Cum a fost ascunsă sub preş povestea medicală a lui Onduku, dar şi a altui jucător de la CSMS Iaşi!

default

Dimensiune font:

| 09-05-2016 10:50

Fotbalistul nigerian n-a primit în ianuarie 2015 drept de joc din partea Policlinicii Sportive Iaşi * în aceeaşi situaţie, dar cu probleme de altă natură, a mai fost un fotbalist de la CSMS Iaşi, însă responsabilii formaţiei ieşene spuneau atunci, oficial, că toţi jucătorii au trecut cu bine de vizita medicală! * ambilor fotbalişti le-au fost obţinute vizele medicale, dar nu la Iaşi!

Tragedia produsă vineri seara la meciul dintre Dinamo şi FC Viitorul, din etapa a X-a a play-off-ului Ligii I de fotbal, când camerunezul Patrick Ekeng, abia introdus pe teren, s-a prăbuşit în minutul 70 şi a decedat la spital, au repus pe tapet problemele lui Gomo Onduku, pe care conducerea grupării ieşene abia pe la jumătatea anului trecut nu le-a mai negat după ce luni la rând le-a ascuns sub preş.

Nigerianul a ajuns în septembrie 2014 la CSMS Iaşi, când echipa era antrenată de Ionuţ Chirilă şi a debutat într-un meci în deplasare cu Dinamo. La vizita medicală din ianuarie 2015, conform unor surse din interiorul Policlinicii Sportive Iaşi, jucătorului i s-au descoperit probleme cardiace incompatibile cu acordarea dreptului de joc din punct de vedere medical. Presiunile efectuate de responsabilii formaţiei ieşene la acea oră, mai ales că Onduku nu era singurul jucător depistat cu probleme, au rămas fără niciun efect. Fotbalistului nigerian i-a fost recomandat un examen cardiologic şi era aşteptat să revină cu avizul specialistului pentru a putea juca la CSMS Iaşi.

Rezolvare găsită prin vecini!

Nici acel aviz n-a mai apărut, cum nici Onduku n-a mai trecut pe la Policlinica Sportivă ieşeană, dar de jucat pentru CSMS a jucat! Se spune că lui i-a fost obţinută viza medicală într-un judeţ vecin, însă la întrebările de rutină despre bilanţul vizitei medicale am primit din Copou răspunsuri oficiale de genul „totul este în regulă, nimic deosebit”.

Poate norocul care a însoţit echipa ieşeană în prima parte a anului 2015 spre un retur de poveste a apărat fotbalul de o posibilă tragedie, dar pe final de sezon Onduku s-a operat la genunchi şi a plecat să facă recuperarea în Nigeria. Tot din interiorul Policlinicii Sportive Iaşi am putut afla că era cunoscut faptul că Onduku are probleme nu doar cardiace, ci şi cu „articulaţiile”, dar şi că „genunchii săi sunt praf!”.

Şi, totuşi, după multe luni în care se tot anunţa venirea lui Onduku, jucătorul a ajuns din nou la CSMS. A avut nevoie de o nouă viză medicală şi a obţinut-o din nou. Sau mai bine zis i-a fost obţinută. Doar nu vă închipuiţi că a trecut pe la Policlinica Sportivă din Iaşi. Nici vorbă! S-a ajuns se pare tot la ajutorul vecinilor, dar de data asta din alt judeţ, spre mirarea celor de la Policlinica ieşeană, care ne-au spus că au mai avut probleme şi cu FC Vaslui, dar în schimb au ţinut să menţioneze profesionalismul celor de la FC Botoşani, foarte atenţi cu sănătatea propriilor jucători şi care înainte de a transfera un fotbalist îl supun unui examen medical amănunţit.

De precizat că în Copou abia pe la mijlocul lui 2015 începeau să fie recunoscute problemele lui Onduku, deşi ele erau cunoscute cu multe luni înainte!

Unul cu inima, altul cu ficatul!

Cam asta este în linii mari povestea medicală a lui Onduku, dar spuneam mai sus că în ianuarie 2015 a mai fost un jucător de la CSMS Iaşi care n-a obţinut viza medicală la Iaşi. El avea transaminazele mărite, valorile fiind destul de mult peste limita maximă admisă. Aceleaşi presiuni, acelaşi refuz din partea Policlinicii ieşene. Se mai întâmplă la sportivi astfel de situaţii. Un fost handbalist ieşean, teribil de talentat, se confrunta cu aceeaşi situaţie şi se spunea despre el că îi plăceau cam mult petrecerile nocturne, unde nu consuma băuturi alcoolice, însă ficatul său tot avea de suferit. Spre deosebire de Onduku, colegul său de la CSMS, care şi el a primit drept de joc în returul din 2015, a revenit la Policlinica Sportivă ieşeană pentru un nou control, iar când transaminazele sale au fost normale a primit, firesc, şi viza medicală. Se spune că jucătorul chiar le-a mulţumit cadrelor medicale, deşi la început era furios că nu i-au pus viza pe carnet, deoarece clubul ieşean a fost de atunci mai atent la problemele sale şi i-a asigurat un tratament corespunzător. El este astăzi la dispoziţia antrenorului Nicolo Napoli pentru meciul din deplasare cu FC Voluntari (ora 18:00), din etapa a X-a a play-out-ului, în timp ce Onduku nu s-a mai antrenat, chipurile din cauza unor probleme la gleznă... Dragoş GAŞPAR

 

 

ÎN ETAPA A X-A (PLAY-OFF şi PLAY-OUT)

Astăzi
FC Voluntari - CSMS Iaşi	18:00, Digi/Dolce/Sport
Pandurii - Astra	20:30, Digi/Dolce/Sport

Mâine
Concordia - FC Botoşani	18:00, Digi/Dolce/Sport
ASA Tg. Mureş - FC Steaua	20:30, Digi/Dolce/Sport

Miercuri
Poli Timişoara - CS „U” Craiova	20:30, Digi/Dolce/Sport

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei