Poveste de succes la Şorogari

La ferma „Caprele Irinucăi” am ajuns de pe Facebook, așa cum este în lumea 2.0 * cunoști oameni în mediul virtual, le oferi zâmbete colorate în Photoshop, le scrii mesaje meșteșugite și abia apoi încerci să-i privești în ochi * în doar patru ani, visul unei tinere s-a transformat într-o afacere de succes, susţinută cu multă muncă şi pasiune 

Întâlnirea cu Irina Ciochină, de la Ferma „Caprele Irinucăi”, a fost intermediată de Dumnezeu. Ne-am tot străduit noi să ne aranjăm orele de taifas, să ne punem de acord, dar de fiecare dată a intervenit ceva – ba Irina nu era pregătită, ba noi aveam tocmai atunci o altă urgență, ba ploua cu găleata și așa a trecut vremea. Până de curând, cu câteva ore înainte de primul potop al acestei primăveri despre care chiar credeam că este perfectă! Și cum să fi fost altfel când lângă la ferma din Șorogari ne-au întâmpinat, pe rând, meri cu floarea bătută, liliac movaliu aprins de-ți venea să-i smulgi crengile din fuga mașinii ori sălcioară galbenă a cărei reverență ar face să roșească orice cap încoronat? „Tata spune mereu că eu sunt fermierul-șef și eu la fel îl recomand. Suntem o fermă cu doi șefi”, râde Irina Ciochină, în timp ce strecoară cu grijă laptele în sticlele așezate frumos şi care urmau să ajungă la clienţii pofticioși. De ce tocmai lapte de la Șorogari și nu din altă parte? Greu de spus, dar poate fiindcă este sănătos, poate fiindcă vine de la căprițe crescute cu mare dragoste, poate fiindcă avem nevoie mereu de ofranda pământului.

„Tata este eroul meu”
O vizită la Ferma „Caprele Irinucăi”, din Șorogari (Iași), te duce într-un basm frumos, la care se munceşte clipă de clipă. Cele 16 hectare care adăpostesc și țarcurile, și culturile de ierburi bune-bune pentru căprițe, și alte acareturi necesare într-o gospodărie mare arată câte poți face dacă ai un vis, determinarea de a-l împlini și dragostea pe care e musai să o sădești în fiecare faptă.
Irina Ciochină nu este fermier cu diplomă, ci unul din vocație. Și-a scris pe ecuson „Fermier” în anul 2012, la scurt timp timp ce s-a întors din Olanda, unde a lucrat o perioadă. După ce avionul a aterizat la Iaşi, Irina a început o viață nouă, iar visul de a avea o fermă de capre, cum își dorea din copilărie, a prins contur. „Am fost crescută de bunica mea din Soveja. Vedeți, aici este poza ei. La ea mă întorc cu gândul ori de câte ori îmi este greu. De la ea am învățat rețete tradiționale de brânză, ea mi-a adus în față o lume în care cuvântul de ordine este dragostea față de tot ce este în jur”, a spus Irina, citind parcă gândurile tatălui, Eugen Cojocaru. „Știți cât de mult a muncit tata? El este eroul meu. Mă bucur că lucrez alături de el”, a zâmbit tânăra. Pentru Irina, fiecare zi începe la ora 5.30 şi nu prea ştie niciodată când se termină, dar de multe ori ceasul e trecut târziu în noapte. Ar avea nevoie de ajutor şi, în ciuda numărului mare de oameni care se plâng că nu au loc de muncă, cu greu găseşti pe cineva de nădejde. Păstorii buni sunt destul de rari, înspre deloc. Ori nu-i găseşti, ori nu-şi văd de treabă, nu au grijă de animale aşa cum ar trebui sau moţăie pe câmp. Nu este nevoie să-i priveşti, îţi dai seama de munca lor şi în producţia de lapte, care creşte de la o zi la alta atunci când păstorul este de nădejde.

La fermă nu este niciodată concediu, iar munca se reia dimineaţă de dimineaţă, şi sâmbăta, şi duminica, inclusiv când sunt sărbători. Irina Ciochină este mereu acolo -- şi când plouă şi este noroi, şi când arşiţa pârjoleşte totul în jur, şi când este toamnă şi frig. Suferă enorm când câte o căpriţă este bolnavă, iar leacul se găseşte greu. Nu se plânge niciodată şi ştie că niciun rezultat nu vine fără efort. Clienții se numără cu sutele fără să se fi făcut publicitate. „Noi ne dorim mai mult calitate şi costă destul de mult. Lumea spune că o capră nu dă mai mult de o jumătate de litru de lapte pe zi. Campioana noastră a dat 4 litri pe zi, dar asta nu se întâmplă oricum. E nevoie de grijă, de igienă, de multe lucruri care nu sunt ieftine”, a completat Irina. Zilnic, o căpriță veselă are nevoie să pască pe imaș, dar și de tain, de vitamine (dacă este după perioada de fătare) și de multă atenție. Căprițele, în jur de 140 la număr, ies zilnic pe islaz, alături de iezișori. Libertatea este foarte importantă, aspect pe care îl observă toți cei care vin la fermă, mulţi fiind copii, pentru ei fiind amenajat şi un spaţiu special de joacă.

„Am cei mai faini clienţi”
Dacă ajungi la Șorogari poți simți glasul pământului, poți respira un aer nu curat, ci adevărat pe care în Iași nu îl găsești. Dar cel mai mare câștig îl ai în întâlnirea cu Irina Ciochină și Eugen Cojocaru, care te învață, înainte de toate, să privești totul cu sufletul, nu cu ochii. „Fără dragoste și pasiune nu iese nimic. Noi întâmpinăm fiecare zi cu bucuria unui nou început și mereu avem satisfacții. Priviți verdele din jur. Aveți cumva vreun penel care să redea mai bine această nuanță?”, s-a întrebat, cu vocea spre sine mai mult, Eugen Cojocaru.
Nu, e clar că penel mai bun nu am găsit, după cum nici iezișori mai fericiți nu am întâlnit. Secretul este unul singur -- dragostea pentru lucrul făcut din inimă şi munca temeinică. „Asta mi-am dorit și-i repet și mamei, care ar fi avut alte planuri cu mine – «Sunt fericită». Am cei mai faini clienţi şi cererea este în creştere”. Singurul regret al fermierei din Șorogari este că pe diploma universitară nu este trecut titlul de medic veterinar -- „Nu știu de ce nu m-am gândit mai demult…”.
Maura ANGHEL

Caseta 1
100.000 de euro este suma la care s-a ridicat investiţia de la Şorogari.

Caseta 2
Tic-tac! Tic-tac! Așa îți sună în ureche cadența inimioarei ieduțului ce tocmai a poposit în brațele tale. Nu se teme și se lipește ușor de pieptul tău. El știe că acolo este izvorul iubirii și că de acolo va fi hrănit mereu. Noi, oamenii, ne mai îndoim, dar imediat ce Mama Natură ne trage de mânecă ne aducem aminte.