Concluzia etapei a VII-a în Liga I - Numai Iaşul nu poate!
Dimensiune font:
Câteva echipe mai rămăseseră înaintea rundei a şaptea fără victorie, printre care şi CSMS Iaşi. Până să spargă una dintre ele gheaţa din septembrie, FC Braşov s-a distrat bine de tot cu Chiajna (scor 4-1), pentru ca la Steaua - Gaz Metan 3-1 mulţi să se minuneze de golul din corner al lui Sânmărtean, de parcă omul ăsta joacă fotbal de ieri, de azi. FC Viitorul a obţinut sâmbătă primul său succes cu Hagi pe bancă pe post de manager tehnic în compania Ceahlăului (2-0), iar CFR Cluj a confirmat că începe să joace fotbal (4-1 cu Astra).
Duminică însă Iaşul lui Ionuţ Chirilă iar şi-a dezamăgit suporterii. Antrenorul se laudă că echipa sa a jucat bine primele treizeci de minute, însă oaspeţii au părut a sta la pândă în căutarea loviturii decisive în acea perioadă. Din păcate pentru ei au dat-o în propria poartă, şi nu o dată, ci de două ori, şi din păcate pentru noi acest 2-2 nu ne va ţine prea mult de cald. Chirilă îşi aşteaptă în echipă toţi jucătorii transferaţi, dar dacă or fi şi ei ca Dima, care a şi debutat duminică, atunci CSMS n-are cum să părăsească zona locurilor retrogradabile.
După meciul din Copou a reuşit şi Rapid să-şi treacă primul succes în cont, 2-1 cu „U” Cluj, iar FC Botoşani merită toate felicitările pentru victoria (3-2) cu Dinamo, echipă care până la inaugurarea nocturnei de la Botoşani era singura neînfrântă din Liga I.
Ei bine, luni a fost rândul celor de la CS Universitatea Craiova să scape de zeroul din dreptul victoriilor din clasament şi iată că oltenii au fost în stare să treacă de Oţelul (1-0). Iaşul n-a putut acum două etape şi iată că a rămas singura formaţie fără victorie din campionat. Cum o reuşi CSMS Iaşi ca în primăvară să se bată de la egal la egal cu orice grupare autohtonă numai Chirilă ştie. Deocamdată ştie doar să spună... Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau