Sunetele unei partituri „mute”

Condamnată la orbire veşnică din cauza neglijenţei doctorilor, o fetiţă din Târgu Frumos uimeşte cu talentul său muzical.  Deşi partiturile sunt „mute” pentru ea şi este nevoită să înveţe sonate întregi pe de rost, Livia Frona, sau „micul Mozart” al Liceului Special „Moldova”, dă dovadă de maturitate, răbdare şi un talent înnăscut de fiecare dată când se aşează în faţa pianului

„Este mâna lui Dumnezeu!”. Acestea sunt cuvintele de pe buzele tuturor celor care o înconjoară pe micuţa Livia Frona, pianista oarbă de la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos. Venită din satul Ajudeni, comuna Tămăşeni, cu un mănunchi de vise şi speranţa că va învăţa ce este normalitatea, copila i-a cucerit pe toţi din juru-i cu talentul său muzical. Nevăzătoare din naştere, Livia a învăţat că frumosul înseamnă muzică şi muzica înseamnă frumos. „Mă simt bine când sunt în faţa pianului. Ştiu că mama sau doamna profesoară sunt lângă mine, ştiu că muzica ajunge în sufletul fiecărui om, iar bucuria mea cea mare este atunci când ele îmi spun că le-a plăcut ce am cântat”, povesteşte cu emoţie în glas Livia.
A venit în Târgu Frumos acum patru ani, când părinţii au înţeles că trebuie să înveţe să se adapteze în societate, chiar dacă viaţa ei va fi în întuneric. Fiind un copil deştept şi foarte perspicace, primul contact cu societatea l-a avut la în comuna Tămăşeni, unde a urmat cursurile unei grădiniţe normale. Cu toate acestea, am aflat de la mama Liviei, că lupta pentru integrarea în societate costă, părinţii fiind obligaţi să găsească o soluţie pentru ca fiica lor să fie supravegheată aşa cum era nevoie. „Am făcut tot posibilul să îi oferim o viaţă cât mai aproape de normalitate. Pentru că ne-am dorit să înveţe la o grădiniţă cu program normal, am făcut eforturi financiare şi i-am angajat o persoană care s-a ocupat în permanenţă de ea”, explică Angela Frona. Tot de la acesta aflăm că muzica a intrat în viaţa micuţei de la vârsta de cinci ani. „A fost o perioadă dificilă. Unui părinte nu îi este uşor să se înveţe cu gândul că cel mai scump om din lume- copilul - suferă. Treptat, am câştigat încredere şi am înţeles că am un copil minunat. Într-o noapte, copleşită de gândurile că Livia nu va putea face tot ce îşi doresc copiii de vârsta ei, am avut un vis în care am simţit că ea ar putea cânta la pian”, povesteşte Angela cu lacrimi în ochi. Nu şi-a dorit niciodată să găsească logica acestui vis, a înţeles că e „un semn”, iar a doua zi a dus-o pe Livia la prima lecţie de pian.

 

„Mă rog la Dumnezeu să nu o dezamăgesc”
Când a împlinit vârsta de 7 ani, părinţii Liviei au ştiu că acesteia nu-i mai este suficient un educator personal şi au fost nevoiţi să o înscrie pe copilă la o şcoală specială pentru persoane cu deficienţe de vedere. Fiind conştienţi de influenţa familiei asupra educaţiei şi a creşterii armonioase a unui copil, părinţii Liviei nu s-au gândit niciodată să îşi lase copilul la internatul Liceului Special „Moldova”. „Ştiu că aici este înconjurată de oameni minunaţi care o iubesc nespus, dar nu m-am îndurat să o părăsesc”, explică Angela Frona. Pentru a fi alături de Livia, familia Frona a cumpărat, cu bani din împrumuturi şi mari economii, un mic apartament în Târgu Frumos. „Eu am venit aici cu cei doi copii, Livia şi fratele său mai mic, iar soţul meu a rămas acasă, să îngrijească vechea locuinţă”, explică Angela. Familia se reuneşte însă la sfârşit de săptămână când tatăl vine în Târgu Frumos, iar băiatul cel mai mare al soţilor Frona se întoarce de la Iaşi, unde studiază Teologia. „Ştiu că Livia percepe lumea prin mine, are încredere în tot ce fac pentru ea. Îmi spune de multe ori că tot ce-i cumpăr este frumos, deşi ea nu ştie prea bine ce înseamnă a fi frumos. Mă rog la Dumnezeu să nu o dezamăgesc niciodată”, relatează mama, cu încredere în voce, punându-şi toată speranţa în divinitate.

„Eu vreau să fiu ca Mozart”
Chiar dacă a plecat din comuna Tămăşeni, Livia Frona nu a renunţat la dragostea sa cea mai mare - pianul. În cadrul Liceului Special „Moldova”, aceasta şi-a reluat activitatea muzicală sub îndrumarea profesoarei Gisela Petrilă. „Un geniu muzical” - aşa o descrie Gisela pe mica pianistă. Deşi Livia este înzestrată cu o minte ageră, capacitatea de studiu a acesteia fiind foarte dezvoltată, munca în faţa pianului este o adevărată dovadă de maturitate, voinţă şi răbdare. „Modelul de studiu al unei partituri este foarte simplu şi se bazează pe demonstraţie şi repetiţie. Dat fiind că Livia nu poate vedea partiturile, acesta trebuie să le înveţe pe de rost, ceea ce prelungeşte timpul de studiu”, explică profesoara de muzică Gisela Petrilă reporterilor cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”. Practic, toată programa de învăţământ pe care un copil fără deficienţe de vedere ar parcurge-o într-un an, Livia o învaţă în doi. Cu toate acestea, copilul nu a renunţat la pian, ba mai mult, exerciţiile de tehnică şi sonoritate le face singură, din propria iniţiativă. „Este o fetiţă ambiţioasă, iar părinţii au ajutat-o şi de această dată. Pentru că nu urmează cursurile unei şcoli de muzică, în cadrul liceului face doar două ore pe săptămână. Pentru a fructifica însă acest talent, familia i-a cumpărat Liviei o pianină în faţa căreia stă ore în şir”, povesteşte Gisela.
Livia Frona învaţă mult. Nu îi sunt străine conceptele muzicale şi istoria compozitorilor. Aşa cum este normal la frageda vârstă de 10 ani, copila are şi un model de urmat. „Vreau să fiu ca Mozart”, spune cu încredere Livia oricărei persoane care se opreşte pentru câteva minute în loc pentru a o asculta. Iubirea pentru Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut în mintea copilei încă de acum patru ani, când Gisela i-a făcut cunoştinţă cu lumea compozitorului şi epoca sa. Dragostea pentru acesta o arată de fiecare dată când se află în faţa pianinei, atunci când clapele sunt stăpânite în totalitate de degetele fragile care fac astfel încât sunetul să încânte pe oricine se opreşte o secundă în loc pentru a o asculta.
În anul ce a trecut, mica pianistă a învăţat în întregime o sonată a lui Mozart, deşi partiturile pentru ea sunt „mute”. „O ajută mult mama, care a învăţat notele muzicale pentru a exersa acasă cu copilul. Tot personalul de la Liceul Special Moldova a fost uimit de devotamentul şi dragostea nemărginită de care au dat dovadă părinţii acestui copil”, explică profesoara de muzică. De la aceasta, mai aflăm că „harul cu care a fost înzestrată” Livia nu a rămas neobservat. De-a lungul timpului, „micul Mozart” aşa cum o numesc profesorii, a participat la nenumărate concursuri de muzică clasică şi pian, unde aplauzele şi recunoşterea talentului nu au întârziat să apară.

 

Condamnată la întuneric veşnic de medici
Deşi copilăria Liviei Frona este una fericită, bazată pe ajutorul necondiţionat al părinţilor şi pe dragostea celor care o înconjoară, mama acesteia are pe suflet o greutate pe care poate nu i-o va lua nimeni. „Stau şi acum şi mă gândesc uneori la faptul că viaţa copilului meu ar fi fost alta dacă medicii ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate”, povesteşte Angela Frona în timp ce lacrimile o năpădesc. Chiar dacă acum s-a împăcat cu ideea că fiica sa nu va şti niciodată cum arată păpuşa, rochia albă din satin şi coroniţa de prinţesă primite cadou, mama nu poate uita că la un moment dat se mai putea face ceva pentru ca Livia să vadă. Născută prematur, la doar şapte luni, aceasta a suferit din primele clipe de viaţă de afecţiuni ale vederii. „A avut retinopatia prematurului, însă medicii de la Maternitatea Cuza Vodă, unde am născut-o, nu şi-au dat seama. Cred că a fost neglijenţă, deoarece îmi este imposibil să accept că nişte oameni ar putea schimba radical viaţa unui copil cu bună-ştiinţă”, explică Angela. Abia la vârsta de trei luni, când părinţii au adus-o pe Lavinia la control, i s-a stabilit diagnosticul, dar a fost prea târziu. Operaţia care trebuia făcută în primele zile de viaţă nu îşi mai avea rostul. De disperare, copila a fost dusă la Bucureşti şi apoi în Italia, dar verdictul a fost acelaşi... urma să rămână nevăzătoare pe viaţă.
Astăzi, familia Frona a acceptat că Dumnezeu a aşezat lucrurile astfel, iar Livia este comoara părinţilor şi o „minunăţie” de soră pentru ceilalţi trei frăţiori.
Pe melodioasele note ale sonatelor lui Mozart, Angela Frona mărturiseşte că cel mai de temut lucru în bătălia cu întunericul este plictiseala. „Astăzi, când realizez că este mâna lui Dumnezeu în tot talentul pe care îi are, ştiu că noi suntem sănătoşi pentru a-i fi alături. Un lucru însă îmi doresc, să nu se plictisească niciodată, pentru că atunci mi se rupe inima ştiind că ea nu poate să vadă niciodată ce o înconjoară”, îşi încheie mama povestirea despre fiica sa, rămânând pe gânduri până ce ultima notă a „micuţului Mozart” se pierde...

* * *

„Mă simt bine când sunt în faţa pianului. Ştiu că mama sau doamna profesoară sunt lângă mine, ştiu că muzica ajunge în sufletul fiecărui om, iar bucuria mea cea mare este atunci când ele îmi spun că le-a plăcut ce am cântat”- Livia Frona, pianistă

* * *
„Ştiu că Livia percepe lumea prin mine, are încredere în tot ce fac pentru ea. Îmi spune de multe ori că tot ce-i cumpăr este frumos, deşi ea nu ştie prea bine ce înseamnă a fi frumos. Mă rog la Dumnezeu să nu o dezamăgesc niciodată”- Angela Frona, mama Liviei

* * *
„Dat fiind că Livia nu poate vedea partiturile, acesta trebuie să le înveţe pe de rost, ceea ce prelungeşte timpul de studiu” - Gisela Petrilă, profesor de muzică