Elicopterul SMURD intervine şi în Republica Moldova
Dimensiune font:
Elicopterul SMURD Iaşi va putea interveni, până la sfârşitul anului, şi pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unui proiect transfrontalier cu finanţare de la Uniunea Europeană, în valoare de peste şase milioane de euro. Reprezentanţii SMURD Iaşi precizează că, de aproximativ o lună, au început simulările de zbor peste Prut, cu echipele medicale de acolo. „Am efectuat mai multe simulări în localităţile Ungheni, Bălţi şi Chişinău, urmând ca în luna iulie să efectuăm simulările în zona de sud a ţării. Suntem pregătiţi să intervenim dacă Avisan, autoritatea de aviaţie care aprobă zborurile din Republica Moldova, ne va solicita”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, şeful SMURD Iaşi. Recent, reprezentanţii serviciului trebuiau să intervină în cazul unui pacient ars dintr-o localitate moldoveană, dar cazul a fost preluat de autorităţile sanitare de peste Prut. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau