Condamnaţi să câştige
Dimensiune font:
CSM Poli Iaşi va primi mâine în Copou vizita celor de la FC Voluntari într-un joc contând pentru ultima etapă a turului sezonului regulat. Ambele formaţii se prezintă la joc cu doar câte douăsprezece puncte în conturi, oaspeţii situându-se pe locul 10, iar gruparea ieşeană pe următorul, aşa că nu trebuie insistat prea mult pe importanţa acestui meci, importanţă de care a vorbit şi mijlocaşul Vasile Gheorghe, prezent ieri alături de antrenorul Eugen Neagoe la conferinţa de presă dedicată partidei de mâine, conferinţă care a început cu un sfert de oră întârziere.
Vasile Gheorghe n-a fost titular etapa trecută (0-1 în deplasare cu CFR Cluj) la primul meci al celor de la CSM Poli sub conducerea lui Neagoe, dar se pare că prestaţia sa după ce a fost trimis pe teren în repriza a doua l-a introdus cu şanse reale în cursa pentru titularizare cu FC Voluntari. Şansele sale sunt cu atât mai mari cu cât Alexandru Ciucur a suferit săptămâna aceasta o microleziune musculară şi a devenit indisponibil, în timp ce Lukacs Bole este anunţat incert. „Vom avea o partidă foarte dificilă. Nici FC Voluntari nu traversează o perioadă foarte bună, dar noi va trebui să răspundem cu motivaţie. Avem nevoie de încredere, de un rezultat pozitiv şi cu siguranţă vom reuşi să-l obţinem. Important este să se vadă la noi o determinare pozitivă, deoarece vrem să abordăm următoarele jocuri cu mult mai multă încredere. Situaţia financiară nu ne prea afectează, avem încredere că problemele se vor rezolva. Suntem concentraţi sută la sută pe latura sportivă a activităţii noastre”, a declarat Vasile Gheorghe.
Antrenorul Eugen Neagoe se va afla mâine la primul său joc în faţa publicului ieşean, aşa că în discursul său a strecurat multe fraze la adresa spectatorilor. „Este o partidă foarte importantă pentru noi, deoarece nu avem prea multe puncte în clasament. Alternativă în afară de victorie nu avem! Trebuie să facem tot ce depinde de noi ca să câştigăm. Trebuie să fim concentraţi şi foarte determinaţi în tot ce vom face pe teren. Mi-aş dori ca stadionul să fie plin, ca suporterii să fie alături de noi pe tot parcursul jocului. Fotbalul fără suporteri nu este aşa de frumos pe cât ne-am dori noi. Şi suporterii ştiu situaţia ceva mai grea cu care ne confruntăm şi vor fi alături de noi. Doar împreună vom reuşi. Este foarte dificil ca o echipă să reuşească să facă performanţă fără sprijinul suporterilor”, a menţionat Neagoe.
Antrenorul de la CSM Poli se confruntă şi cu unele indisponibilităţi în lot, menţionând că unii jucători acuză probleme medicale mai vechi, dar şi că pe unii i-a cam forţat în meciul cu CFR Cluj. Ciucur li s-a lăturat lui Ciucă, Martin şi Târşa, iar în privinţa lui Bole decizia finală va fi luată probabil în preajma jocului. Neagoe pare tentat să înceapă jocul în sistemul 4-4-2 cu Grahovac în poartă. Voicu, Mihalache, Frăsinescu şi Ţigănaşu vor fi fundaşi, iar mijlocaşi centrali vor rămâne probabil Mitic şi Creţu. Boiciuc va fi probabil alesul pentru postul rezervat jucătorului Under 21 şi va juca în atac lângă Cristea, aşa că mai rămân două locuri libere doar ca mijlocaşi laterali pentru care candidează Bole (poate juca pe oricare dintre flancuri), V. Gheorghe (dreapta) şi Bădic (stânga).
„Jucătorii s-au comportat admirabil la antrenamente, n-am discutat deloc despre problemele financiare. Au fost concentraţi doar la fotbal şi sper ca asta să se vadă duminică pe teren”, a mai spus Eugen Neagoe. Dragoş GAŞPAR
ÎN ETAPA A XIII-A
Astăzi
Gaz Metan - CS „U” Craiova 18:00, Digi/Dolce/Look
Dinamo - Pandurii 20:30, Digi/Dolce/Look
Mâine
CSM Poli Iaşi - FC Voluntari 18:00, Digi/Dolce/Look
ASA Tg. Mureş - FC Steaua 20:30, Digi/Dolce/Look
Luni
FC Botoşani - Astra 20:30, Digi/Dolce/Look
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau