Fără drept de apel: Unic Piatra Neamţ - Penicilina Iaşi 3-0
Dimensiune font:
Neaşteptata victorie înregistrată miercuri de Penicilina (3-0 acasă, cu CSM Bucureşti) le-a adus trei puncte de aur în clasament pentru a evada din subsol, dar din păcate nu şi o siguranţă în joc care să le permită elevelor lui Dan Gavril să-şi impună punctul de vedere şi sâmbătă, la Piatra Neamţ, cu Unic, într-o partidă contând pentru etapa a VI-a. Formaţia gazdă, pregătită de antrenorii Mihaela Voivod şi Rareş Gavril, fiul tehnicianului de la Penicilina, a întâmpinat ceva probleme doar în primul set, în care chimistele au rămas în joc până aproape de final. În celelalte două acte ele mai mult au făcut figuraţie, fiind de nerecunoscut după succesul obţinut miercuri în faţa deţinătoarei Cupei Challenge. Scor final: 3-0 (25-21, 25-15, 25-17).
Penicilina a evoluat în următoarea componenţă: Knezevic, Sekulic, Sipos, Cvijovic, Graboveţkaia, Perrin (au mai jucat Moncks - libero, Grigorova, Ursachi, Streşină şi Pichiu).
Etapa viitoare, echipa ieşeană, clasată pe locul 9, cu 6 puncte, la egalitate cu ocupantele locurilor 8 (Medicina Tg. Mureş) şi 10 (SCM Piteşti) se va confrunta sâmbătă pe propriul teren cu Alba Blaj, campioana en-titre. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau