Şapte ore şi trei şenilete pentru salvarea unei gravide din nămeţi
Dimensiune font:
O intervenţie dificilă pentru salvarea unei gravide blocate în localitatea Slobozia (comuna Voineşti) a avut loc ieri, 30 decembrie. Pentru transportul femeii la Iaşi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Iaşi, dr. Florin Agape, a intervenit personal cu ambulanţa pe şenile a unităţii, însă la jumătatea drumului aceasta s-a defectat, fiind nevoie de intervenţia unei şenilete din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe (ISU). La scurt timp, şi aceasta a rămas blocată, fiind nevoie de o a treia şeniletă.
„A fost o misiune extrem de dificilă şi de lungă. S-a plecat la caz luni, 29 decembrie la ora 22.00 şi s-a ajuns abia la ora 05.00 dimineaţa. Şenileta noastră, care are o vechime de 35 de ani, s-a defectat la jumătatea drumului şi a fost nevoie de intervenţia a două şenilete de la ISU. Gravida a fost adusă în siguranţă la Spitalul Cuza Vodă”, a declarat dr. Florin Agape, directorul SJA Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau