Baschetbalişti după care ne va părea rău. Dăscălescu şi Gârbea s-au despărţit de Politehnica Iaşi
Dimensiune font:
Hurjui şi Rotariu sunt intens curtaţi de echipa Cuza Sport Brăila, o fostă adversară a echipei ieşene în faza grupelor Ligii I
A trecut iată o săptămână de când baschetbaliştii de la Politehnica Iași s-au reunit pentru a relua pregătirile în vederea noului sezon al Ligii I. Accentul este pus pe pregătirea fizică, antrenamentele fiind conduse pe pista Stadionului „Emil Alexandrescu” (sau în Sala de la Grădinari în caz de vreme nefavorabilă) de prof. Grigore Ursanu, antrenor de atletism la gruparea din Copou. În limita posibilităţilor se va lucra și în sala de baschet până pe 28 august, atunci când echipa condusă de cei doi antrenori principali, lui Viorel Nănescu alăturându-i-se Petre Măgurean, va pleca pentru o săptămână în cantonament la Vatra Dornei.
Din păcate, însă, formaţia ieşeană se confruntă deja cu două plecări, una fiind a pivotului Florin Dăscălescu (21 de ani – 2,05 metri înălţime – fost campion naţional la Under 16 cu echipa CSS „Unirea” Iași, pregătită de antrenorul Gabriel Clapon, acolo unde mai jucau Popovici și V. Cobzaru, dar și fost component al lotului naţional de juniori), care a ales să-și continue cariera la Baia Mare, tot în al doilea eşalon. Formaţia ieşeană se va baza la jucătorii peste 20 de ani pe Nicolae, Hurjui, Popovici, Rotariu şi Pădineanu, deşi Hurjui şi Rotariu sunt curtaţi intens de Cuza Sport Brăila, echipă care sezonul trecut a activat în aceeaşi grupă cu Politehnica. Nu este exclus să apară la echipă un francez ce poate evolua pe poziţia 4, cum după 1 septembrie este aşteptat un spaniol de 18 ani.
Legat de jucătorii sub 20 de ani, Politehnica l-a pierdut pe Tudor Gârbea (17 ani), care va juca tot în Liga I, dar la Ştiinţa Bucureşti, sub comanda antrenorului Eugen Ilie, cel cu care a lucrat şi la lotul naţional. Ilie îl curtează de un an, însă acum transferul de la CSS „Unirea” Iaşi, club la care este legitimat Gârbea, pare iminent. Politehnica nu se va mai „aproviziona” cu baschetbalişti sub 20 de ani de la CSS „Unirea” Iaşi, ci cu jucători de la alte cluburi din ţară. Deja a venit Sorin Diaconu, jucător de la Galaţi, care a mai trecut pe la Timişoara şi Brăila, dar mai sunt aşteptaţi şi jucători de la Deva şi Huşi în primă fază. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau