Antrenorul Penicilinei Iaşi a realizat că n-are „secunzi”!
Dimensiune font:
Voleibalistele de la Penicilina Iaşi au încheiat pe locul 3 turneul de la Piatra Neamţ, înregistrând o victorie şi două înfrângeri. Antrenorul Dan Gavril a avut la dispoziţie 11 jucătoare, lipsind doar muntenegreanca Cvijovic, despre care gruparea ieşeană susţine că este convocată la Naţionala Muntenegrului. Penicilina a pierdut primul meci în compania Ştiinţei Bacău cu 1-3 (21-25, 25-20, 11-25, 17-25), deşi din formaţia adversă au lipsit Albu, Rogojinaru, Faleş şi Cazacu, convocate la Naţionala României, fiind astfel nevoită să se descurce în 7-8 jucătoare! Chimistele au dispus cu 3-1 (18-25, 25-17, 25-17, 25-13) în al doilea meci de CSU Tg. Mureş, formaţie mult sub nivelul din sezonul trecut, care nu a putut miza pe Petra, aflată la lotul naţional, şi pe croata Klaric. Ultima partidă de la turneu a fost în compania gazdelor de la Unic, ce s-au impus cu 3-1 (23-25, 25-20, 25-15, 25-17).
Unic (două victorii de câte 3 puncte şi o înfrângere de un punct) şi Ştiinţa (3 victorii - una de 3 puncte şi două de câte două puncte) au acumulat câte 7 puncte, cupa a luat calea Bacăului înaintea ultimului meci al turneului, dintre nemţence şi Penicilina, deşi la împărţirea seturilor câştigate la cele pierdute câştig de cauză avea Unic!
Antrenorul Dan Gavril s-a bazat în cea mai mare parte pe o formulă de echipă cu Mihaela Stângă ridicătoare şi Veselina Grigorova „fals”, centri au fost Melinda Şipoş şi Alicia Perrin, iar „secunzi” - Andra Streşină şi Maria Graboveţkaia, ele evoluând sezonul trecut pe post de centru, respectiv libero! Libero a jucat la Piatra Neamţ canadianca Kristen Moncks. Gavril le-a mai folosit şi pe Milica Knezevic (în locul Mihaelei Stângă), pe Raluca Pichiu în locul Andrei Streşină, iar pe Ana Maria Ursachi în locul Melindei Şipoş, dar a utilizat-o şi pe Vesna Sekulic. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau