Cine să vă mai înţeleagă...
Dimensiune font:
După victoria concludentă de la Năvodari, înregistrată cu doar o etapă în urmă în compania echipei de pe locul 2 al Diviziei Naționale de Seniori, nu se aştepta probabil nimeni ca formaţia ieşeană pregătită de antrenorii Iulian Iftenie şi Bogdan Budişteanu să piardă jocul de sâmbătă, desfăşurat pe Stadionul „Tineretului”, cu obscura Ştiinţa Petroşani.
Chiar dacă un semnal de alarmă fusese tras încă din prima repriză, când oaspeţii au condus cu 8-5, totul părea intrat în normal când Poli Unirea avea 19-8 în repriza secundă. S-a năruit însă totul în ultima parte a partidei, când oaspeţii au dominat jocul şi au înscris două încercări, ambele transformate, preluând conducerea cu 22-19. Formaţia ieşeană a beneficiat de minute bune pentru a egala sau chiar pentru a câştiga, dar nu şi de luciditatea necesară pentru a mai modifica tabela.
Punctele ieşene au fost înscrise de Ionescu, Pâslaru, Cremeniţchi (câte un eseu) şi Plai (două transformări), iar Poli Unirea a evoluat în următoarea componenţă: Bălan, Butnariu, Formagiu - Crâşmaru, Călugăreanu - Ionescu, Fânariu, Pâslaru - Vaman, Plai - Văcaru, Borş - Mihai, Pricopie - Cremeniţchi.
Etapa viitoare, a VI-a a returului, formaţia ieşeană, care a coborât pe locul 4, va juca sâmbătă, în deplasare, cu CSUAV Arad. D.GAŞPAR
Foto: Ilinca Popescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau