Atractiv concurs de streetball la Iaşi
Dimensiune font:
Asociaţia Sport a la Iaşi va organiza la sfârşitul lunii un eveniment pe care-l promovează de la începutul anului şi care va stârni cu siguranţă interesul iubitorilor de baschet, în principal celor care-l practică, dar şi celor care privesc cu nesaţ disputele de sub panouri. Astfel, pe 28 şi 29 mai, atunci când baschetbaliştii de la Politehnica Iaşi vor fi la turneul final de promovare în Liga Naţională, în parcarea Carrefour Felicia va avea loc „Iaşi Streetball Challenge”.
Competiţia va alinia la start 70 de echipe, diferenţiate pe categorii de vârstă,
atât la masculin, cât şi la feminin. Turneul face parte din calendarul naţional şi
internaţional FIBA 3X3, iar valoarea premiilor depăşeşte 20.000 de lei.
„În cadrul evenimentului va fi acordat câte un premiu memorial COSTEL
MOSCALU pentru trei sportivi tineri talentaţi, desemnaţi de către antrenorii
Clubului Sportiv Şcolar Unirea Iaşi. Evenimentul va cuprinde şi concursuri individuale: concurs de aruncări din afara semicercului şi concurs de slam-dunk. Vor fi organizate tombole de către sponsorii oficiali ai evenimentului cu premii-surpriză pentru spectatori”, a declarat Dorin Şchiopu, organizatorul atractivei competiţii. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau