Astăzi se clarifică situaţia lui Ciucur
Dimensiune font:
Dorit pentru a fi folosit în principiu în banda dreaptă, deşi a evoluat destul şi pe stânga, mijlocaşul Alexandru Ciucur află astăzi dacă se finalizează tratativele pentru plecarea la campioana Belarusului, BATE Borisov, ori va veni la CSMS Iaşi.
Ciucur nu mai rămâne la Pandurii Tg.Jiu, unde nu intră în vederile antrenorului Petre Grigoraş pentru actuala ediţie a Ligii I, fotbalistul dorindu-şi să revină în Copou dacă pică negocierile cu ex-sovieticii. „Dacă nu se concretizează discuţiile cu bieloruşii, calificaţi în turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor, Alex se urcă în maşină şi vine la Iaşi, unde deja îl aşteptăm”, a declarat ieri Florin Prunea, şeful executivului de la CSMS. Acesta speră şi într-o soluţionare favorabilă a negocierilor cu Astra pentru Ţigănaşu, despre care se discută mai mult pentru un transfer definitiv: „Aceasta este varianta pe care o agreăm mai mult şi cam la fel privesc lucrurile şi oficialii giurgiuveni. Oamenii de acolo au fost extrem de corecţi cu noi şi ni l-au cedat gratuit timp de doi ani şi este normal ca acum să ne ceară şi nişte bani pentru jucător”. Şi tot într-o zi sau două Prunea speră să soluţioneze şi achiziţionarea unui atacant, având de ales dintre varianta sosirii unui jucător din Liga I şi a unuia din străinătate.
Popescu ar putea debuta şi în mai puţin de o lună
Plecând de la premisa că venirea în probe a fundaşului stânga Ştefan Popescu, ce a evoluat în primăvară tot la Astra şi care este liber de contract, nu este condiţionată deloc de păstrarea lui Ţigănaşu, fotbalistul localnic care a evoluat alături de Adrian Mutu la Ajaccio este momentan nepregătit din punct de vedere fizic. Dar preşedintele Florin Prunea este optimist că jucătorul se poate pune pe picioare chiar şi mai puţin de o lună, deşi nu s-a antrenat vara aceasta. „Are, într-adevăr, câteva kilograme în plus, dar numai pentru că nu a avut unde să lucreze în ultimele săptămâni. Este însă un băiat tânăr, cuminte, muncitor şi ascultător, pe care sperăm să ne putem baza curând dacă antrenorul decide că merită achiziţionat. Este deja în programul formaţiei şi ăsta este aspectul cel mai important”, a conchis Prunea. Liviu SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau