„Albii” ajung miercuri la Iaşi
Dimensiune font:
Hajduk Split a susţinut joi seară, pe Stadionul „Poljud”, ultimul meci amical înaintea confruntării de la Iaşi, în compania cehilor de la Slavia Praga, meci care a fost înregistrat de trimişii CSMS, aşa cum şi cei de la Hajduk au înregistrat partida grupării ieşene cu Fenerbahce. În faţa a circa 5.000 de spectatori, Hajduk s-a impus cu 1-0 prin golul înscris de Vlasic în minutul 45+1. Antrenorul Marijan Pusnik n-a mai jucat în sistemul 4-2-3-1 ca în meciurile susţinute în cantonamentele din Austria şi Slovenia, ci a apelat la 4-1-4-1: Stipica (’62 Grbic) - Juranović (’69 Pejic), Nižić (’66 Simic), Cosic (’46 Ismaili), Milic (’62 Memolla) - Jefferson (’77 Kalik) - Tudor (’63 Vojković), Susic (’46 T. Basic), Kožulj (’46 Maganto) Mujan (’46 Mastelić, ’82 Erceg) - Vlasic (’63 Radchenko). De menţionat că la Slavia, pe toată durata disputei, a evoluat Ngadeu, transferat de la FC Botoşani.
Cu excepţia lui Said, ganez adus din liga a doua portugheză, Futacs (incomplet pregătit, se pare că nu va efectua deplasarea la Iaşi), Ohdanza (n-a mai jucat de zece luni) şi Rapaic (probabil menajat), antrenorul Pusnik a folosit tot ce are mai bun la dispoziţie. Tehnicianul sloven a menţionat însă, potrivit presei croate, că a păstrat câteva surprize pentru meciul de la Iaşi. În lotul celor de la Hajduk nu există probleme medicale deosebite, sosirea formaţiei croate la Iaşi fiind prevăzută pentru miercuri. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau