Bonus pentru abnegaţie
Dimensiune font:
Campionatul Diviziei Naţionale de Seniori la rugby s-a reluat sâmbătă cu partidele etapei a III-a a returului. Formaţia ieşeană Politehnica Unirea, pregătită de antrenorii Iulian Iftenie şi Bogdan Budişteanu, a jucat la Bucureşti cu Steaua Under 23, formaţie care nu are drept de participare în play-off, acolo unde vor evolua primele patru grupări cu acest drept. Graţie acestui motiv, dar şi din cauza subţirimii lotului, Poli Unirea n-a fost chiar foarte interesată de rezultatul final, ci a jucat mai mult cu gândul la partida de etapa viitoare, din deplasare, cu CS Năvodari, formaţie care sâmbătă a câştigat la Bârlad cu 62-36! Cum studenţii n-au avut niciun meci amical în vacanţă, partida de sâmbătă a fost privită şi ca un bun prilej de verificare a potenţialului, deşi au fost destule probleme de lot, mai ales la linia I, acolo unde în absenţa lui Bălan, reţinut acasă de probleme personale, Butnariu a fost nevoit să joace pilier, iar veteranul Formagiu să rămână pe teren optzeci de minute.
Prima jumătate de oră a partidei a aparţinut Politehnicii Unirea, care a condus cu 8-0 prin eseul lui Giuşcă şi lovitura de pedeapsă transformată de Plai. Până la pauză tabela a fost modificată doar de gazde, care au terminat în avantaj repriza (13-8). Plai a fructificat în actul secund alte două lovituri de pedeapsă (13-14), însă Steaua Under 23 a întors din nou scorul în favoarea sa (20-14). Finalul disputei a aparţinut studenţilor, dar ei au ratat câteva bune oportunităţi de a înscrie măcar un eseu. „Sunt foarte mulţumit de cum au jucat băieţii şi n-am câştigat pentru că nu le-am dat voie să se accidenteze. Am văzut la lucru una din frumoasele echipe ale Iaşului. Le mulţumesc jucătorilor pentru abnegaţia de care au dat dovadă”, a declarat Iulian Iftenie, a cărui echipă măcar s-a ales cu punctul bonus ofensiv şi s-a apropiat la un singur punct de locul 3, ocupat de RC Bârlad.
Politehnica Unirea Iaşi a evoluat în următoarea componenţă: Butnariu, Niţă, Formagiu - Crâşmaru, Călugăreanu - Fânariu, Giuşcă, Pâslaru - Vaman, Plai - Văcaru, Borş - Mihai, Rusu - Pricopie (au mai jucat Bişoc - care a stat luni bune pe tuşă după intervenţia chirurgicală suferită, Ilie - debut al juniorului de la CSS „Unirea”, Deliu, Pruteanu şi Bolat). D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau