Am plecat repede, m-am dus acasă şi am făcut o baie cu sare, să mă purific!”.
Fără îndoială, mulţi ieşeni au avut experienţe ciudate, dar nu toţi sunt dispuşi să le povestească. Unii poate le-au îngropat în amintire, alţii le-au eliminat, ca pe o închipuire de moment, rezultat al autosugestiei. Şi rămân liniştiţi, până data viitoare când Iaşul îi va surprinde... Ştefana CZELLER

Fiori de casă părăsită
Mulţi adolescenţi încearcă să dovedească, sie dar şi amicilor, curajul prin tot felul de experienţe trăsnite pe străzile Iaşului. Unora însă, astfel de isprăvi le cam ies pe nas. „Eu şi încă vreo trei amici am vrut să facem ceva mişto anul trecut, de Halloween. Ne-am dus la o casă părăsită de pe lângă Mitropolie, am aprins nişte lumânări şi am chemat spiritele şi vampirii la o bere. Măi frate, şi au început deodată lumânările să pâlpâie, şi simţeam că-mi trec nişte degete pe pinare, iar pereţii pârâiau... A fost destul de naşpa. Auzi, da să nu-mi daţi numele, să nu spună prietenii că-s fricos”, ne-a povestit un elev.