Ce dublu puteam avea!
Dimensiune font:
Nu-i chiar întâmplătoare ascensiunea lui Florin Mergea în clasamentul ATP la dublu. A ajuns pe locul 34, în timp ce Horia Tecău se află pe 30. Ceea ce putea fi un dublu românesc de senzaţie, nu doar la juniori, s-a dus însă de râpă şi chiar nu pricepeam de ce Tecău l-a ignorat pe Mergea după despărţirea de suedezul Lindstedt. Spunea Tecău atunci că „bătrânul” său partener ar fi veriga slabă, dar nu ştiu cum s-a făcut că Tecău a tot coborât în clasament, în timp ce Lindstedt a rămas printre cei buni. Şi-a căutat Tecău partener de dublu şi la mica publicitate, iar Mergea juca futures la Iaşi, cu barbă lungă şi burtică vizibilă. Nu era deloc în apele sale, însă câteva drepte au demonstrat că tenisul nu se uită prea uşor. A văzut că la simplu nu prea mai sunt perspective şi a ales calea dublului şi iată că n-a greşit deloc. A început de jos, a dat burtica jos, apare nebărbierit doar pentru a fi în trend şi a ajuns poate mult mai sus decât el însuşi ar fi anticipat, în timp ce Tecău trăieşte din amintiri şi poate fi văzut mai des într-un spot publicitar tangent cu penibilul decât câştigând meciuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau