Paradisul polonez

O călătorie la Bydgoszcz, un oraş de talia Iaşului, din Polonia, este similară unei terapii * reporterii „Evenimentul Regional al Moldovei” au reuşit să intre în mediul de viaţă al locuitorilor acestui oraş, expresie totală a dictonului „carpe diem”, să le aprofundeze tabieturile, să le înţeleagă filosofia de viaţă, să le deguste gastronomia şi să le invidieze apetitul pentru conservarea istoriei şi mediului * întoarcerea în ţară a reuşit, din păcate, să arunce după graniţele Iaşului orice urmă de civilizaţie, reporterii fiind martori direcţi ai apetitului ieşenilor către mitocănie, o pasageră fiind hărţuită sexual chiar pe pista aeroportului, de către angajaţii RA Aeroportul

 Drumul de la Varşovia la Bydgoszcz, punctul terminus al călătoriei noastre, îl parcurgem în vreo 3 ore jumate. E o distanţă cam cât de la Iaşi la Bucureşti, de vreo 303 kilometri, numai că şansa de a face acest drum în doar 3 ore este o autostradă fără cusur. Trei ore de autostradă continuă, cu parapeţi de sticlă şi plastic împotriva păsărilor, de pâlcuri de mesteceni şi paulownia, nişte arătări de copaci minune, despre care se spune că au cea mai mare viteză de creştere, ca brâu vegetal între micile aşezări şi autostradă sau mici ferme presărate în decor. În maşină se discută despre boghiuri, tramvaie şi alte pinioane, în timp ce în afara maşinii se scurge imaginea unei Polonii reconstruită de la zero după cel de-al Doilea Război Mondial, o Polonie curată şi sănătoasă, o Polonie verde, nepoluată, un colţ de rai reconstruit pe pământ.

Citeste si Calatorie cu peripetii la Varsovia

Românul adoptat de Bydgoszcz
În holul hotelului BRDA ne întâlnim cu cele cinci fete bătrâne de la Bucureşti, dominate de acea încrâncenare balcanică, hrănite parcă cu pioneze şi acre de poţi face o ciorbă de potroace la cantina de ajutor social, la ocazie festivă, alături de care aveam să ne petrecem cele 24 de ore în Bydgoszcz . Nefiind ora de check in, ne aruncăm bagajele într-o magazie de la recepţie şi ne deplasăm, alături de cele 5 conaţionale către Fabrica Pesa, despre ale cărei minuni le-am relatat pe larg într-un material anterior. În această fabrică poloneză am avut plăcerea de a-l întâlni pe unul dintre specialiştii acestui colos industrial, directorul pieţelor occidentale/vestice de marketing al Pesa, de origine română, Liviu Pecican, care ne-a prezentat în detaliu secretele unei afaceri care furnizează material rulant în mai toate marile capitale şi regiuni ale Europei, omul căruia viaţa i-a jucat un renghi cu final fericit. Braşovean fiind, în tinereţe a dat examen la Iaşi, Electrotehnică, dar a fost depunctat în favoarea unor candidaţi din străinătate. Ei bine, anii au trecut şi cel care în tinereţe a pierdut un loc în ţară, în favoarea unui străin, acum a găsit un loc de muncă într-o ţară străină şi o soţie poloneză. Ieşit la pensie, Liviu nu s-a putut împăca cu statul în gol, aşa că, la 60 de ani, este cât se poate de activ, cu o funcţie de conducere la Pesta şi un copil de doi ani acasă, fiind practic un fel de Anthony Quinn al locului.
Biciclete cu picioare lungi
După 5 ore de prezentări ale acestui colos industrial, ne repliem către oraş, de astă dată fără microbuze, ci la pas, prin intermediul unui coridor imens ce subtraversează staţia de trenuri din Bydgoszcz, fiind practic o legătură internă a fabricii cu oraşul. Restaurantul „Dolce Vita”, fi-iar pomenit numele, ne întâmpină cu o încărcătură de ospitalitate poloneză şi cultură a relaxării. Patronii se întreţin cordial cu Liviu Pecican, ghidul nostru, la fel de familiar cum ar fi mers în propria casă. Aproape toate specialităţile din platouri conţin peşte, iar în loc de murăturile tradiţionale ni se servesc legume fierte. „Mâncarea preferată de polonezi este peştele, pe care îl consumă în orice moment al anului. În privinţa porcului, acesta nu este un produs de nelipsit de pe masa de Crăciun, ca în România. Porcul se taie aici, în orice perioadă a anului”, ne introduce ghidul nostru în gastronomia locală. Deoarece polonezii nu au cultura porcului atât de dezvoltată, iar proteinele animale nu sunt la mare căutare, în cele trei zile cât am poposit în Polonia, singura persoană cu burtă a fost un bărbat de 45 de ani, dar şi acela avea ciroză. Un alt aspect esenţial pentru alura de manechine a polonezilor este folosirea, chiar în exces, a bicicletelor, un fel de vehicul naţional care se bucură de o mare popularitate în rândul fiecărui segment de vârstă, folosit la serviciu, la cumpărături, la plimbări, la întâlnirile de afaceri şi la cele amoroase.
„În Polonia nu există programare pentru relaxare”
În ultima seară petrecută la Bydgoszcz, Karolina şi Liviu îşi dovedesc cu vârf şi îndesat calităţile de gazde. Începem printr-o croazieră cu vaporaşul pe râul Brda. În timp ce o poloneză osoasă şi oacheşă îşi dă silinţa să ne ghideze asupra monumentelor istorice de pe mal, la prova ambarcaţiunii ne aşteaptă o navetă de bere Zywiec la gheaţă, din care putem să servim până simţim cum cotele râului Brda se ridică. Ambarcaţiuni uşoare, sportive, dar şi de agrement, în care gladiatori de peste 50 de ani îşi pun forţele şi priceperea la încercare, lebede, pescăruşi şi lişiţe, dar şi sute de fetişcane ieşite la promenadă pe mal, trubaduri pe scările Operei sau tineri ce benchetuiesc la un bal pe terasele unei case impozante, toate acestea reuşesc să ne umple de tihnă şi civilizaţie. După croazieră, pornim într-o plimbare pe malurile unui mic afluent al râului Brda, mărginit de terase pitoreşti, deschise între o fabrică de bere dezafectată şi o clădire de locuit de tipul celor insulare, cu turnuleţe funiculare, ori printre trestiile de pe maluri. Pentru a da o impresie cât mai estivală zonei, un cârciumar şi-a amenajat terasa ca o plajă. Câteva tone de nisip aruncate pe malul apei, pe care consumatorii sunt invitaţi să facă plajă pe şezlonguri în timp se savurează un cocktail rece sub umbrele. Cert este că polonezii au cultura relaxării, o stare datorită căreia gradul de stres este aproape nul în rândul populaţiei. „Polonezii ies la plimbare şi luni, şi marţi, şi în weekend. Nu există o programare pentru relaxare”, ne spune Liviu Pecican. Venirea serii ne prinde într-un local în care, după ce îi străbatem subsolul, avem surpriza de a ajunge pe o terasă situată chiar pe malul râului Brda, un loc romantic, cu mese lungi acoperite de feţe albe, pe care scânteiesc sfeşnice cu lumânări mari, albe, ale căror flăcări se zbenguie în adierea brizei. Începem cu un aperitiv tradiţional polonez, de la care nu lipseşte câte un shot de vodcă la gheaţă. După o supă oarecum normală, udată din plin cu vodcă la gheaţă, felul doi ne vine în farfurii sub forma unor coaste de porc împănate cu marmeladă şi nelipsitul ţoi cu vodcă la gheaţă. Şi aici, ca la orice restaurant la care am avut plăcerea să ne răcorim, ospătării ne-au întâmpinat cu glume şi zâmbete până la urechi. Un aspect neştiut până acum a fost acela că în Polonia poţi să intri în toaleta oricărui restaurant, chiar dacă nu eşti client, şi să nu plăteşti. E un decret nescris despre conservarea sănătăţii polonezilor.
Un oraş cât o istorie
Bydgoszcz este un oraş cu o vechime de 770 de ani şi o populaţie de 440 de mii de locuitori. La fel ca în întreaga Polonie, şi acest oraş, prin cei care îi conduc destinele, are abilitatea de a eficientiza folosirea fondurilor europene şi de a-şi conserva cu sfinţenie ceea ce deţine. În Bydgoszcz s-a ajuns până acolo încât clădirile mai noi sunt adaptate în aşa fel încât să pară mai vechi, şi nu invers, aşa cum se poartă în multe oraşe cu istorie vechi, în care umbrele istoriei aşezate în zidurile clădirilor îmbracă o arhitectură modernă, prin încadrarea structurii şi acceselor în sticlă, într-o abordare futuristă. „Nu aş spune că polonezii sunt neapărat conservatori, ci doar că apreciază un alt fel de funcţional şi sunt foarte aproape de valorile lor arhitecturale, mai ales după ce toată zestrea de clădiri istorice le-a fost spulberată de bombardamente”, ne spune Liviu Pecican. Ne despărţim cu regret de acest oraş tonic, ce ne-a dat suprema mostră de civilizaţie, şi luăm drumul Varşoviei, spre casă.
Pasageră hărţuită sexual pe Aeroportul Iasi
Călătoria cu avionul spre ţară nu a fost nici aceasta lipsită de întâmplări neprevăzute. În aeroport reuşim să facem check in-ul la automate şi să evităm astfel cozile imense de la ghişee şi în jumătate de oră iată-ne din nou în burta unei aeronave a companiei Austrian Airlines. Peste întârzierile care au făcut parte în mod constant din călătoria noastră, mai precis din programul de zbor al acestei companii, în cursa spre Viena nici nu am avut unde să ne aşezăm bagajele. Faţă de Wizz Air sau Blue Air, companii care departajează volumul unui bagaj de cală de unul de mână prin introducerea acestora într-o valiză metalică, aici, bagajele, chiar împinse cu puterea unui luptător de sumo, au refuzat să intre în suportul de bagaje care era arhiplin cu bagaje de cală, aşa că am fost nevoiţi să ne ţinem genţile la picioare, precum nea Mărin paporniţa cu praz, în RATA de Băileşti. Îmbarcarea de la Varşovia spre Viena s-a produs greu, avionul decolând cu o întârziere de 30 de minute, decalaj ce a fost recuperat, însă. În schimb, aceeaşi cursă Austrian Airlines de la Viena spre Iaşi a avut o întârziere de aproape o oră. Odată ajunşi pe aeroportul din Iaşi, o întâmplare care i-a avut ca protagonişti pe doi dintre angajaţii instituţiei, a ilustrat încă o dată motivul pentru care suntem coada Europei, spălătorii de serviciu ai continentului şi scursurile tratate ca atare de ţările civilizate. Doi melteni, unul îmbrăcat cu o vestă portocalie şi celălalt, un individ ars de soarele câmpului, cu ochelari de soare şi vestă verde, au acostat o tânără blondă, care tocmai coborâse din cursa de Viena, cu mioriticul şi mârlănescul „Ce faci, păpuşo? Căldură mare, no?”. În locul celorlalte cuvinte la fel de tâmpe ce le-ar fi putut scuipa cei doi mârlani, angajaţi ai Aeroportului Iaşi, au fost de ajuns semnele specifice obsedaţilor care nu au acasă vreo consoartă de tip Baywach, dar şi fluierăturile în care a fost cântărită aprecierea lor sexuală faţă de tânără. Oare pe care aeroport al lumii, călătorii sunt hărţuiţi sexual de angajaţi, aşa cum se întâmplă pe tăpşanul cu pretenţii de aeroport internaţional de la Iaşi? Am lăsat în urmă civilizaţia şi ne-am întors… acasă, cam în acelaşi mod în care se exprima şi Dante în Infernul: „Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!”.
Nelu PĂUNESCU