„Cum am adunat 4 victorii consecutive aşa putem aduna şi 4 înfrângeri”
Dimensiune font:
Atât antrenorul Nicolo Napoli, cât şi jucătorii Plămadă şi Mitic, prezenţi ieri la conferinţa de presă săptămânală de la CSMS Iaşi, au subliniat faptul că echipa a cucerit un punct în remiza fără gol de miercuri, de la Galaţi, cu Oţelul, nicidecum că a pierdut două * Napoli a admis totuşi că echipa sa nu a mai avut consistenţa manifestată în primele patru runde ale returului, atunci când a obţinut maximum de puncte fără să primească gol!
Chiar dacă nu a câştigat la Galaţi, CSMS tot a rămas unică în peisajul returului Ligii I, fiind singura formaţie neînvinsă fără gol primit. „N-am făcut un meci foarte bun la Galaţi, dar în schimb am făcut un punct foarte bun în clasament”, a spus Napoli, care a continuat: „Am jucat mai retras decât de obicei, poate că jucătorilor le-a fost frică să nu piardă meciul cu Oţelul. N-am reuşit să legăm 3-4 pase. Am încercat să jucăm ca în celelalte partide, dar n-am reuşit”.
Antrenorul italian a precizat că n-a fost vorba de carenţe de ordin fizic, ci de concentrare pe toată durata partidei. „De alergat am alergat, dar cam fără folos”, a menţionat Napoli, care pentru partida de luni (ora 20:30), din Copou, cu Universitatea Cluj, din etapa a VI-a a returului, nu are niciun jucător suspendat, singurul indisponibil fiind Olah, accidentat: „Trebuie să jucăm mult mai bine ca la Galaţi şi să fim mult mai atenţi. Aşa cum am adunat 4 victorii consecutive pot veni şi 4 înfrângeri şi vom ajunge iarăşi sub linie”.
„Cantonamentul din Antalya este cheia succesului”
Luni ar putea reintra în echipă sârbul Mitic, absenţa sa la Galaţi fiind unul dintre motivele pentru care Oţelul a ajuns mult mai des decât s-ar fi cuvenit în careul ieşean. „Clujul îşi joacă la Iaşi ultima şansă. Dacă o învingem ne distanţăm de ea la 8 puncte. Noi avem în acest retur un golaveraj de 7-0, ei au 0-7. Sper ca noi să rămânem fără gol primit, iar ei fără gol marcat, dar noi să câştigăm”, a spus Mitic, căruia îi place să joace pe post de mijlocaş central. „La Severin am jucat 5 ani la închidere. Sper că am demonstrat că merit să joc la Iaşi şi să fiu titular. Mister (n.r. - Napoli) va decide dacă mă va folosi cu Universitatea Cluj”, a adăugat Mitic, care a vorbit şi despre schimbarea la faţă a echipei în retur: „În tur nu aveam linişte. Am avut trei antrenori, ajunsesem şi la 30 de jucători în lot. Am avut şi 13 jucători accidentaţi. Ne-a lipsit determinarea, iar acum Golubovic a adus un plus în atac”.
Plămadă a explicat şi el metamorfoza suferită de CSMS: „S-a lucrat foarte mult la mentalitate şi atitudine. În cele trei săptămâni petrecute în Antalya s-a lucrat foarte bine. Acel cantonament este cheia pentru reuşitele din cele 5 etape. La Galaţi nu am reuşit să marcăm, deşi ne-am creat câteva bune situaţii. Important este însă că n-am pierdut. Cu Clujul trebuie să rămânem modeşti, să nu credem că pornim cu prima şansă. Trebuie însă să câştigăm pentru ca toată lumea să fie mulţumită”. Dragoş GAŞPAR
„N-am făcut un meci foarte bun la Galaţi, dar în schimb am făcut un punct foarte bun în clasament”
Nicolo Napoli,
antrenor CSMS Iaşi
„În tur nu aveam linişte. S-au schimbat trei antrenori, ajunsesem şi la 30 de jucători în lot”
Milan Mitic,
mijlocaş CSMS Iaşi
„În cele trei săptămâni petrecute în Antalya s-a lucrat foarte bine. Acel cantonament este cheia pentru reuşitele din primele 5 etape ale returului”
Florin Plămadă,
fundaş CSMS Iaşi
ÎN ETAPA A XXIII-A | |
Astăzi | |
CS „U” Craiova - Astra | 15:30, DigiSport 1 |
Rapid - Oţelul | 18:00, DigiSport 1 |
FC Braşov - Dinamo | 20:30, DigiSport 1 |
Mâine | |
Pandurii - Gaz Metan | 15:30, Digi/Dolce |
CFR Cluj - Petrolul | 18:00, DigiSport 1 |
Steaua - FC Viitorul | 20:00, Digi/Dolce |
luni | |
Chiajna - Ceahlăul | 18:00, Digi/Dolce |
CSMS Iaşi - „U” Cluj | 20:30, DigiSport 1 |
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau