Bole iarăşi nu este bine, Bădic s-a întors la sală
Dimensiune font:
Cu doar câteva zile înaintea meciului cu Viitorul Constanţa, din prima etapă a noii ediţii din Liga I la fotbal, de la echipa din Copou nu răzbat veşti deloc grozave. Asta plecând de la premisa că, chiar dacă vor fi legitimaţi până luni, fundaşul Ţigănaşu şi mijlocaşul Ciucur tot nu vor putea evolua din postura de titulari deoarece Marius Lăcătuş nu poate pregăti partida bazându-se pe fotbalişti care încă nu au drept de joc la CSMS. Dacă poate fi vorba, totuşi, despre o mică speranţă, aceasta a apărut după ce transferul lui Ciucur, de la Pandurii la campioana Belarusului BATE Borisov, a intrat într-un oarecare impas. În schimb, de ieri, preşedintele Florin Prunea a schimbat tactica în negocierile cu Astra Giurgiu, făcând oferte „corecte” atât pentru prelungirea împrumutului pe încă un an, cât şi pentru o cedare definitivă, însă negocierile s-au întins după închiderea ediţiei.
Şi mai proaste sunt veştile din lotul condus de Lăcătuş, iar dacă până miercuri Bădic lucrase în acelaşi timp cu coechipierii, dar urmând un program separat, de ieri nu s-a mai prezentat deloc la program, medicul permiţându-i să lucreze uşor doar la sală. Greutăţile au apărut imediat ce i-a fost scoasă tija din genunchi la o clinică în Germania, atunci constatându-se că rana nu s-a închis bine, iar mai apoi staful i-a recomandat să nu mai facă prea mult efort. Nici măcar mijlocaşul stânga maghiar Bole nu s-a mai putut antrena ieri la intensitate maximă, după ce marţi revenise la pregătiri alături de colegi. L.SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau